Se ştie foarte bine că treapta preoţiei a fost întotdeauna cinstită de monahi. Astfel, se poate vedea cum în Sfântul Munte, atât în trecut cât şi astăzi, cel mai bătrân monah se pleacă în faţa unui tânăr cleric fără barbă căruia îi sărută mâna.
Preoţia e într-adevăr foarte scumpă. Nu conştiinţa Părinţilor fost aceea care i-a determinat să le interzică monahilor să devină preoţi. Mai degrabă din motive de precauţiune, pentru edificarea mănăstirii, din motive pastorale am spune noi astăzi.
Rugăciunea Preasfinţitului Eremei Schimnicul către Sfântul Mare Mucenic Pantelimon
O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre.
Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon …
Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Medicul cardiolog Vasílis Karoiánnis povestește o mare minune a Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, una dintre multele minuni pe care colegii săi medici le-au trăit în cariera lor fără să le facă publice vreodată…
Era vara anului 2000 sau 2001 – nu-mi aduc aminte exact – și eram de gardă, ca medic specialist cardiolog la spitalul ,,Sotíria”. Primeam să fac de gardă mereu între orele 3 și 6 dimineața. Fiindcă era perioada cea mai obositoare din gardă, noi, medicii, îi spuneam ,,program nemțesc”. Ca de fiecare dată, deși era vară, garda era foarte obositoare. Însă după ora 5 dimineața nu a mai venit nici un pacient la Urgențe. Era 27 iulie, ziua prăznuirii Sfântului Pantelimon. Mai era o oră până la 6 dimineața, când mi se termina garda și urma să intru în concediul de vară.
„Iată acum este vreme bine primită, iată acum este ziua mântuirii” (2 Cor. 6, 2). „Să lepădăm dar lucrurile întunericului” (Rom. 13, 12) care sunt: desfrâul şi orice necurăţie a trupului şi sufletului, beţia, lăcomia pântecelui, râsetele necuviincioase şi nebune, vorbele murdare, vorbirea fară minte, cleveteala, minciuna, invidia, gelozia, firea linguşitoare, îngâmfarea, mândria diavolească, iubirea de argint care constituie rădăcina tuturor relelor şi este numită de Sfântul Apostol Pavel slujire la idoli (1 Tim. 6, 10).
“Să nu cazi cu duhul, suflete, să nu te necăjeşti, să nu rosteşti asupră-ţi judecată fără întoarcere din pricina mulţimii păcatelor, să nu atragi asupra ta focul, să nu grăieşti: „M-a lepădat de la faţa Sa Domnul”. Nu plac lui Dumnezeu vorbe ca acestea. Oare cel care a căzut nu mai poate să se ridice? Oare cel ce s-a abătut nu mai poate să se întoarcă? Sau nu ai auzit ce fel este harul Tatălui faţă de fiul risipitor?
Evanghelia lui Hristos începe prin cuvintele: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”. Cuvintele acestea continuă dialogul dintre Dumnezeu şi om, care a fost întrerupt în Rai prin neascultarea întâilor-zidiţi. Cuvintele acestea sunt rostite acum în vederea unei creaţii, a unui neam al cărui strămoş este Însuşi Creatorul, Hristos. Pocăinţa, aşadar, este mijlocul prin care se şterge păcatul şi, în cele din urmă, se împlineşte întâiul cuvânt al lui Dumnezeu despre om: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Facere 1, 26).
Eu spun de multe ori că mănăstirea este locul împlinirilor. Trebuie să te împlineşti. Când te împlineşti prin Dumnezeu atunci ajungi la bucuria pe care o dă Dumnezeu. Şi bineînţeles că Dumnezeu dă bucuria şi înainte de a fi deplin întemeiat în bine, adică Dumnezeu „varsă ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi şi răsare soarele peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 45).
Cum să luptăm împotriva duhului tristeţii?
– Să fiţi veseli. Dragă, eu ştii ce vă spun, cu toată siguranţa: ori şi ori şi oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle;
Iubiţii mei fraţi şi surori, deschideţi-vă inima pentru ca Duhul Sfânt să întipărească acolo chipul lui Hristos. Atunci veţi fi, încetul cu încetul, vrednici să aveţi în voi bucuria şi întristarea, moartea şi învierea.
Lumea nu cunoaşte nimic mai nobil decât chemarea de a fi creştin. Dar cu cât scopul este mai înalt, cu atât realizarea lui este mai anevoioasă.
Istoria mănăstirii începe la mijlocul secolului al XVI-lea, când în satul Diveevo a venit o aristocrată bogată, Agatha Semenovna Melgunova, ea devenind ctitorul mănăstirii de maici de la Diveevo. Atunci când a devenit călugăriţă, aceasta a primit numele de Alexandra. În anul 1767 a început construcţia la biserica din piatră închinată icoanei Maicii Domnului din Kazan.
O, preasfinte Cuvioase şi de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriţi şi neputincioşi, împovăraţi cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor şi mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate şi ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ţinem cu tărie credinţa ortodoxă, cu sârguinţă să-I aducem lui Dumnezeu pocăinţă pentru păcatele noastre în evlavie creştinească, cu harul bine să sporim şi să fim vrednici de ajutorul şi mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu.
O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toţi cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, în zilele vieţii tale nimeni de la tine sărman n-a ieşit, ci tuturor plăcută le-a fost vederea feţei tale şi glasul cel cu bună întâmpinare a cuvintelor tale. Pe lângă acestea şi darul tămăduirilor, darul înainte vederii şi darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu îmbelşugare în tine s-au arătat.
Păsărelele, animalele, oamenii stau în întuneric, iar eu, dacă mă fac lumină, iată că îi scot din întuneric făcându-i să nu mai orbecăiască, să nu se mai lovească, să nu mai cadă în gropi. Iar dacă nu mă fac lumină, ci rămân mai departe în întuneric şi fiindcă vina o port eu, iată că trebuie să cer iertare şi păsărelelor.
Păsărelele şi animalele îndură gerul, dar când apare un sfânt plin de căldura Duhului Sfânt, ca un soare, atunci şi ele capătă această căldură.
“Pericopa bunului samarinean (Luca 10, 25-37) care este a milei şi grijii de nevoile şi necazurile semenului ne evocă pe acei falşi idealişti neobosiţi în a ne spune: ce vă tot plângeţi şi văicăriţi că nu aveţi destulă pâine şi nu mâncaţi pe săturate? Sunteţi, nu încetează ei a stărui şi dojeni, sunteţi materialişti, robii pântecelui şi prea puţin creştini. Vă tot plângeţi şi tot cârtiţi, dar nu pâinea este esenţialul şi nu ea vă va mântui; oamenii, o ştiţi doar, nu trăiesc numai cu pâine!
Evanghelia de la Matei XIV, 14-22 – În vremea aceea Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I s-a făcut milă de dânşii şi a tămăduit pe toţi bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, s-au apropiat de Dânsul ucenicii Săi şi I-au zis: locul acesta este pustiu şi iată e târziu; deci dă drumul mulţimilor, ca să se ducă în sate să-şi cumpere de mâncare. Iisus însă le-a răspuns: nu trebuie să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Dar ei I-au spus: nu avem aici decât numai cinci pâini şi doi peşti. Atunci El a zis: aduceţi-le aici la Mine.