Aceste afirmații despre nesfârșirea muncilor iadului sunt luate din cunoscuta teorie matematică despre infinit. De această teorie ne folosim adesea pentru a lămuri cât se poate de corect și de exact legăturile dintre făpturi și Făcător. Nici o știință, afară de matematică, nu e în stare să dea o atare explicație. Matematica, numai ea, dovedind că infinitul este de neajuns, pune în relațiile corecte cu el toate numerele, adică toate felurile făpturilor. Universul este număr, și toate părțile lui alcătuitoare sunt numere. Cel neinițiat în tainele matematicii nu poate nicidecum să încapă ideea că toate numerele, oricât de diferite între ele, sunt absolut egale față de infinit. Pricina acestei egalități este foarte simplă și limpede: ea constă în infinita – prin urmare mereu egala – deosebire dintre infinit și orice număr. Prin mijlocirea concluziilor incontestabile ale matematicii devine evident următorul lucru: concepția despre număr este o concepție relativă, nu esențială. Acest concept, alcătuind un bun firesc al mărginitelor făpturilor înțelegătoare, alcătuind o urmare inevitabilă a impresiilor sub a căror înrâurire intră făpturile odată cu intrarea întru ființa, nu poate fi nicidecum un bun al Ființei infinite. Cuprinzând toate numerele, infinitul rămâne totodată mai presus de orice număr în virtutea desăvârșirii ce nu cunoaște neajuns în vreo privință și nu poate fi supusă neajunsului. În virtutea acestei însușiri, infinitul, cuprinzând toate impresiile, rămâne mai presus de orice impresie; altminteri, el ar fi supus schimbărilor, lucru propriu numerelor, însă impropriu infinitului.
Iar dacă numărul nu are însemnătate esențială, e pe deplin firesc ca lumea să fie făcută din nimic prin acțiunea infinitului, singurul care are însemnătate esențială. Este firesc ca acțiunea infinitului să fie mai presus de înțelegerea omenească. Iată adevărurile incontestabile câștigate pentru mintea omenească de matematică: zeroul ei, ce reprezintă ideea de inexistent, se transformă în număr atunci când acționează infinitul asupra lui. În ajutorul matematicii vin și științele naturale, cu care ea se află în aceeași relație ca sufletul cu trupul. Fără matematică ele nu pot exista; ele se construiesc și se sprijină pe matematică ca trupul pe schelet. În toată natura domnește calculul matematic cel mai strict. Ce ne descoperă științele naturale? Ne descoperă că materia, în mijlocul căreia ne învârtim, pe care o vedem și o pipăim în mod diferit și prin atingeri și prin auz, și prin gust, și prin miros – această materie nu numai că nu este înțeleasă de către noi. Și nu numai atât! Ea nici nu poate fi înțeleasă de către noi. În sensul exact al cuvântului nu există ființe în natură: în ea sunt numai fenomene. Acestei legi îi sunt supuse și numerele: nu există număr care să nu poată fi schimbat prin adăugare la el sau prin scădere din el; nu există număr care să nu se poată transforma în zero. Orice număr este un fenomen. Doar infinitul rămâne mereu neschimbat: el nu se schimbă nici prin adăugiri la el, nici prin scăderi din el. Doar infinitul cuprinde în sine întreaga viață; doar el este ființa în adevăratul înțeles al cuvântului. Iar dacă așa stau lucrurile, facerea lumii de către Dumnezeu este necesitate matematica și adevăr matematic. Pe cât este de neîndoielnic acest adevăr, pe atât este de neîndoielnic și adevărul că lucrul Minții nemărginite nu poate fi atins, judecat și verificat de mintea omenească mărginită. Dimpreună cu știința, și Dumnezeiasca Scriptură descoperă oamenilor cel dintâi adevăr; în virtutea celui de-al doilea adevăr, rațiunea omenească n-are nici dreptul, nici putința de a respinge acea relatare despre zidirea lumii pe care o citim în cartea Facerii. Și acesta este un lucru confirmat de știință. Din cer ne tună Apostolul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu: Întru început a fost Cuvântul, și Cuvântul era către Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvântul. Matematica răspunde de pe