“Ziua Învierii, să ne luminăm popoare. Paștile Domnului, Paștile. Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruinţă.
Va putea găsi cineva ceva mai înălţător şi mai veselitor decât cântarea aceasta? Va putea găsi cineva, undeva, expresia unei mai mari bucurii?
Toată bucuria acestei vieţi, prin care putem vedea pe Dumnezeu “în oglindă şi în ghicitură“, nu este nimic. Bucuria aceea, acea bucurie adevărată şi desăvârşită va începe după moarte, când vom vedea pe Domnul “faţă către faţă“.
Dar atunci nu vom vedea pe Dumnezeu toţi în acelaşi fel, ci fiecare după măsura vredniciei şi puterii lui. Să nu uităm însă că vederea serafimilor se deosebeşte de vederea celorlalţi îngeri. Dar trebuie să spunem şi aceasta: cel ce nu L-a văzut pe Hristos aici în această viaţă, nu-L va vedea nici acolo.
Bucuria de a-L vedea pe Dumnezeu se dobândeşte cu osteneală în această viaţă. Viaţa fiecărui creştin se poate schiţa ca o linie neîntreruptă urcătoare. Da, este un suiş, chiar dacă omul “păşeşte” clătinându-se ca puiul de găină. Dar Domnul nu lasă pe om să-şi vadă această călătorie suitoare. I-o ascunde deoarece cunoaşte neputinţa omenească. Deoarece ştie că, atunci când omul se încrede în sporirea sa, în aceeaşi clipă se şi mândreşte. Şi unde este mândrie, este şi cădere cumplită“.
Stareţul Varsanufie de la Optina