Omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Așadar, pentru faptul că e creat „după chip”, Dumnezeu a așezat în el virtuți care sunt ale Sale. L-a dăruit însă și această „asemănare” care ține de harul îndumnezeitor al lui Dumnezeu, pentru a participa și a fi în comuniune directă cu Dumnezeu.
Omul a fost chemat să se manifeste și să-și exprime liber iubirea sa în relație cu libertatea lui Dumnezeu, libertate care se manifestă cu ajutorul harului lui Dumnezeu primit prin suflarea de viață cu care a fost înzestrat la creația sa.
Prin călcarea poruncii lui Dumnezeu, diavolul l-a înșelat pe om și l-a condus la folosirea abuzivă a libertății sale, în loc să o folosească deplin și curat. Această folosire a libertății proprii împotriva libertății lui Dumnezeu l-a dus în afara Raiului și în afara comuniunii cu Dumnezeu. Pentru că această calitate a omului de a fi după chipul lui Dumnezeu nu poate primi conținut real decât atunci când se află în comuniune cu Dumnezeu. Ea rămâne o realitate goală când nu există această comuniune.
Cât privește exercitarea acestei libertăți în cadrul Bisericii și în special prin urmarea voii lui Dumnezeu de către monahi și de către membrii ei vii, aceasta este o exercitare plenară și adevărată a libertății, iar nu o limitare a ei, așa cum cred cei care consideră monahismul o îngrădire a libertății. De aceea, pentru mine, în mod practic, cei mai liberi oameni sunt monahii.