„Privegherea nu este negreșit numai a monahilor, ci și a oamenilor din popor ce se îndeletnicesc cu felurite munci, iar femeile care țes, topitorii și turnătorii de aur priveghează mai mult decât cei mai mulți monahi; de aceea spunem că nici una din toate aceste fapte virtuoase nu e lumină.
Nici chiar adunate la un loc toate faptele și virtuțile nu sunt în chip neștirbit Lumina dumnezeiască, căci toate faptele oamenilor sunt departe de ea, iar faptele împlinite de noi față de cei ce viețuiesc în răutate se numesc lumină ca unele care-i călăuzesc pe aceia spre cele bune, și atunci ceea ce în mine e întuneric și mă face orb devine pentru aproapele meu lumină și-i luminează pe cei ce mă văd.Și ca să nu bănuiești că-ți spun paradoxuri, ascultă și-ți voi spune dezlegarea enigmei: postesc poate pentru tine, ca să mă arăt postind (Matei 6, 16), și acest lucru mi se face negreșit pentru ochii mei un ac împlântat ca o bârnă (Matei 7, 3) în mijlocul lor; tu însă te luminezi văzându-mă, dacă nu mă osândești, ci te ocărăști pe tine însuți ca unul stăpânit cu totul de lăcomia pântecului, fiindcă plecând de aici ești călăuzit spre înfrânarea pântecelui și înveți să nesocotești în chip vădit desfătarea. Sau, iarăși: mă îmbrac umil și zdrențăros și, plimbându-mă într-o singură haină, mă gândesc să vânez slavă și laudă de la cei ce mă văd și să mă arăt lor ca un alt nou apostol, și de aceea, acest lucru mi se face pricină de toată vătămarea, de întuneric și pâclă groasă în sufletul meu; însă pe oamenii care mă văd, acest lucru îi luminează și îi învață să disprețuiască găteala, să disprețuiască bogăția și să se țină de o haină umilă și aspră, care e cu adevărat veșmântul apostolilor. Așa și toate celelalte făptuiri ale virtuților sunt făptuiri fără lumină, fapte fără rază, căci atunci când toate faptele virtuoase sunt adunate împreună, precum spuneam mai înainte, și se fac una, ele se aseamănă unui sfeșnic lipsit de lumină.”
Sfântul Simeon Noul Teolog, Imne, Epistole și Capitole, Editura Deisis (2001), p. 201