
Fragment din Cartea Între iadul deznadejdei si iadul smereniei.
Traducere în româneşte: Diacon Ioan Ică jr. , Lectură: Valeriu Mârza.


Fragment din Cartea Între iadul deznadejdei si iadul smereniei.
Traducere în româneşte: Diacon Ioan Ică jr. , Lectură: Valeriu Mârza.

Așa spune Evanghelia: a dat fiecăruia după puterea lui. Unuia dintre noi i-a dat cinci talanți. Presupunem că acesta e summum-ul de calități pe care Dumnezeu poate să-l ofere cuiva, la limita noastra omenească. Altuia i-a dat doi talanți, mai puțin, altuia i-a dat un talant. Dar fiecare a primit ceva. Nu e nimeni în lumea aceasta care să nu fi primit ceva de la Dumnezeu. Oricât ne-am socoti, ne-am umili și am spune noi că n-avem nici un fel de har ori dar de la Dumnezeu, totuși daruri avem. Iar un talant nu înseamnă un singur dar, pentru că un talant era o monedă de o valoare foarte mare. Adica fiecare are un dar destul de mare. Sigur, unii au mai mult, alții au mai puțin.

Oare de ce Iisus Hristos numără aşa de puţini ucenici în rândurile intelectualilor?
Cauzele sunt mai multe. Acum ne reţinem numai asupra uneia din ele şi aceasta este ignoranţa religioasă. Oamenii de azi nu cunosc deloc sau de tot superficial adevărurile credinţei creştine.

Unii – spunea stareţul – s-au lepădat de credinţa în Dumnezeu pentru a-i imita pe alţii sau dintr-o ruşine falsă. Şi iată o întâmplare: un oarecare nu credea în Dumnezeu. Dar în timpul războiului din Caucaz la care a luat parte, când în jurul lui zburau gloanţe, îşi îmbrăţişa calul şi spunea tot timpul: «Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!».

Fără şcoală nu putem învăţa să citim sau să scriem. Tot aşa, fără Biserică, nu poţi învăţa credinţa, deoarece în ea se săvârșesc toate Tainele şi aici Domnul este Tatăl şi Învăţătorul nostru. El ascultă rugăciunea comună a celor adunaţi la slujbe şi vede, de asemenea, şi pocăinţa fiecăruia.
Începând cu Taina Botezului, omul petrece toată viaţa în Biserică şi se îndreaptă spre veşnicie. Biserica este şcoala care pregăteşte locuitori ai Raiului.

-Părinte, o femeie a fost părăsită de bărbatul ei, care, după ce i-a luat și copilul, trăiește acum cu altele două. A venit aici și m-a întrebat ce să facă.
-Să-i spui să facă pe cât poate, răbdare, rugăciune și să se poarte cu bunătate. Să aștepte și să nu strice ea căsătoria. Unul își disprețuia femeia, o maltrata, iar ea le-a suferit pe toate cu răbdare până ce a murit destul de tânără.

Cuvintele nu sunt suficiente pentru descrierea acestui film: frumos, adânc, plin de simboluri şi înţelesuri …
Este un film realist, bazat pe evenimente şi mărturii ale vremii. Filmul transpune pe peliculă un mare adevăr: Hristos este infinit, veşnic şi în noi. Nimeni nu poate să-L interzică sau să-L anihileze. Nici naziştii, nici comuniştii, dar nici globaliştii, cu toate metodele lor sofisticate nu vor reuşi să oprească lucrarea mântuitoare de o vom dori, deoarece este personală.

Ce exprimă cuvintele: „Doamne, miluiește!”, dacă nu puternica încredințare a sufletului credincios că Dumnezeu poate să ierte fiecare păcat și să miluiască pe orice păcătos care se pocăiește? Aceste cuvinte înseamnă: „Doamne, fie-Ți milă de mine, păcătosul, cel vrednic de plâns!”.
Această scurtă rugăciune, alcătuită din doar două cuvinte, nimicește toate planurile diavolului, de îndată ce omul o rostește din inimă. Dumnezeu a dat, în general, rugăciunea ca pe unul dintre cele mai lesnicioase mijloace de mântuire. În sfânta Lui slavă, Ziditorul dorește ca oamenii să pășească spre El.
Arhimandritul Serafim Alexiev, Călăuza rugătorului ortodox, Editura Sophia, București, 2015, p. 22

Atunci când înfăţişează învăţătura Bisericii, Sfinţii Părinţi” (dacă sunt Sfinţi Părinţi autentici, nu doar scriitori bisericeşti cu autoritate nesigură) „nu se contrazic unii pe alţii”, chiar dacă, pentru slaba noastră înţelegere, există aparent unele contradicţii între ei.
Numai raţionalismul academic ridică pe un Părinte împotriva altuia, consemnează „influenţa” unuia asupra altuia, îi împarte în „şcoli” şi „grupări” şi descoperă „contradicţii” între ei.

