Duhovnicul să se facă părtaş durerii celui care i spovedeşte, deoarece păcatul este o povară, o foarte mare povară, iar reuşita duhovnicului va fi atunci când cel care i s-a spovedit, va pleca schimbat din scaunul spovedaniei. Discernământ şi iubire.
Părinte, aţi spus că pe cât te depărtezi de mângâierea omenească, pe atât o primeşti pe cea dumnezeiască. De aceea înţelegi mai bine rugăciunea atunci când eşti flămând?
Da, pentru că un flămând înţelege pe cel flămând. Unul sătul nu-l înţelege. Am auzit că undeva se aruncă mâncarea, iar puţin mai departe nişte refugiaţi ruşi nu au ce mânca.
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin.
Potrivit Sfântului Ignatie, „însăşi neatenţia îl pedepseşte pe cel care se complace în ea. Cu timpul, totul devine plictisitor pentru el, iar acesta, neacumulând nicio cunoştinţă sau impresie substanţială, se cufundă într-o disperare agonizantă şi fără limite”.
„Dar un lucru trebuie.” (Lc. 10,42)
Cuvântul acesta „Dar un lucru trebuie” (Lc. 10, 42) ni l-a spus Mântuitorul nostru tuturor creştinilor! Numeroşi creştini se îngrijesc ba de un lucru, ba de altul, dar cel mai adesea nici ei nu mai ştiu de ce se îngrijesc, în privinţa acestei griji deşarte am fost avertizaţi de Domnul, Care ne-a spus tuturor: „Dar un lucru trebuie” (Lc. 10,42).
Între evenimentele dedicate Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și al Catedralei Patriarhale, se numără proclamarea canonizării Sf. Ier. Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail.
„Dumnezeu sălășluiește în cei singuratici în casa liniștii ca în niște robi ai Lui singuri-luptători, întărindu-i pe ei”. Întărit de neclintita lui credință și dragoste fierbinte începe noua Lui luptă care îl vor arăta mare și luminător a toată lumea.
După puțin timp de când s-a închis pentru totdeauna în peșteră, primește încredințare că aceasta este cu adevărat voia lui Dumnezeu:
Astăzi, creştinii nu mai sunt torturaţi în arene, nu mai sunt arşi pe rug, bisericile sunt deschise, în ele se săvârşeşte slujba dumnezeiască, însă are loc un fenomen trist – mulţi oameni, chiar şi fără chinuri, renunţă la Hristos. Lumea îi prigoneşte pe robii lui Hristos prin ironie şi dispreţ, iar ei nu le pot îndura.
Părintele Rafail Noica despre poruncile lui Dumnezeu şi deznădejdea noastră (predica ţinută la 1 decembrie 2002, Bucureşti, Biserica Studenţilor)
„Când învăţătorul de lege, care ştia bine legea, Îl întreabă, ispitind pe Domnul, care este cea dintâi porunca, Domnul a zis: „să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău…” şi S-a grăbit să dea şi a doua poruncă – nu a fost întrebat pentru a doua, dar de la Sine a spus-o – „să iubeşti pe aproapele ca însuţi pe tine”.
Numai oamenii trecuţi prin filiera necazurilor şi ispitelor şi încercaţi ca aurul în cuptorul smereniei pot deveni mai ascultători. Înlăturându-le zgura minciunii, sădită de tatăl minciunii, sufletul lor devine ca o ceară moale pe care se imprimă cu uşurinţă Adevărul întrupat. Iar cel ce purcede din Adevăr, din Adevărul întrupat, va căuta să nu mai aibă niciun amestec cu minciuna.
Smerenia este singura cale pentru dobândirea darurilor Crucii Domnului.
Toţi trebuie să ştim, iubiţilor întru Hristos fiii mei, însemnătatea mare şi mântuitoare a Crucii Domnului. Despre această însemnătate sau mai bine zis despre darurile negrăite pe care le dobândim de pe urma Crucii, Sfânta Biserică a vorbit şi ieri şi astăzi, prin slujbele acestui mare praznic.
De multe ori, pentru a descrie stări duhovniceşti folosim imagini cotidiene omeneşti, fără să intrăm, desigur, în esenţa lucrurilor, fiindcă aşa ceva este cu neputinţă. Cu toate acestea, se accentuează diferenţa şi întâietatea izbânzilor duhovniceşti. Părintele Porfirie, pentru a accentua superioritatea iubirii de Dumnezeu, descria iubirea omenească.
Multă lume crede că a trăi după credinţă şi a împlini voia lui Dumnezeu este foarte greu. De fapt, este foarte uşor. E suficient să dai atenţie la detalii şi să încerci să eviţi răul în cele mai mici lucruri, cele mai triviale. Este mijlocul cel mai simplu şi cel mai sigur pentru a intra în lumea duhului şi a te apropia de Dumnezeu.
Părinte, cum să-i convertim pe cei de lângă noi, având dragoste pentru ei, sau cum să ne pregătim pentru misiune?
O să vă spun o întâmplare pe care am citit-o. Înainte de a începe acţiunea mea cu cele „Şapte cuvinte către tineri”, am fost inspirat într-o mare măsură de o carte a părintelui Dudko. Am auzit că părintele Dudko ar fi abjurat mai târziu,dar eu înţeleg.
Mi-am petrecut viaţa în lucruri bune şi în păcate, şi în timp de şaizeci de ani am cunoscut ce putere are obişnuinţa. Şi sufletul şi mintea pot dobândi obişnuinţe. Iar ceea ce omul obişnuieşte aceea şi face. Dacă e obişnuit cu păcatul, va fi necontenit atras de păcat şi demonii îl vor împinge spre el; dar dacă s-a obişnuit cu cele bune, Dumnezeu îl va ajuta cu harul Său.
Stareţul Amfilohie sfătuia: „Rugăciunea făcută cu stăruinţă, trezvie, pietate, credinţă şi frângerea inimii, este bună şi folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubeşte! Omul, în rugăciune, vorbeşte cu Dumnezeu şi Îi cere bunuri duhovniceşti şi mântuire. Cel ce se roagă trebuie să fie smerit”.
’’Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă?’’ (Matei 22, 12)
Parabolele, iubiţii mei, parabolele, pe care le-a spus gura Domnului nostru Iisus Hristos şi se află scrise în Sfânta Evanghelie, sunt neîntrecute. Adevărurile lor îl luminează şi-l înalţă pe om. Dar şi imaginile care sunt folosite în ele, atrag atenţia şi fac învăţătura mulţumitoare. Vreţi un exemplu? Iată parabola cinei nunţii fiului de împărat, pe care am ascultat-o astăzi.