Creşterea, adică sporirea în rugăciune se aseamănă cu o plantă ce creşte fără să ştie şi fără să înţeleagă clipa, sau momentul creşterii sale. Este asemenea unui copil ce creşte, trecând de la o vârstă la alta, fără să ştie exact când a sporit creşterea sa.
– Cunoaşte credinciosul când trece de la o treaptă a rugăciunii la alta, sau nu?
Pe o bucată de pământ, între colinele împădurite deja, pierzi noțiunea timpului.
Mai mult, în Săptămâna Patimilor, trebuie să oferim sufletului nostru bucuria opririi timpului în loc, ne spune Preacuvioasa Maică Epistemia, stareța Mănăstirii Suruceni, cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe. În ajunul Sfintelor Sărbători Pascale, vorbim cu maica nu despre masa tradițională de Paști, ci despre cea a sufletului și despre cine suntem noi, de fapt, românii dintre Prut și Nistru.
În aceasta zi, se pomenesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșãtoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunãvoie pentru noi.
Se mai face încã pomenire de mãrturisirea mântuitoare fãcutã de tâlharul recunoscãtor care a fost împreunã cu El. Biserica numește Patimile Domnului: sfinte – pentru cã Cel ce le-a rãbdat este Sfântul Sfinților, sfințenia însãși.
„Și dacă Hristos n-a înviat,
Zadarnică este atunci propovăduirea noastră,
Zadarnică și credința voastră” (I Corinteni 15, 14)
Preasfinţiţi Ierarhi, Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, dragi întru Hristos cel Înviat, fraţi şi surori,Creştinătatea ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte astăzi cu bucurie şi nădejde „Sărbătoarea sărbătorilor” – Învierea Domnului.
„Şi pe cînd mîncau ei, Iisus, luînd pîinea şi mulţumind, a frînt şi a dat ucenicilor Săi, zicînd: „Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu”. Şi luînd paharul şi mulţumind, l-a dat lor zicînd: „Beţi dintru acesta toţi; acesta este sîngele Meu, al legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”
“Vai, cît de mare e orbirea vînzătorului! S-a împărtăşit cu tainele şi a rămas acelaşi; s-a desfătat de masa cea prea înfricoşătoare şi nu s-a schimbat. Evanghelistul Luca a arătat aceasta spunînd: „După pîine, a intrat în el satana (Luca 22, 3)”.
“Când mãritii ucenici la spãlarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rãu credincios, cu iubirea de arginti bolnãvindu-se, s-a întunecat … Vezi, iubitorule de avutii, cel ce pentru acestea spânzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesãtios care a îndrãznit unele ca acestea asupra Împãratului. Cel ce esti peste toti bun, Doamne, slavã Tie”.(Tropar)
Patru lucruri mai prãznuim în aceastã zi: Spãlarea picioarelor, Cina cea de tainã, Rugãciunea din grãdina Ghetsimani si Vânzarea si prinderea Domnului.
Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove îndeamnă slujitorii şi credincioşii din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova, să vină în seara Sâmbetei Paştelui în scuarul Catedralei Mitropolitane din Chişinău pentru a lua Lumină din Focul Haric care se aprinde în preajma măreţului Praznic în biserica Învierii din Ierusalim.
Îi aşteptăm pe toţi binecredincioşii creştini, ca pătrunşi de evlavie şi dragoste de Dumnezeu să ia din această neasemuită sfinţenie pentru întărire duhovnicească şi ferire de năpaste, dar şi pentru a mărturisi astfel marea minune a Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Inima curăţită prin dragoste şi pocăinţă
Astăzi am ascultat pericopa evanghelică despre cele petrecute în Miercurea Mare. Doar vorbind despre cumplita fărădelege ce nu are asemănare în toată istoria lumii şi simt că mă cuprinde tulburarea. Ce ar mai fi de adăugat? Nimic.
În pilda fecioarelor înţelepte şi a celor nebune, când cele nebune au rămas fără de untdelemn, cele înţelepte le-au spus: “Mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi.” (Matei 25:9).
Dar după ce au cumpărat, uşa cămării mireselor era deja închisă, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun că lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se tâlcuieşte ca fiind lipsa de fapte bune în vremea vieţii lor.
“Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: iata, împaratul
tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar“
(Zah. 9, 9).
Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi.
De cativa ani, in vocabularul uzual al limbii romane – la toate nivelurile si chiar si in mediul bisericesc – s-a inoculat, cu titlul de sindrom, o grava eroare de exprimare in pronuntarea denumirii biblice a celui mai mare praznic al crestinismului: Sfintele Pasti, sau Invierea Domnului, sub forma peiorativa si stranie de „Paste”.
Acest fapt ne determina sa luam atitudine, semnaland pericolul iminent de degenerare in erezie a conotatiilor biblice si dogmatice, caracteristice acestui eveniment culminant al mantuirii noastre.
A doua zi dupa Buna Vestire a Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu, Biserica de demult, prin tipicul Ierusalimului si prin randuiala marelui locas al Sfantului Sava, a hotarat a sarbatori Soborul Sfantului Arhanghel Gavriil cu cantari de lauda, cinstind pe bunul vestitor de bucurie.
Pentru ca se cuvine aceluia a fi cinstit de noi dupa vrednicie, ca cel ce a slujit taina mantuirii noastre, aducand Fecioarei celei fara de prihana vestire despre intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, in preacuratul ei pantece.
E foarte important să învățăm asta astăzi pentru că felul în care suntem atacați acum, felul în care suntem smulși din relația cu Dumnezeu acum se deosebește de felurile prin care vrăjmașul a luptat de-a lungul istoriei.
Astăzi, majoritatea oamenilor nu mai sunt materialiști. Acum mentalitatea Noii Ere care este și vine la noi ne ademenește cu valori spirituale.
Mulţi oameni îşi doresc să aibă linişte şi pace în suflet, dar puţini sunt cei care reuşesc acest lucru. Motivele eşecului în această privinţă rezidă, de regulă, doar în ataşamentul pătimaş faţă de lucruri.
Averea, slava de la oameni, desfrânarea sau orgoliul ne împiedică să fim liniştiţi. Deşi Cuvântul ascetic scris de Sfântul Nil se adresează preponderent monahilor, pasajele despre liniştire ne pot fi de folos şi nouă, celor ce trăim în lumea tot mai plină de tulburare de astăzi.
Sufletul smerit are o mare odihnă, dar sufletul mândru se chinuie pe sine însuşi. Omul mândru nu cunoaşte iubirea lui Dumnezeu şi e departe de Dumnezeu.
De multe osteneli şi de multe lacrimi e nevoie pentru a ţine duhul smerit al lui Hristos, dar fără el în suflet se stinge lumina vieţii şi el moare. Trupul poate fi veştejit repede prin post, însă nu e deloc uşor ca sufletul să se smerească aşa ca el să rămână mereu smerit, şi acest lucru cere multă vreme.
Fericirea nu poate înflori printre buruienile păcatului, cu atât mai puțin printre spinii și mărăcinii urii și vrajbei. Atâta vreme cât voi vă vrăjmășiți cu fratele vostru, pacea nu vă poate încălzi inima!…
„Într’un sat slujea un preot, care se certa necontenit cu citețul lui. Acest citeț nu terminase seminarul și nu putuse să se facă preot. Idealul lui era să ajungă măcar diacon. Din nefericire, nu se putea pune temei pe sprijinul preotului, pe care îl ura și cu care se certa neîncetat în chipul cel mai grosolan.