Poate fiecăruia dintre dumneavoastră i-a venit cândva în gând întrebarea aceasta: de ce oare Dumnezeu n-a lăsat vreun semn anumit după care să putem cunoaşte sosirea morţii şi să ne putem pregăti în acest fel din vreme? La această întrebare ne răspunde un Sfânt Părinte: „Dumnezeu n-a voit să cunoaştem ceasul cel din urmă al vieţii noastre pentru ca fiecare ceas să-l socotim ca fiind cel din urmă şi deci oricând să fim pregătiţi!”. Însuşi Mântuitorul ne sfătuieşte astfel în pilda celor zece fecioare atunci când spune: „privegheați, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Matei 25, 13).
Totuși, să ne închipuim că am şti dinainte ziua şi ceasul când vom muri. Ar fi oare ştiinţa aceasta spre binele sufletelor noastre? Nicidecum. O asemenea descoperire nu ne-ar fi de folos şi cred că o groază cumplită ar cuprinde sufletele oamenilor. De frică, unii şi-ar pierde minţile. Alţii, dintr-o pornire de deznădejde, ştiind că numai atât de puţin mai au de trăit, şi-ar cheltui viaţa în cele mai urâte plăceri. Nu se poate şti câţi dintr-o sută s-ar mai gândi atunci la suflet şi la judecata din urmă. De aceea, mai bine este aşa cum a rânduit Dumnezeu, să nu ne cunoaştem ceasul sfârşitului nostru, dar să fim gata oricând a da socoteală de faptele noastre fără să ne fie ruşine de felul în care ne-am trăit viaţa.
Arhimandrit Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe, Editura Fundaţia Tradiţia Românească, Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Bucureşti 2002, p. 11