În duminici şi în sărbătorile mari el nu lipsea din parohia lui, chiar şi atunci când nu lua parte la Liturghie, deoarece avea doi preoţi ajutători. Odată, s-a aflat la Mitropolie că Bătrânul liturghisea în ascuns în sărbătorile mari şi că, în zilele de rând, în bisericuţele unde mergea, făcea slujbe nestingherit, oricând voia. L-au chemat la Mitropolie, ca să-i facă observaţie.
Ca întotdeauna, a mers împreună cu el însoțitoarea şi cântăreaţa sa. Acolo, şi-a luat răspunderea de a-i face observaţie un arhimandrit, care acum este episcop. Nu-i dau numele, căci nu ştiu dacă mai trăieşte. I-a vorbit foarte aspru. N-a răspuns nici un cuvânt. Văzându-l tulburat, însoţitoarea lui l-a luat şi l-a adus la mine acasă. Toată după-amiaza aceea n-a vorbit nimic, însoţitoarea lui stătea alături de el şi încerca să-l mângâie. El însă tăcea. În clipa aceea era exact ca un prunc, ca aceia despre care ne spune Domnul: „Dacă nu vă veţi face ca pruncii…”.
Despre întâmplarea aceasta a aflat însuşi arhimandritul Policarp K., care locuia atunci la Sfântul Atanasie – Psiri, devenit apoi preot la Biserica Maicii Domnului de la Peştera de Aur. Şi fiindcă acesta îl iubea nespus de mult pe Bătrânul, a venit direct acasă ca să-l vadă şi ca să ne spună cum l-a mustrat pe arhimandritul care se purtase cu asprime față de Părintele. Ne-a spus cum l-a certat pe acela, spunându-i: „Îţi dai seama cui i-ai vorbit aşa? Ştii oare că ai lovit cu pumnul în partea tăioasă a cuţitului?”, şi multe altele.
A avut însă de suferit în continuare din cauza acestei interdicţii căci, deşi era plin de râvnă, era mereu împiedicat să săvârşească fără întrerupere Liturghiile pe care le ţinea de atâţia ani, ca un lucrător neobosit al misiunii preoţeşti. De aceea, atunci când l-au întrebat cum de nu oboseşte de atâta slujbă, el a repetat stihul din psalmi: „Cânta-voi Dumnezeului meu până ce voi fi!”.
Monahia Marta, Sfântul Nicolae Planas ocrotitorul celor căsătoriți, Editura Evanghelismos, București, 2008, pp. 69-70