Cine vrea sã vinã dupã Mine, sã se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi sã-mi urmeze Mie. (Luca 9, 23)
Lepãdarea de lume are douã trepte. Întâi ne lepãdãm de lumea din afarã şi de tot ce ne-ar putea ţine legaţi de ea. În al doilea rând ne lepãdãm şi de toate asemãnãrile noastre lãuntrice cu lumea. Acestea sunt patimile, nãravurile şi toate slãbiciunile noastre personale.
Dacã am rãmâne în lume ne-am face una cu lumea. Dacã însã vrem sã urmãm lui Iisus, atunci trebuie sã desăvârşim lepãdarea de lume cu lepãdarea de sine. Lumea aceasta este eul, egoismul, este iubirea şi încântarea de sine, e suportul plãcerii şi al complacerii în lumea aceasta. Egoismul este rãdãcina tuturor patimilor. Iar lepãdarea de sine este uscarea acestei rãdãcini şi prima condiţie a urmãrii lui Hristos.
Dacã ieşim din lume scãpãm de vedere şi auzire. Cu aceasta mai slãbesc puţin şi patimile noastre. Dar ca sã ne desprindem deplin din puterea lor trebuie sã tãiem odraslele şi rãdãcina prin nevoinţa de fiecare zi a lepãdãrii de sine. Aceasta e simţită de firea noastrã cea pieritoare ca o cruce pe care de fapt moare omul nostru cel vechi. Nu putem urma lui Iisus decât omorând în tot ceasul patimile noastre.
Pentru început urmarea lui Iisus chiar rostul acesta îl are: de a ne desprinde firea de patimi iar în locul lor a deprinde virtuţile.
Lepãdarea de sine nu este cu neputinţă sau înfrângere. Dimpotrivã, e descătuşarea unei foarte mari puteri sufleteşti. Mãrturie la îndemânã ne stau însăşi prilejurile. Dacã le câştigăm, adicã ne comportãm prin ele dupã Duhul lui Dumnezeu, simţim în suflet o pace şi o creştere sufleteascã. Pe când dacã le pierdem, adicã ne comportãm dupã om sau dupã patimi, simţim o tulburare, o mustrare de conştiinţă şi o împuţinare sufleteascã. Lepãdarea de sine dovedeşte credinţa şi dragostea pe care o avem cãtre Iisus. Din aceasta izvorăşte o mare trãire sufleteascã. Lepãdarea de sine trebuie sã ne-o facem a doua naturã, ca sã ne însoţească toatã calea cãlugãriei şi sã caracterizeze cãlugãria.
În felul acesta seacã izvorul şi rãdãcina patimilor.
Ieromonah Arsenie Boca, Trepte spre viețuirea în monahism