Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel (Psalm 67, 36)
Iubiţi credincioşi,
Aţi auzit în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură zicîndu-se: Prin sfinţii care sînt pe pămîntul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru dînşii (Psalm 15, 3). Tocmai de aceea, noi, creştinii ortodocşi, cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu, ştiind că Dumnezeu săvîrşeşte în chip minunat voile Sale cu dînşii.
Am fost izbit de puterea rugăciunii lui şi până astăzi, deşi s-au scurs aproape patruzeci de ani de atunci, n-am mai văzut pe nimeni slujind ca el. Norodul îl iubea şi toţi stăteau cu frica lui Dumnezeu. Şi nu e de mirare. Duhul Sfânt atrage la Sine inima oamenilor.
Pe Părintele Ioan l-am văzut în Kronştadt. Slujea Sfânta Liturghie. Am fost izbit de puterea rugăciunii lui şi până astăzi, deşi s-au scurs aproape patruzeci de ani de atunci, n-am mai văzut pe nimeni slujind ca el. Norodul îl iubea şi toţi stăteau cu frica lui Dumnezeu.
Desigur, între monahi sunt monahi şi monahi, ca şi între oameni. Sunt oameni sfinţi care au ajuns la mari măsuri. Sunt oameni despre care nici nu se poate vorbi tuturor fără a trezi neîncrederea că sunt legende – există astfel de oameni! Dar ei sunt puţini. Cu toate acestea, monahismul există, şi monahismul trebuie iubit în principiu, pentru că Biserica este în marea ei parte alcătuită astăzi din mireni, pierzând tradiţia monahală a Ortodoxiei. Căci, trebuie să o spunem, toate minţile luminate ale Ortodoxiei, toţi marii dascăli şi învăţători ai Bisericii au fost călugări.
Cât a fost în lume, s-a îngrijit de cele ale lumii, după rânduiala creştinească. Încă de copiliţă a muncit din greu, la sapă. Apoi s-a măritat şi a dat naştere la 10 copii. A văzut ororile războiului, ale foametei şi ale morţii. A înţeles zădărnicia vieţii omului şi a ales la 66 de ani calea monahismului.
Astăzi, la 80 de ani, maica Isidora Uncrop îşi trăieşte împăcată bătrâneţile, alături de fiica sa, monahia Marcela, în sudul însorit al ţării, la Mănăstirea Brâncoveni.
Darul limbilor va înceta (I Corinteni 13, 8)
Iubiţi credincioşi,
Pe cît ne va ajuta mila şi îndurarea lui Dumnezeu astăzi vom vorbi despre încetarea darului vorbirii în limbi în Biserica lui Hristos.
Una din formele des întâlnite în participarea la rugăciune este îngenuncherea, şederea în genunchi sau plecarea genunchilor. Este unul din cele mai răspândite gesturi şi care predomină în cultele tuturor popoarelor; în special, în cele asiatice şi africane.
Gestul acesta de îngenunchere în timpul rugăciunii arată starea de umilinţă şi de întristare, de smerenie şi de păcătoşenie a omului.
1. Sinodul II ecumenic de la Constantinopol, 381.
In 381, Teodosie cel Mare (379-395) dorind sa restabileasca linistea si ordinea in Biserica, a convocat pe intaistatatorii Bisericii din jumatatea orientala a Imperiului sau la un Sinod ecumenic. Sinodul s-a deschis in Constantinopol, la inceputul lunii mai 381 si a durat pana la 9 iulie acelasi an. Au participat 150 de episcopi, printre care mai de seama au fost urmatorii : Meletie al Antiohiei, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nisa, Amfilohiu de Iconiu, Chiril de Ierusalim, Diodor de Tars s. a.
Un monah a spus cândva: „Nu e treaba mea să construiesc case sau să le văruiesc. Nu e treaba mea să scriu şi să citesc. Care e chemarea mea? E aceea, dacă e cu putinţă, de a muri în Dumnezeu. Atunci voi trăi şi voi fi mişcat de o altă putere.
Atunci voi putea face toate lucrurile – să sap, să fac ordine, să citesc şi să scriu – în chip liber, fără a mă alipi de nimic. Pot merge oriunde, însă oriîncotro merg, trebuie să merg căutând «singurul lucru de care e nevoie» (cf. Lc. 10,42).
