Despre faptul că fiind noi datori să ne luptăm neîncetat pentru virtuţi, nu trebuie să evităm nimic din ceea ce devine pentru noi prilej de dobândire a lor
Dacă vrei să înaintezi neîncetat, fără oprire, pe calea virtuţilor, trebuie să fii foarte atent să nu îţi scape nimic din ceea ce poate deveni prilej pentru a dobândi virtutea. De aceea, nu au socotinţă bună aceia care se feresc pe cât le stă în putere de acele întâmplări contrare lor, care ar fi putut să le fie de folos la dobândirea virtuţii. De pildă, doreşti să te deprinzi cu răbdarea? Nu e bine să eviţi acele persoane sau acele fapte şi gânduri care te împing spre nerăbdare.
De aceea nu este bine să nu faci anumite lucruri care îţi displac, ci întâlnindu-te şi discutând cu oricine îţi provoacă repulsie sau supărare, voinţa ta să fie mereu dispusă şi pregătită să suporţi orice este pentru tine respingător şi silnic. Pentru că dacă nu vei face astfel, nu te vei obişnui niciodată cu răbdarea.
În mod asemănător trebuie să procedezi cu orice faptă îţi provoacă repulsie, fie ea însăşi, fie prin persoana pentru care trebuie să o faci sau de către care eşti împiedicat să faci altă faptă care îţi este mai plăcută. Cu alte cuvinte, trebuie să te îndeletniceşti cu acea faptă sau cu acea lucrare, chiar dacă te deranjează şi ai fi avut linişte dacă nu ai face-o. Căci altfel nu vei învăţa niciodată să pătimeşti şi nici nu poate fi linişte adevărată acea linişte pe care o cauţi, dacă ea nu provine dintr-un suflet curat de patima iubirii de sine şi împodobit cu virtutea.
La fel te îndemn să faci şi cu acele gânduri care uneori îţi tulbură şi stânjenesc mintea. Pe acestea nu trebuie să le alungi în întregime, pentru că datorită suferinţei pe care ţi-o pricinuiesc, te ajută în acelaşi timp să te obişnuieşti să rabzi cele contrare ţie. Iar cel care te sfătuieşte în alt fel te sfătuieşte mai degrabă să eviţi chinul trecător pe care îl simţi atunci şi nu să urmezi virtutea adevărată, pe care o doreşti.
Este adevărat însă că ostaşul începător trebuie să întâmpine prilejurile potrivnice lui despre care am vorbit, cu luare-aminte şi cu iscusinţă, astfel ca uneori să le înfrunte, alteori să se ferească de ele, după cât de mult sau puţin a înaintat în deprinderea cu virtutea. Insă nu trebuie din această cauză să se retragă de tot, astfel încât să evite cu desăvârşire orice prilej contrar cu care se întâlneşte. Pentru că dacă în trecut, prin această evitare am scăpat de primejdia de a fi căzut într-un păcat , în viitor însă ne vom confrunta cu un pericol mai mare, acela de a fi biruiţi de către atacurile care le dă asupra noastră nerăbdarea şi de către pornirile acesteia, nefiind întrarmaţi dinainte cu obişnuinţa virtuţii contrare, adică a răbdării.
Toate aceste sfaturi însă nu sunt potrivite pentru lupta cu patimile trupeşti, după cum am spus mai înainte când am vorbit explicit despre ele. Pentru că pricinile acestora trebuie evitate întotdeauna cu desăvârşire.
Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut,Editura Reîntregirea