Faraon îi apăsa cu atâta muncă pe fiii lui Israil, tocmai ca aceștia să uite de Dumnezeu. Din acest motiv, este bine ca, atunci când viețuirea obștească se va fi pus, întrucâtva, în rânduială, să urmărească întotdeauna simplitatea, ca să nu sfârșească prin a deveni o fabrică: muncă – hrană – slujbă tipiconală. Acest tipic nu-l poate crește pe omul cel lăuntric, ci doar să adoarmă, într-un anume fel, patimile trupești, iar mai apoi mintea.
Mintea omului are o mare putere, care trebuie valorificată și îndreptată către Părintele luminii, căci mintea are o viteză mai mare decât a luminii. Dacă această putere este împrăștiată, cum este cu putință să mai fie putere? Iar dacă nu mai este în om puterea minții, îi rămâne creierul, face lucrare cerebrală și din chip al lui Dumnezeu, sfârșește prin a deveni mașină.
La alții, iarăși, se întâmplă aceasta: pentru că nu se străduiesc să valorifice această putere a minții, îndreptând-o spre cele de sus, o valorifică – sau mai vârtos, o exploatează – vrăjmașul, spre cele de jos – mai întâi îndreptând-o spre cele pământești, iar apoi mai jos, în iad. Să ajute Dumnezeu ca nimeni să nu ajungă acolo!. Când mintea reușește să urce la înălțime, atunci le vede pe toate din înălțime cu ochii sufletului, cu ochi dumnezeiesc.
Toate acestea, din păcate, le pricep și eu doar în teorie, dar caut să mă nevoiesc spre a le dobândi, chiar de-ar fi ca moartea să mă afle pe cale. Iertați-mă, din dragoste vă scriu, și nu pentru a vă da sfaturi. La fel, iertați-mă și pentru scrisul neîngrijit, căci vă scriu în grabă.
Nikolaos A. Zournatzoglou, Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor (1924‑1994), Editura Egumenița, 2014