Auzim de tot mai multe cazuri de cancer în jurul nostru, iar bolii acesteia îi cad victime inclusiv oameni care au dus o viaţă cumpătată şi s-au ţinut departe de tutun sau de alcool. Te întrebi de unde. Unul dintre răspunsuri se află în otrava nevăzută care ne este băgată în hrană.
Te fereşti să mănânci carne de porc, pentru că ştii că nu e bună pentru colesterol. Ţi se recomandă puiul, că e mai sănătos. Dar puiul, pentru a creşte pe repede-nainte, să fie bun de sacrificat după 40 de zile (ceea ce în bătătura ţăranului se întâmplă în câteva luni), e îndopat cu hormoni şi cu tot felul de chimicale. Dai copilului să mănânce piept de pui, că e slab şi bun, dar, din cauza hormonilor estrogeni, fetiţelor le apare menstruaţia cu câţiva ani mai devreme şi sunt expuse riscului de cancer uterin, iar băieţii se confruntă cu riscul de cancer mamar.
Te gândeşti că mai sănătoasă e, totuşi, carnea de peşte. Numai că peştii mari (ton, cod) reţin metalele grele (plumb, mercur, cadmiu etc.), provenite de la poluare, iar acestea, ajunse în corpul nostru, se acumulează în rinichi, ficat, oase, creier şi duc la inevitabilul cancer. Peştii din crescătorii sunt şi mai periculoşi. Pangasiusul e considerat o adevărată otravă. Zici că e sănătos să mănânci somon, că are Omega 3? Somonul de crescătorie, cel care se găseşte de obicei în magazin, e chiar boală curată şi medicii sfătuiesc femeile gravide să se ţină departe de aşa ceva, aşa cum le sfătuiesc să nu fumeze. În carnea de somon de crescătorie ai parte de pesticide, de mercur, de dioxină, inclusiv de colorant (căci i se administrează colorant în hrană, să se obţină carnea roz).
Vrei să eviţi aceste pericole şi te gândeşti la o alimentaţie vegetariană? Nu ai rezolvat nimic. În afară de organisme modificate genetic, dai de pesticide sau de îngrăşăminte chimice. Ţi se spune că e bine să mănânci cât mai multă verdeaţă? Tocmai în frunză planta îşi face stocuri din azotaţii, nitraţii sau nitriţii cu care o alimentează agricultorii, pentru produse mari şi arătoase, pentru recolte record.
Prin urmare, oricum ai da-o, nu ai scăpare. Otrava îţi este administrată lent, cu fiecare îmbucătură, şi va exista un moment critic în care corpul tău va ceda. Înainte de termen. Şi nu vorbim de cazuri izolate, ci de un fenomen generalizat. Prin urmare, nu sunt doar crime, ci e de-a dreptul genocid. Şi de ce toate acestea? Pentru ca unii să facă profituri uriaşe. Ne omoară, deci, ca să aibă ei un iaht în plus.
Îi arătăm cu degetul pe cei care pornesc războaie? La fel de vinovaţi sunt cei care ucid omenirea lent. Nimeni nu-i pedepseşte nici pe unii, nici pe alţii, cu toţii sunt consideraţi nişte lideri, nişte învingători.
Sursa adevarul.ro