Acolo unde există smerenie se află şi înţelegere, îndelungă-răbdare, îngăduinţă, iubire, iar cel care iubeşte toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă (I Corinteni 13, 7). Cu un asemenea „material” de îngăduinţă în inima ta, oriunde ai fi, oricât de aspru s-ar purta cu tine oamenii, tu îi vei răbda şi îi vei iubi. „Inima mea are numai intrări şi deloc ieşiri”, spunea fericitul părinte Epifanie Teodoropulos.
„Dacă te smereşti pe tine, vei avea odihnă oriunde te-ai găsi”, găsim în Pateric, la Avva Pimen, 81. Adică, dacă ai putea să vieţuieşti paşnic, fără certuri şi scandal, într-o familie, într-o mănăstire, într-o societate, aceasta ţine numai de tine şi de „materialul” pe care-l ai în inimă, şi nu de cum se vor purta oamenii care te înconjoară.
Amintiţi-vă de Sfântul Martir Haralambie (sec. al III-lea), de ceea ce a pătimit din partea călăilor săi idolatri! L-au dezbrăcat şi i-au sfâşiat trupul cu săbiile. I-au bătut cuie în trup, l-au străpuns în piept cu vergi de fier, i-au aşezat capul pe piatră, i-au spart fălcile, i-au pus căpăstru în gură şi l-au târât prin tot ţinutul, umilindu-l. Au ajuns şi să-l jupoaie de viu. Cu toate aceste lucruri înfricoşătoare şi nemaiîntâlnite pe care le-a suferit, el a rămas netulburat, senin, mulţumindu-le călăilor săi: „Fraţilor, vă mulţumesc că îmi chinuiţi trupul, pentru că astfel sufletul meu se va bucura în veacul viitor!”.
Dacă pacea sufletului său ar fi ţinut de comportamentul călăilor, atunci purtarea lor barbară ar fi trebuit să-l facă să turbeze de nervi. El avea însă nervii de oţel, era plin de iubire şi smerenie (în timp ce noi suntem plini de egoism, şi de aceea cedăm), şi astfel toate lucrurile înfricoşătoare pe care le-a suferit i se păreau mângâieri. „Deci să nu atârnăm pacea inimii noastre de ceilalţi, lucru pe care nu putem să-l cercetăm […] această pace ţine exclusiv de noi înşine […] să ne îngrijim să ştergem patimile şi să ne îndreptăm cugetul. Şi, dacă reuşim aceasta, atunci vom vieţui mai uşor, nu doar cu oamenii, ci şi cu fiarele sălbatice, conform cuvântului sfânt, care zice: căci vei avea legământ cu pietrele câmpului şi fiara sălbatică va trăi cu tine în pace (Iov 5, 23)” (Avva Casian).
Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuţi şi cu ceilalţi, Editura de Suflet, Bucureşti, 2011, pp. 88-90