Şi aceasta înseamnă mândrie, a se lăuda cineva cu şi pentru altul, şi când nu pătimeşte aceasta pentru ale lui. Adică, aşa cum cel care se mândreşte cu bogăţia străină, o face din trufie, la fel şi cel care se mândreşte cu slava altuia. Şi bine a fost numită trufie. Adică, atunci când un mădular se răscoală, urmarea nu poate fi alta decât îmbolnăvirea şi infecţia, pentru că în nicio altă situaţie un mădular nu devine mai înalt decât altul decât atunci când se produce umflătura. Prin urmare, la fel şi în trupul Bisericii, cel care are fierbinţeală şi se mândreşte este bolnav, pentru că deformează şi pierde proporţia obişnuită, din pricină că acesta este umflat.La fel se întâmplă şi când în trup pătrunde un suc primejdios şi stricat, şi nu mâncarea obişnuită. Astfel se naşte şi trufia, pentru că înlăuntrul nostru pătrund gândurile străine. „Căci cine te deosebeşte pe tine? Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit?,, (2 Corinteni 4, 7).
În continuare, după ce îi lasă pe începători, vine la conducători, la cei avansaţi duhovniceşte. Şi ceea ce spune înseamnă următoarele: de ce ţi se pare că eşti vrednic să te lauzi? De s-a făcut judecata? A înaintat cercetarea, încercarea exactă a faptelor tale? N-ai putea să susţii aceasta. Dacă însă oamenii hotărăsc şi judecă, judecata lor nu este dreaptă. Să zicem însă că eşti vrednic şi de laudă, că ai harisma, şi că judecata oamenilor este corectă. Dar din nou nu trebuia să te mândreşti, pentru că n-o ai prin puterile tale, ci ai primit-o de la Dumnezeu! Aşadar, de ce te prefaci că ai ceva pe care nu-l ai? Că pe acesta îl ai şi tu şi alţii la un loc. Deci, de vreme ce ai primit nu numai aceasta, ci tot ceea ce ai, nu-s izbânzile tale, ci ale harului lui Dumnezeu. Şi dacă te referi la credinţă, pe aceasta o ai pentru că ai fost chemat. Dacă aminteşti de iertarea păcatelor, de harisme, de cuvântul învăţătoresc, de puteri, pe toate le-ai primit de-acolo. Prin urmare, spune-mi ce ai pe care să nu-l fi primit? Deci tu însuţi ai reuşit prin puterile tale? Cum vei putea să răspunzi?
Aşadar, le-ai primit, şi de aceea te lauzi? Trebuia, în schimb, să fii smerit, pentru că cele ce ţi s-au dat nu sunt ale tale, ci ale Celui Care ţi le-a dat. Adică, dacă ai primit ceva, ai primit de la Acela, nu ai primit de la tine, şi dacă nu ai primit din al tău, de ce te lauzi ca şi cum ai ceva din al tău? De aceea s-a şi adăugat: „Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4, 7) (Comentariu la Epistola 1 Corinteni, 1, E.P.E. 18, 318-322, P.G. 61, 97-98).
Trufia este dovada unei gândiri copilăreşti. Mândria este dovada unei gândiri copilăreşti, pentru că şi copiii devin mai leneşi în absenţa învăţătorului. Deci aceasta arată faptul că prezenţa lui este suficientă pentru îndreptare (Comentariu la Epistola 1 Corinteni, 14, E.P.E. 18, 384, P.G. 61,115).
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur. Smerenia, mândria, îngâmfarea, slava deşartă și lauda. Vol. 2, Editura Egumeniţa