Să valorificăm duhovnicește timpul nostru. Unul din lucrurile pentru care vom fi judecați va fi realitatea timpului. Oamenii sfinți trăiesc această realitate. Ei au o foarte mare sensibilitate față de tema timpului, de a nu pierde deloc timp. Marii sfinți sunt aceia care puteau să valorifice și ultima secundă din viața lor.
Deseori, oamenii spun: „Să-mi dea Dumnezeu ani să-mi cresc copiii, să-i văd căsătoriți, să-mi termin treburile, să fac activități bune, am treburi interminabile…”, însă mă întreb dacă nu cumva această cerință este doar o justificare, pentru că se pare că, și dacă am trăi mii de ani, întotdeauna vom avea treburi interminabile. Deschidem mereu subiecte și nu le terminăm, ne stresăm și nu ne odihnim. Ce înțelegem însă când spunem odihnă? Când se odihnește într-adevăr omul? Adevărata odihnă este aceea când omul dedică măcar puțin timp din viața sa pentru a se ruga. Doar așa avem sentimentul corect al odihnei, al recreerii, al distracției. Așa cum se odihnește cineva într-o rugăciune, într-o slujbă, într-un loc duhovnicesc, nu poate să se odihnească nici în cele mai bune hoteluri sau centre de recreere unde mulți oameni merg și de unde pleacă, de cele mai multe ori, mai obosiți sau mai stresați decât au intrat.
Este paradoxal faptul că astăzi, când se petrece noaptea în centrele de divertisment, când se umplu hotelurile și cafenelele, în loc să fie toți liniștiți, bucuroși și zâmbitori în fiecare zi, în cele din urmă sunt toți plini de nervi. De dimineață, de cum se trezesc țipă, se enervează, sunt pregătiți să facă scandal. La biserică nu se întâmplă astfel de lucruri, sub acest aspect Biserica nu poate fi contestată de nimeni. Pentru că omul în Biserică, în atmosfera imnelor, a rugăciunilor, își găsește liniștea. Biserica Ortodoxă este prin excelență liturgică, are multe slujbe, iar oamenii primesc astfel mult ajutor sufletesc.
Este o binecuvântare ca omul să-și valorifice corect timpul, să găsească puțin timp să se odihnească în rugăciune, să-I consacre puțin timp lui Dumnezeu și să învețe să se roage. În cadrul vieții de zi cu zi întâlnim multe greutăți și dezamăgiri, mulți tineri se găsesc într-un impas, multe semne de întrebare și probleme există în sufletele oamenilor și mult stres. Mai există și acest întuneric ce intră în sufletul tânăr, făcându-l să nu știe el însuși cine este, ce face și încotro se îndreaptă, să nu știe ce vrea de la el și de la viață. Toate acestea se vindecă atunci când omul începe să-și valorifice corect timpul și să se roage. Pentru că numai așa primește putere și lumină din rugăciune, deoarece Însuși Dumnezeu este Lumină și lumina lui Dumnezeu începe ușor-ușor să destrame întunericul din sufletele oamenilor.

Mitropolitul Atanasie de Limassol

Posted in: Articole.
Last Modified: februarie 22, 2022

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.