pământ: „Adevăr, Adevăr preasfânt! Altfel nu poate fi. Este o proprietate a infinitului: el, numai el, trăiește în sine prin sine. El este de la sine viu. Acțiunile lui asupra numerelor, oricât ar fi acestea de uriașe, nu au și nu pot avea nici o înrâurire asupra modului de existență al infinitului, care e despărțit de toate făpturile printr-o nesfârșită deosebire, care există între făpturi fiind cu totul independent de făpturi și neamestecat cu ele. Nu este nici o asemănare între cele două moduri de existență”. Iarăși tună Cuvântătorul de Dumnezeu: Toate printr-Însul s-au făcut, și fără El nimic nu s-a făcut dintre cele ce s-au făcut. Și iar răspunde matematica: „Adevăr, Adevăr preasfânt! Fenomenele, ca și numerele, trebuie să aibă o sursă, o sursă inepuizabilă – și această sursă e infinită, e Dumnezeu!” Pre Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, continuă să trâmbițeze omenirii Vestitorul Ceresc, și iarăși, ieșindu-i în întâmpinare, răspunde matematica: „Adevăr, Adevăr preasfânt! Potrivit infinitei deosebiri cu care se deosebește infinitul de orice număr, nici o ființă finită, oricât ar fi de elevată ea, nu poate să-L vadă pe Dumnezeu nici cu vederea trupească, nici cu pătrunderea minții!” Dumnezeu rămâne întru lumina neapropiată în toate privințele, a zis Apostolul. Dumnezeu a vestit despre Sine în Evanghelie: Eu sunt Viața. Această Viață este atât de atotputernică încât a dat ființare tuturor făpturilor, care ființează cu ființare împrumutată de la Viața-în-sine, încât înapoiază viața acelor făpturi ce își pierd viața prin moarte. Viața cea infinită nu poate să nu fie atotputernică. În acord cu știința pozitivă, Sfânta Biserică mărturisește că sufletele omenești și Îngerii sunt fără de moarte nu din fire, ci prin harul lui Dumnezeu. Ce judecată adevărată! Ea a fost făcută atunci când matematica era mută în această privință. Trebuie neapărat să ne însușim ideea infinitei deosebiri care există, atât prin natura cât și prin proprietăți, între infinit și numere, și când emitem judecăți despre Dumnezeu să avem totdeauna în vedere această deosebire, să o știm cu exactitate, ca să nu fim atrași în judecăți care întrec puterea noastră de înțelegere și ca atare sunt în mod necesar incorecte. Altfel, vom da aiurarea noastră drept adevăr, spre proprie pierzanie și spre pierzania omenirii. Visătorii au devenit atei, în timp ce oamenii care au studiat în profunzime matematica au recunoscut întotdeauna nu numai existența Lui Dumnezeu, ci și creștinismul, deși n-au cunoscut creștinismul așa cum trebuie. Așa au fost Newton și alții.
Ar fi de dorit ca unul dintre creștinii ortodocși, după ce va fi studiat științele pozitive, să studieze apoi temeinic ascetica Bisericii Ortodoxe și să dăruiască omenirii adevărata filosofie, întemeiată pe cunoștințe exacte, nu pe ipoteze arbitrare. Înțeleptul grec Platon interzicea oamenilor care n-au studiat în prealabil matematica să se ocupe cu filosofia. Corectă viziune! Fără o studiere prealabilă a matematicii și a celorlalte științe ce se întemeiază pe ea, precum și fără cunoștințe lucrătoare și lăuntrice despre creștinism nu este cu putință în vremea noastră să expui un sistem filosofic corect. Mulți, care se socot cunoscători într-ale filosofiei, dar nu sunt familiarizați cu matematica și cu științele naturale, întâlnind în scrierile materialiștilor visări și ipoteze arbitrare, nu le pot deosebi nicidecum de cunoștințele care sunt proprii științei, nu pot deloc să dea cuvenita replică aberațiilor unui visător, foarte ades sunt atrași de acele aberații în rătăcire, socotindu-le adevăr demonstrat. Doar logica se poate descurca fără matematică, însă și logica e în esența sa indisolubil legată de matematică și poate căpăta de la aceasta o deosebită exactitate și deplinătate. Ce este silogismul? Este o ecuație algebrică. Ce sunt proporțiile și progresiile? O înlănțuire logică de evenimente.
Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvânt despre moarte, Editura Sophia, p. 85