Păcatul este la îndemână chiar și celor foarte drepți, iar pocăința nu este tuturor la îndemână, pentru că moartea este aproape și, înaintea ei, vine deznădejdea. De aceea, bine este să nu cădem; iar dacă se întâmplă să cădem, bine este să ne ridicăm. Iar dacă am căzut, să nu deznădăjduim și să nu ne înstrăinăm de iubirea de oameni a Stăpânului. Căci, dacă voiește, El poate să facă milă cu neputința noastră, numai să nu ne depărtăm de El și să nu ne tulburăm ori să ne descurajăm dacă, silindu-ne, nu izbândim să împlinim poruncile.

Să ne gândim că o mie de ani înaintea Domnului sunt ca o zi și o zi ca o mie de ani (2 Petru 3, 8). De aceea, să nu ne grăbim și să nu obosim, ci pururea să punem din nou început. Ai căzut? Ridică-te. Ai căzut iarăși? Ridică-te iarăși. Numai pe Doctorul tău să nu-L părăsești, căci atunci vei fi osândit de deznădejde mai rău decât un sinucigaș.

Stăruie pe lângă El, iar El își va face milă cu tine, fie prin întoarcerea ta, fie prin încercare, fie prin altă lucrare a purtării Sale de grijă, fără ca tu să știi. Căci diavolul are obiceiul să atace sufletul cu ceea ce găsește în el: fie cu bucurie și părere de sine, fie cu întristare și deznădejde, fie cu oboseală covârșitoare, fie cu desăvârșită nelucrare, fie cu lucruri și gânduri nelalocul lor și fără folos, fie cu întunecime și ură nesocotită față de toate cele ce sunt.

Și, simplu grăind, cu materia pe care o află în fiecare suflet, cu aceea îl atacă, pentru ca nimic să nu-i fie de folos, chiar dacă acel lucru este bun și plăcut lui Dumnezeu atunci când este folosit cu măsură de cei care știu să judece lucrurile și să descopere scopul lui Dumnezeu ascuns în ele.

Sfântul Petru Damaschin,
Filocalia, vol. V, pp. 176–177

 

Posted in: Articole.
Last Modified: mai 28, 2026

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.