Dacă din această pricină nu-ți vei duce la sfârșit acea lucrare duhovnicească (adică cititul), nu te tulbura pentru aceasta, căci țelul tuturor nevoințelor duhovnicești este să te învrednicești de împărtășirea cu Dumnezeu, iar când aceasta este dăruită, nu are rost să mai zăbovești la mijloacele care duc la ea. Asemenea și când cugeți la un anume subiect dumnezeiesc, mai ales asupra vreunui moment al pătimirii Domnului nostru Hristos care îți aduce umilință, oprește-te și rămâi cu atenția mai multă vreme la el, ca să prelungești simțământul acesta sfânt.
Una din marile piedici în păstrarea păcii dinăuntru este să te legi pe tine, ca și cu o lege de neschimbat, cu hotărârea de a citi în fiecare zi atâtea catisme din Psaltire, atâtea capitole din Evanghelii sau din Epistolele apostolilor. Cei care își hotărăsc lor asemenea pravile se grăbesc de obicei să citească tot, neîngrijindu-se dacă inima le este mișcată de cele citite și dacă în mintea lor se nasc sau nu gânduri duhovnicești și contemplații. Iar când nu reușesc să citească tot, se tulbură și se îngrijorează nu pentru că s-au lipsit de roadele duhovnicești ale celor citite, spre zidirea omului lor lăuntric, ci pentru că nu au citit tot.
Ia seama bine de cele ce ți-am spus, pentru că sunt mulți oameni duhovnicești care se lipsesc de roadele mântuitoare ale păcii, date de lucrările lor duhovnicești, prin aceea că stăruie în ele, părându-li-se că suferă pagubă dacă nu le duc până la capăt, având credința falsă, bineînțeles, că în aceasta constă desăvârșirea duhovnicească. Urmând astfel voii lor, ei mult se ostenesc și se chinuiesc pe sine, dar nu dobândesc odihna adevărată și pacea lăuntrică, întru care cu adevărat locuiește și Se odihnește Dumnezeu.