După cum s-a spus deja, în condiţiile actuale, împărăţia lui Dumnezeu nu se realizează atât prin îmbunătăţiri sociale exterioare, cât prin schimbările interioare benefice pe care le produce în oameni. Împărăţia lui Dumnezeu este în mod special aproape de cei care sunt asupriţi de această lume rea şi crudă, care sunt chinuiţi de propriile păcate şi neajunsuri, care se sufocă în atmosfera de minciună şi nedreptate care îi înconjoară, care tânjesc după triumful binelui şi al adevărului.
Dacă această sete de reînnoire duhovnicească se va împlini la unul sau la altul, împărăţia lui Dumnezeu va veni la el. Dacă unii oameni dezvoltă această sete, atunci împărăţia lui Dumnezeu va veni la ei. Dar împărăţia lui Dumnezeu este o doctrină ciudată şi inutilă pentru cei care sunt mulţumiţi de ei înşişi, care sunt mulţumiţi de sistemul existent, care sunt ridicoli şi nu înţeleg strădania spre ideal, care nu sunt preocupaţi de minciunile şi nelegiuirile existente, care dispreţuiesc puritatea şi altruismul, care visează să se îmbogăţească şi urmăresc fericirea lumească şi plăcerile fizice.
Împărăţia lui Dumnezeu nu este menită să prevaleze în această lume. Este „o poartă strâmtă şi o cale îngustă”, pe care puţini o găsesc. Aceasta nu este completă, ci doar o „clădire” în construcţie. Dar în toate acestea este un fenomen foarte real care are loc în lume de când Mântuitorul a venit pe pământ. Ea creşte şi se răspândeşte în mod constant, atrăgând şi implicând oameni sensibili din punct de vedere duhovnicesc, din toate categoriile sociale, din toate naţiunile şi de la toate nivelurile de dezvoltare.
Este o organizare (unificare) de persoane, gânduri, forţe, scrieri, transformări exterioare şi fenomene, călăuzită de Dumnezeu şi desăvârşită de puterea Sa harică invizibilă. Împărăţia lui Dumnezeu este o viaţă nouă, curată, clădită pe credinţa în Mântuitorul şi pe acceptarea învăţăturilor Sale. Triumful deplin şi final al împărăţiei lui Dumnezeu nu se va realiza decât după cea de-a doua venire a lui Hristos, când comunitatea celor drepţi se va uni cu lumea îngerească pentru a deveni împărăţia Cerurilor. Deocamdată, ea este doar parţial şi incomplet realizată în inimile credincioşilor, în funcţie de maturitatea lor duhovnicească. Cu toate acestea, rezultatele benefice sau „roadele” acestei împărăţii sunt vizibile în istoria omenirii de după Naşterea lui Hristos, în abolirea sclaviei, în îmbunătăţirea moravurilor, în depăşirea cruzimii şi a promiscuităţii, într-o lege mai umană, în abolirea superstiţiilor, într-un mai mare respect pentru personalitate, în înnobilarea tuturor ramurilor artei – literatură, pictură, arhitectură, muzică.
Episcopul Aleksandr Mileant, De ce avem nevoie de Hristos, Editura Egumeniţa