Creştinii au datoria, după porunca Domnului, să devină sfinţi şi desăvârşiţi. Desăvârşirea şi sfinţenia sunt înfiripate mai întâi adânc în sufletul creştinului şi după aceea se întipăresc în gândurile, în dorinţele, în cuvintele, în lucrările lui. Astfel, harul lui Dumnezeu care există în suflet se revarsă şi în purtarea lui cea din afară.
Creştinul este dator să fie nobil în toate. Cuvintele şi faptele lui să fie inspirate de harul Duhului Sfânt, Care locuieşte în sufletul lui, încât să mărturisească formarea lui creştinească şi să Se preamărească numele lui Dumnezeu. Cel care este măsurat în cuvinte este măsurat şi în fapte. Cel care cercetează cuvintele pe care trebuie să le spună îşi cercetează şi faptele pe care trebuie să le săvârşească, şi niciodată nu depăşeşte limitele purtării bune şi virtuoase .
Cuvintele pline de har ale creştinului sunt caracterizate de nobleţe şi delicateţe . Acestea sunt cele care nasc iubirea, aduc pacea şi bucuria .
Dimpotrivă, vorbirea multă naşte ura, duşmăniile, mâhnirile, certurile, tulburările şi războaiele. Deci, întotdeauna să fiţi nobili. Niciodată buzele voastre să nu scoată cuvânt rău, care nu este dres cu sarea harului lui Dumnezeu, ci să grăiască întotdeauna cuvinte pline de har, bune, care mărturisesc nobleţea cea după Hristos şi cultivarea noastră sufletească. (Sfântul Nectarie al Pentapolei)
Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 285-286