Psalmii reprezintă, alături de imnografie, o componentă însemnată în cultului ortodox. Toate slujbele au în alcătuirea lor Psalmi sau stihuri alese din Psalmi. Fără îndoială, Psalmii sunt o moștenire din cultul Vechiului Testament. Ei reprezentau și atunci conținutul rugăciunii și al laudei pe care poporul lui Israel le aducea lui Dumnezeu.
De la început au fost adoptați în rugăciunea creștină fără mare dificultate, mai ales pentru caracterul lor inspirat dar și pentru faptul că Biserica a regăsit în ei profețiile care s-au împlinit în Iisus Hristos.
Mănăstirea – rod al credinței strămoșești – este poarta cerului şi casa lui Dumnezeu. Prin aşezământul acesta se ajunge în cer, prin această rânduială monahală se aduce cerul pe pământ.
De la întemeierea lor, mănăstirile au fost și rămân a fi un veritabil nucleu de promovare a evlaviei şi a credinței.
Înălţarea Domnului Hristos cu trupul la cer, întru slavă şi putere, marchează pentru Biserică încheierea perioadei pascale şi anticiparea evenimentului Cincizecimii. Duhul Sfânt se pogoară peste ucenici pentru că Mântuitorul a înălţat firea omenească în lumina şi slava de nepătruns a Sfintei Treimi, devenind un punct de iradiere a harului către toţi oamenii.
Între Învierea Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt, grupul ucenicilor a trecut printr-o etapă pregătitoare, în care mintea le-a fost deschisă, prin arătările minunate ale Domnului Iisus Înviat, pentru a înţelege taina Învierii.
Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei ce văd să fie orbi (Ioan 9, 39)
Hristos a înviat ! Iubiţi credincioşi,
Multe învăţături de tot felul putem scoate din Sfînta Evanghelie de azi, de vom cerceta textul ei cu luare aminte. Una dintre aceste învăţături este cea despre orbirea duhovnicească a omului robit de păcate.
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit cu ocazia premierii autorilor volumului 1 al lucrării enciclopedice Monahismul Ortodox Românesc. Istorie, contribuții și repertorizare, Palatul Patriarhiei din București, vineri, 23 mai 2014:
În ziua de 1 septembrie 2009, când Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (460-545), din Scythia Minor, Părintele erei creştine, la Reședința Patriarhală din Bucureşti, o comisie formată din istorici bisericeşti şi istorici din cadrul Academiei Române a discutat propunerea pe care Patriarhia a făcut-o privind posibilitatea elaborării unei monografii consacrate Monahismului ortodox românesc.
La data de 22 mai 2014, de sărbătoarea mutării moaştelor Sf. Irh. Nicolae, plenitudinea Bisericii Ortodoxe din Moldova va sărbători jubileul de 40 de ani de slujire clericală a Înalt Prea Sfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, iar la 21 iulie vom marca 25 de ani de slujire arhierească a Întâi Stătătorului – figură proeminentă a Bisericii şi a Ţării noastre.
În acest răstimp, marcat de renaştere spirituală şi profunde transformări sociale, Înalt Prea Sfinţia Sa a fost în centrul celor mai importante evenimente care au condus la refacerea şi întărirea temeliei de valori creştine a moldovenilor.
In timpul liber mi se intampla sa rasfoiesc diverse reviste mondene, incerc sa le iau pulsul, sa inteleg ce se mai intampla prin lumea aceasta.
In multe dintre aceste reviste de „high-life” (desi high-life s-ar traduce prin „viata la inaltime”, la standarde inalte, acolo nu vad decat viata de jos, pamanteasca, lumeasca, vad neputintele firii noastre laudate si preamarite). Citesc, din ce in ce mai des, prin astfel de reviste, articole si interviuri cu si despre vedetele noastre autohtone ca nu se mai pune pret pe casatorie, preferandu-se concubinajul, „casatoria de proba”.
Iubiți credincioși,
Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, venind în lume, și pururea însetând de mântuirea sufletelor omenești, umblând prin locurile Palestinei, a ajuns și la o cetate a Samariei, care pe atunci se chema Sihar.
Acolo, prin pronia Sa nemărginită a făcut a se întâlni cu o femeie din acea cetate la fântâna lui Iacob.
Mitropolit Bartolomeu Anania: Sufletul – parte eternă din om (2005)
Să trăim întâi pentru suflet ș-apoi pentru trup. Nu este vorba de a elibera trupul din calcul, ci doar de a-l subordona sufletului. Este vorba de o ierarhie și o anumită prioritate…