La noi, mereu și mereu se aude în discuțiile noastre că „tot un Dumnezeu e”. Că ești ortodox, că ești de altă credință sau de altă religie – „tot un Dumnezeu e”. Dar, vorba părintelui Rafail Noica, ironic, bineînțeles: or fi mulți dumnezei în lumea aceasta, dar numai unul e „profesionist”. Ce înseamnă acest lucru? Că Biserica noastră Ortodoxă ni-L prezintă pe Dumnezeu așa cum este El – și avem șansa să-L cunoaștem noi, personal! De aceea, credința ortodoxă nu este de negociat. Părinții noștri, de 2000 de ani, și-au păstrat-o. Și nu în condiții tocmai ușoare!

Dacă vorbim de lupta cu turcii, neamul nostru a avut de-a face cu așa ceva, dar nu s-a lăsat. Credința a fost nu ceva de negociat, ci ceva care le-a oferit statornicie și le-a oferit o identitate precisă. Erai român și ortodox, fără a-i denigra pe ceilalți.

Dimpotrivă, ortodoxul este cel care își ține credința lui și îi cheamă pe toți ceilalți la bucuria lui.

Credința noastră este viața noastră. Nu este o chestiune de duminică, nu este o chestiune temporară, de anumite momente. Credința se suprapune cu viața noastră: după cum trăim, așa ne manifestăm credința și, după cum credem, așa ne trăim viața. Credința este realitatea care nu se poate negocia niciodată. Și nu se stă la discuție în jurul ei.

PS Benedict Bistrițeanul

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.