Taina iconomiei lui Hristos este simbolizată prin însăși Jertfa Sfintei Liturghii. Dar ea este simbolizată și prin cele ce se săvârșesc și se rostesc atât înainte, cât și după Jertfă. Anume Jertfa vestește moartea, învierea și înălțarea Domnului, deoarece cinstitele daruri se prefac în Însuși dumnezeiescul Trup, cu care El a înviat și S-a înălțat la Ceruri. Cele dinainte de Jertfă închipuiesc cele petrecute înainte de moartea Domnului, adică întruparea, ieșirea la propovăduire și arătarea cea desăvârșită în lume, iar cele de după Jertfă amintesc „făgăduința Tatălui”, cum a numit-o Domnul Însuși, adică Pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli (Luca 24, 49) și aducerea neamurilor la Dumnezeu și părtășia lor cu El, printr-înșii.
Astfel, întreaga slujbă este ca un curs unitar de istorie sfântă, ce păstrează de la început până la sfârșit armonia și întregimea, încât fiecare din cele ce se săvârșesc sau se rostesc aduce partea sa de împlinire la întregul slujbei. De pildă, antifoanele, care se cântă la începutul Liturghiei, închipuiesc cea dintâi treaptă a iconomiei lui Hristos; iar cele următoare, adică citirile din Scriptură și celelalte, închipuiesc treapta a doua.

Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieștii liturghii, traducere din greacă de Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Editura Arhiepiscopiei Bucureștilor, București, 1989, pp. 23-24

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.