Nu trebuie să deznădăjduim dacă nu suntem cum se cuvine să fim. Rău este că ai păcătuit, omule! Dar de ce nedreptățești pe Dumnezeu și-L socotești neputincios din neștiință?
Oare nu poate să mântuiască sufletul tău Cel ce a făcut pentru tine lumea cea atât de mare, pe care tu o vezi? Iar de zici că mai degrabă și aceasta îmi este spre osândă, precum și pogorârea Lui, pocăiește-te și-ți va primi pocăința ta, ca pe a fiului risipitor și a păcătoasei. Dacă însă nici aceasta nu o poți și greșești din obișnuință, chiar în cele ce nu vrei, ai smerenie, ca vameșul, și-ți va ajunge ție spre mântuire.
Sfântul Petru Damaschinul, Învățături duhovnicești, în Filocalie, vol.V, p. 126