Oare de ce Iisus Hristos numără aşa de puţini ucenici în rândurile intelectualilor?
Cauzele sunt mai multe. Acum ne reţinem numai asupra uneia din ele şi aceasta este ignoranţa religioasă. Oamenii de azi nu cunosc deloc sau de tot superficial adevărurile credinţei creştine.
În copilărie mulţi au avut nenorocul să crească sub influenţa unor părinţi necredincioşi. N-au văzut nici o icoană sfântă în casa lor, n-au fost îndemnaţi spre nici un act de pietate.
Ca elevi, au învăţat cu interes de toate: gramatică, aritmetică, istorie, geografie. Dar la obiectul religie au privit întotdeauna ca la o cenuşăreasă, aruncată în ordinea aprecierii undeva după desen şi caligrafie…
Apoi a venit universitatea, apoi serviciul militar şi bruma de cunoştinţe religioase ce mai subzistau într-un ungher al creierului au început să-şi piardă contururile. Apoi omul s-a căsătorit, s-a lăsat prins în vârtejul grijilor cotidiene şi religia s-a uitat…
Aşa se face că vom întâlni funcţionari foarte harnici, profesori foarte iscusiţi, medici foarte abili, comercianţi şi industriaşi foarte pricepuţi, care însă, în materie de credinţă, au ideile cele mai bizare şi mai confuze.
O doamnă îşi făcea într-o seară, într-o societate, mărturisirea ei de credinţă şi zicea: „Eu ştiu că există o putere înaltă, mai presus de lume, căreia trebuie să ne închinăm şi de care trebuie să ne temem. Eu cred în ea, dar încolo… tot ceea ce spune la Biblie despre Dumnezeu, socot că sunt basme pioase”. Auziţi concepţie „creştină” despre dumnezeire! Un budist, un brahman, un mohamedan, tot aşa ar fi putut vorbi. Şi doamna aceea e din cele evlavioase, merge uneori la biserica ei, posteşte Vinerile…
Altădată stăteam de vorbă cu un funcţionar, om foarte cumsecade, care se lăuda că familia sa numără atâtea şi atâtea generaţii de preoţi, dar care nu mai sfârşea cu admiraţia faţă de anumite cercuri din Germania care vor să simplifice creştinismul şi să-i taie orice origine semită. Căci doar – zicea omul – Iisus Hristos a fost arian şi doar prostimea mai crede că el a fost Fiul lui Dumnezeu şi că a făcut minuni…
Pilde de acestea am putea enumăra la infinit. Religia nu-i cunoscută!
Creştinismul cel atât de minunat în începuturile sale, atât de măreţ şi puternic în istoria sa, atât de pur în morala sa şi de impunător, prin numărul și calitatea mărturisirilor lui, nu e cercetat. Dovezile ce stau în spiritul său nu sunt controlate. Necesitatea lui pentru viaţa omenirii nu e recunoscută.
Aşa se explică uşor faptul de ce atâta lume se abţine de la orice practică religioasă, de ce în pătura noastră cultă e atâta lipsă de entuziasm pentru chestiunile privitoare la credinţă, atâtea abdicări morale. „Ignoti nulla cupido”, zice adagiul latin. Faţă de lucrurile ce nu se cunosc, nimeni nu simte nici o atracţie, nici o plăcere.
Ca să crezi, trebuie să ştii. Ca să purcezi de la credinţă la faptă, trebuie să ai convingeri ferme, întemeiate, sigure. De aceea, prima necesitate, pentru a trece de la indiferenţă la interesare, de la scepticism la acţiune, este documentarea, informaţia religioasă.
Cel ce caută, află. Celui ce cere i se dă. Adevărurile eterne se vestesc fără încetare din faţa sfintelor altare de către interpreţii lor consacraţi şi competenţi. Duhovnicii Bisericii stau în orice vreme la dispoziţia celor ce au trebuinţă de sfaturile şi îndrumările lor. Cartea religioasă este accesibilă oricui. Evanghelia îşi aşteaptă cititorii.
Să vină lumea şi să înceapă a cunoaşte religia lui Hristos! N-avem teamă că nu o va convinge, că nu o va entuziasma.
Să vină numai!
Pr. Prof. Dr. Ştefan Slevoacă
Gânduri pentru intelectuali