Oare libertatea aceasta este înăbuşită în viaţa de familie din cauză că soţul este preot? Multe profesii implică o viaţă de slujire, dedicată nevoilor oamenilor: doctori, profesori, consilieri etc. Întâlnim o viaţă de slujire în multe profesii, iar ea este binecuvântată de Dumnezeu. O viaţă în slujba celorlalţi, în Biserică, în slujba Domnului, reprezintă libertatea supremă. Aici nu te aştepţi la răsplată pământească sau împlinire de sine. Dăruieşte, bucură-te şi fii veselă şi vei primi har, pace, bucurie şi împlinire peste orice aşteptări.
În zilele noastre, marcate de luptă pentru drepturi egale, pentru emanciparea femeii, pentru căutarea identităţii – virtuţile creştine ale unei femei nu sunt populare şi, fără îndoială, au nevoie de clarificare. Suntem libere, ştim cine suntem, ştim că dorim să slujim. De-a lungul timpului s-a tot vorbit, şi încă se mai vorbeşte, despre condiţia femeii în lume. Unele discuţii sunt justificate, dar unele tind să desconsidere femeile, prezentându-le ca fiind preocupate de lipsa egalităţii cu bărbaţii. Nu am de gând să zăbovesc asupra acestei probleme, deşi de-a lungul vieţii am fost martora multor schimbări, evoluţii, revoluţii, speculaţii.
Ceea ce este adevărat şi important astăzi este că viaţa unei femei creştine, în special a unei femei care are o lucrare în Biserică, fie într-o parohie sau în lume în general, este în centrul atenţiei mult mai mult decât în trecut, făcând şi obiectul mai multor speculaţii. Relaţiile cu oamenii din preajma ei, modul în care se îmbracă, se relaxează, mănâncă, merge în vacanţă sunt examinate mereu; nu neapărat într-un mod negativ, dar cu anumite aşteptări, pentru că mărturiseşte că este creştină. Cum îşi trăieşte fiecare rolul acesta? Am întrebat câţiva prieteni care sunt primele cuvinte care le vin în minte la întrebarea: Care este caracteristica principală, virtutea principală a unei femei care-L slujeşte pe Domnul, în special a preotesei? Au răspuns: coloană vertebrală, curaj, rezistenţă, răbdare.

Iuliana Schmemann, Bucuria de a sluji- gânduri pentru preoteasa și pentru femeia ortodoxă, Editura:Teofilia, Brașov 2013, p.35

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.