Vă dați seama ce așteptați și ce cereți de la un preot atunci când îi încredințați preoția — nu doar să vă călăuzească în rugăciune, rostind cuvinte pe care le poate rosti împreună cu voi, ci să săvârșească o lucrare pe care el însuși nu o poate împlini, pe care numai Hristos o poate împlini și pe care o poate împlini prin el doar dacă acesta este atât de unit cu Hristos, măcar în acel moment, încât moartea lui Hristos devine moartea lui, în nădejdea că viața lui Hristos va deveni viața lui?
Preotul se împărtășește cu Sfintele Taine separat: cu Preacuratul Trup și cu Preacuratul Sânge; Trupul ne vorbește despre moarte, iar Sângele — despre viață. El primește mai întâi asupra sa și în sine moartea și abia apoi viața.
Gândiți-vă la aceasta! Și dacă cineva se gândește să devină preot, să cugete nu la slujirea văzută, ci la ceea ce este înfricoșător și nevăzut, la ceea ce se săvârșește în altar între Dumnezeu și el, pentru întreaga Biserică și împreună cu întreaga Biserică; pentru că ceea ce se împlinește cu el în acel moment trebuie să se împlinească și cu toți cei care se află în Biserică.
De aceea este atât de important ca toți cei care participă la Liturghie să fie prezenți de la început, când preotul săvârșește aceste acte înfricoșătoare, pentru a se uni cu ele și cu el în această lucrare. Gândiți-vă la aceasta, pentru că acesta este fie drumul mântuirii noastre, fie drumul osândei noastre.
Mitropolitul Antonie de Suroj, Despre preoție. 10 ianuarie 1999