La 31 de ani de la plecarea la Domnul a monahului Nicolae de la Rohia, regăsim în predicile sale cuvinte de îmbărbătare pentru cele mai paradoxale împrejurări.
În aceste clipe de îngrijorare, de teamă de boală și moarte sau chiar de teamă că-L pierdem pe Dumnezeu, el ne vorbește despre curaj și credință.
Am înțeles toate argumentele aduse de cei ce au o problemă cu împărtăsirea credincioșilor din același potir, cu cei care au început deja să proiecteze tot felul de dispozitive pentru administrarea Sfintelor Taine într-o modalitate cât mai sterilă. V-ați expus argumentele, filmulețele, live-urile, ura. Este suficient! Încetați!
Prăznuirea Sfântului Ioan Scărarul nu începe să fie atestată în manuscrise decât în secolul al XIII-lea, pentru a se regăsi aproape în toate documentele secolului al XV-lea.
Anterior, Duminica a IV-a era rezervată comemorării parabolei samarineanului cel bun, al cărei canon s-a păstrat la Utrenia duminicii până în zilele noastre. Instituirea târzie și extrem de rapidă a acestei prăznuiri a rezultat probabil din dorința de a completa în mod armonios structura Triodului.
Recentele frământări legate de răspândirea virusului Covid-19 în lume, dar și la noi, în țară, au creat nu doar efecte medicale, ci și o spaimă extremă, manifestată printr-o teamă mult exagerată în comparație cu efectele nefaste ale epidemiei: cumpărături compulsive, comportamente panicarde. În ultimă instanță, toate acestea demonstrează atașamentul profund al omului contemporan față de lume și viața prezentă, dar și ignoranța sa în materie de viață spirituală și mântuire.
Cine se aprinde cu rugăciunea către Dumnezeu, trupul creștinului, sufletul lui rămâne aprins, nu numai că nu se preface în cenuşă, cum se preface şi lemnul şi cărbunele şi huila. Toate se prefac în cenuşă, chiar şi tămâia se preface în cenuşă. De ce? Pentru că la tămâie sunt două părţi. Tămâia când e aprinsă o parte se face cenuşă, o parte mireasmă. Mireasma se ridică la altarul cel mai de sus al lui Dumnezeu – mireasma duhovnicească, nu? Iar cenuşa rămâne în fundul cădelniţei.
Preasfințiți ierarhi, preacucernici părinți protopopi, preacuvioși părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși,
Când ți se ia ceva, când pierzi ceva (libertatea de mișcare), ce lucru mai frumos decât să descoperi valoarea lucrurilor pe care le ai? Pe care le aveai tot timpul lângă tine…
Și dintre ele, cel mai interesant și misterios, cel mai trecut cu vederea – Noaptea.
Monahul Pimen Vlad, starețul Chiliei Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, din schitul românesc Lacu, Sfântul Munte Athos.
„Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu VIII, 34).
Cu acest cuvânt dumnezeiesc începe Sfânta Evanghelie ascultată astăzi. Şi cel dintâi gând pe care ni-l inspiră icoana unei vieţi vii, în mers. Mântuitorul spune: „Cel ce voieşte să vină după Mine”. Cum le spusese şi ucenicilor: „Veniţi după Mine”. Viaţa în Hristos este cale; e mersul nostru împreună cu El, către acelaşi ţel.
Arhimandritul Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Marea Britanie, a trimis un cuvânt duhovnicesc pentru credincioșii panicați de epidemia de coronavirus. El oferă un răspuns la întrebarea: Cum să ne raportăm la o eventuală lipsire de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie?
Guvernatorul adjunct civil al Muntelui Athos, Aristos Kasmiroglou, a suspendat intrarea vizitatorilor și pelerinilor în Sfântul Munte Athos până la 30 martie, informează Orthodox Times, care citează site-ul ethnos.gr.
Limitarea la strictul necesar în ceea ce priveşte legătura cu semenii poate fi suplinită prin „lărgirea inimii”, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel.
Este vreme potrivită pentru a ne deschide mai mult inima spre semenul nostru şi spre Dumnezeu. Ne-am închis prea mult în noi înşine.
Urmare consultărilor ierarhilor Bisericii Ortodoxe din Moldova cu membrii Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică din 16 martie 2020, ținând cont de situația critică legată de răspândirea noului coronavirus COVID-19, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova binecuvintează:
Cu bine vă săvârşiţi pribegia pământească? În vremea acestei pribegii, omului i se întâmplă să se uite cu nesaţ la lucrurile care se înfăţişează privirilor, şi atunci i se pare că mersul lui către veşnicie s-a oprit. Aceasta este o iluzie a ochilor sufletului. Mergem tot timpul şi nu ne oprim nici măcar o clipă. Pentru ca omul pribeag pe acest pământ să nu se rătăcească în calea-i grea, i se cântă o cântare duhovnicească. Iată cuprinsul ei: voia lui Dumnezeu, preasfintele Lui porunci.
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ești bogat în milă și, cu purtarea Ta de grijă cea înțeleaptă, ocârmuiești viața noastră, ascultă rugăciunea noastră, primește pocăința noastră pentru păcate, oprește noua boală molipsitoare (noua epidemie), precum ai încetat pedepsirea poporului Tău în vremea regelui David.