Troparul Sfântului Cuvios Simeon Stâlpnicul, glasul 1:
Al răbdării stâlp ai fost, râvnind părinţilor celor mai dinainte, cuvioase; lui Iov întru patimi, lui Iosif întru ispite şi vieţii celor fără de trup, tu fiind în trup, Sfinte Simeon, părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Prin toată grija şi osteneala în lucrarea cea întru Dumnezeu, cu iubire pentru Hristos şi semeni, părintele Sofian Boghiu de la Mănăstirea Antim şi-a împlinit chipul zugrăvit cu nesfârşită răbdare hristică pentru veşnicie.Pe 14 septembrie s-au împlinit 13 ani de când rugăciunile lui ne ocrotesc părinteşte din cerurile lui Dumnezeu.
Pe părintele Sofian îl căutau mulţi oameni. Era foarte asaltat şi solicitat cu probleme duhovniceşti. Dar eu nu auzisem de părintele.

Cu adevărat, prietenul credincios mângâiere este în viaţă. Ce n-ar fi în stare să facă un prieten adevărat? Câtă plăcere, câtă prisosinţă şi cât temei nu aduce el? Poţi descoperi atâtea comori, dar nimic nu preţuieşte cât un prieten adevărat. Să arătăm mai întâi bucuriile legate de prietenie.
Vederea unui prieten îmbracă inima în sărbătoare şi o înfloreşte; te legi de el cu un lanţ care-ţi umple sufletul de o fericire nespusă; chiar numai aducerea-aminte despre el dă aripi gândului şi-l înalţă. Vorbim despre prietenii buni, care sunt devotaţi şi jertfelnici.

Troparul, glasul al 1-lea
Vrednic slujitor al lui Hristos și înțelept apărător al dreptei credințe, mare cinstitor al Sfintei Cuvioase Parascheva și credincios luminător al neamului românesc, Sfinte Ierarhe Varlaam, roagă pe Hristos-Dumnezeu să ocrotească și să mântuiască sufletele noastre.

“Capul lui, fraţi creştini, a urmat nişte „drumuri” mai speciale. El a fost recuperat din palatul Irodiadei şi purtat, ca un odor de mare preţ, prin Siria, Mesopotamia, Egipt, iar astăzi este într-o moschee din Damasc, ridicată pe ruinele unei catedrale închinate Sfântului Ioan Botezătorul.
Acolo vin mulţi bolnavi, mai ales orbi. Te impresionează privirea lor, fixată undeva în gol… Am întrebat pe cineva: „Ce aşteaptă aceştia, de stau aici de atâta vreme?” şi mi s-a răspuns: „Foarte mulţi dintre ei se vindecă”.

Mincinosul prezintă un chip neadevărat al realităţii, ca să pună pe cineva în situaţia de a nu lucra potrivit cu ea şi deci de a se păgubi. Dar uneori cineva trebuie cruţat de a afla realitatea în toată grozăvia ei, pentru a-l pregăti pe încetul pentru ea.
Mincinosul făţarnic dat pe faţă spune uneori: mi-am prilejuit, prin minciună, pierderea sufletului meu, pentru a scăpa pe alţii. Deci el socoteşte chiar pierderea sufletului său ca o faptă de dreptate. E aici o dublă făţărnicie. Scărarul cunoaşte şi în cazul minciunii tot felul de situaţii. El condamnă în modul cel mai aspru numai făţărnicia care urmăreşte răul altuia.

Suntem fericiți atunci când îi iubim pe toți oamenii în taină. Și atunci vom simți că și pe noi toți ne iubesc. Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu, dacă nu trece pe la oameni. Să iubim, să ne jertfim pentru toți dezinteresat, fără să cerem răsplată. Atunci omul se echilibrează. Aceasta este cea mai mare taină a Bisericii noastre: Să devenim toți una în Dumnezeu.
Dragostea pentru fratele nostru ne pregătește să-L iubim mai mult pe Hristos. Să împrăștiem tuturor dragostea noastră dezinteresat, neținând cont de atitudinea lor.

«Poceaev» – este un film despre istoria acestei renumite lavre, relatat de un om, care după prima sa vizită aici, a simţit mişcări profunde în propriul suflet, care i-au permis să privească lumea cu alţi ochi.
De atunci la orice ocazie revine la acestă renumită lavră. Deci, împreună cu eroul nostru să începem şi noi această călătorie.