Când ți se ia ceva, când pierzi ceva (libertatea de mișcare), ce lucru mai frumos decât să descoperi valoarea lucrurilor pe care le ai? Pe care le aveai tot timpul lângă tine…
Și dintre ele, cel mai interesant și misterios, cel mai trecut cu vederea – Noaptea.
Ce Taină a lăsat Bunul Dumnezeu cu Noaptea! „Și a fost seară și a fost dimineața. Ziua întâi…”. Realizăm noi oare ce-ar fi fost viața noastră fără noapte? Mai ales acum, în vremea epidemiei? Ar fi fost o zi de grijă și de angoasă nesfârșită…
Dar iubitorul nostru Părinte – știind ce copiii năzdrăvani și „fără astâmpăr” suntem – a pus Noaptea ca pauză în viața noastră care aleargă mereu după pământ. Ne obligă să ne „resetăm” sistemul în fiecare seară. Să mulțumim pentru ziua ce a trecut. Și să întâmpinam cu împăcare noaptea ce ne așteaptă. Pentru că, într-un fel minunat, fiecare noapte e o celebrare a odihnei care ne așteaptă în Dumnezeu.
Să ne gândim bine! Noi tratăm noaptea ca o anestezie, sau ca o amânare a grijii de mâine… Dar Dumnezeu ne-a poruncit s-o celebrăm! De ce? Pentru că e frumoasă în sine. Pentru că a zis Psalmistul: „Ieși-va omul la lucrul lui și la lucrarea lui până seara…”. Pentru că felul omului sacru de a celebra seara se numește… Vecernie!
Și pentru că a zis Domnul: „Ajunge zilei răutatea ei…”. Ce cuvânt recuperator! Adică, „Ajunge vouă, părinților și prietenilor, grija unei zile. Ajunge vouă mormântul de știri despre coronavirus de astăzi! Ajunge frământarea trupului pentru azi!” Și de-asta există rugăciunile de seară. Ca să ne culcăm ca și cum toată viața noastră problematică s-ar fi terminat. Fiindcă mâine începe nu o nouă zi, ci, într-un fel… o nouă Viață!
Căci dacă ne culcăm cu grija îmbolnăvirii de mâine, noi n-am înțeles nimic. N-am înțeles că Domnul ne dă mâine o altă Existență, o altă haină de a trăi, o altă șansă de a începe Existența cum trebuie. De a trăi, de mâine, o viață care nu se mai teme de trupul în care este. Chiar dacă e slab și supus bolii ca oricare altul. De a aprecia frumusețea Vieții în pofida vasului fragil în care Ea este pusă!
Așa că, să celebrăm Noaptea! Această mireasă a sufletului și acest „sfetnic bun”. Gândiţi-vă că în Taina nopții și a lămpii lui și-a scris Eminescu mai toate poeziile… Prin ochii liniștiți ai Nopții, a văzut Eminescu „mândra pădure de argint” și a auzit buciumul „serii pe deal”. Și câte și câte „doine și-nțelesuri” nu va fi dospit în suflet dragul poet al sufletului nostru nocturn…!
Ce copii „neastâmpăraţi” suntem pentru Dumnezeu! Dacă L-am auzi zicând: „Dragilor, v-am dat câteva nopți liniștite, pentru că știu cum vă sunt zilele voastre… Știu cum erau până acum, și știu cum le veți trăi după ce „criza” va trece. Am vrut să v-aduceți aminte cum e să vă bucurați de nopți cu stele, de rugăciuni și de îngeri…”.
Doamne, cât de măreț ești! Câte zile frământate ca să pricepem valoarea unui simplu…”Noapte bună!”.
Nopți cu Domnul!
Ierodiacon Iustin T. ortodoxiatinerilor.ro