Sf. Teofan Zăvorâtul

Omul lipsit de har

Odată întors de la Dumnezeu, omul se înţepeneşte bine în sine şi face din sine rostul ultim al vieţii şi lucrării sale. Aceasta se întâmplă deoarece, în acest punct, după Dumnezeu, pentru el nu a mai rămas nimic mai presus de sine şi mai ales deoarece, primind mai înainte toate din belşug de la Dumnezeu iar acum uitând de El, se grăbeşte şi se îngrijeşte să pună altceva în loc. Pustiul care s-a ivit înlăuntrul său prin despărţirea lui de Dumnezeu îi pricinuieşte o sete de nestins, care nu-l chinuie încă, dar nici nu-l lasă.

Continuare …

Nu suntem chiar aşa de răi

Nu suntem chiar aşa de răi: din câte se vede nu facem nici un lucru de ruşine şi nici alţii nu ne socotesc chiar aşa de răi şi nu ne lipsesc de respectul şi consideraţia lor. Si pe lângă asta, nu sunt chiar oameni de rând, ci persoane însemnate. Cel mai gros şi mai întunecat val al orbirii este tocmai aparenta bună-cuviinţă a purtării din afară şi legăturilor cu cei din jur!

Continuare …

Cel ce se roagă fără luare aminte, se roagă văzduhului nu lui Dumnezeu

Preacuviosul Nil Sorski spune că cel ce se roagă în auz şi cu gura, fără luare aminte, se roagă văzduhului, iar nu lui Dumnezeu.
E ciudată dorinţa ta, frate! Tu vrei să te audă Dumnezeu, când tu însuţi nu te auzi?”, spune Sfântul Dimitrie al Rostovului, împrumutând cuvintele de la Sfântul Mucenic Ciprian al Cartaginei.

Continuare …

Ei, ce o să facem acum, suflete, şi cum o să hotărâm?

Sufletul fiecăruia este acoperit de întuneric în faţa altcuiva. El devine limpede doar pentru omul însuşi, atunci când el intră în sine însuşi şi începe a ţine sfat cu sine despre felul în care trebuie să fie şi despre ceea ce trebuie să întreprindă. Deci, intraţi acum în voi înşivă şi acolo, împreună cu sufletul vostru, în sfatul vostru cel de taină, spuneţi: „Dar ce, suflete, să ne tot tăvălim în păcat?

Continuare …

Cu toţii iubim bucuria, cu toţii căutăm bucurii (Buna Vestire)

Acum, fraţilor, prăznuim Buna Vestire, vestea de bucurie – o prăznuim în chip luminat, după cuvântul Bisericii, care pe toţi îi cheamă la veselie, şi cerul, şi pamantul, şi ingerii, şi oamenii, toată faptura văzută şi nevăzută. Binevesteşte, pământule, cântă ea, bucurie mare; lăudaţi, ceruri, slava lui Dumnezeu… să se veselească cerurile şi pământul să se bucure… să se bucure făptura toată, şi cu glasuri să cânte. În mijlocul unei asemenea bucurii atotcuprinzătoare, despre ce ar fi mai cuvenit să cugetăm decât chiar despre bucurie?

Continuare …

Nu citi niciodată o rugăciune în grabă

Ce se poate face cu gândurile care fug în toate părţile în timpul cititului şi al rugăciunii? Nimeni nu scapă de asta. Nu este nici un păcat în asta, dar este nepotrivit. Este păcat atunci când cineva de bună voie încurajează gânduri străine, dar când ele aleargă involuntar, este vreun păcat? Greşeala vine atunci când omul a observat că gândurile îi rătăcesc şi nu le stăpâneşte. De îndată ce observi că gândurile o iau razna, înfrânează-le, aceasta trebuie să faci.

Continuare …

“Vezi , Doamne, cum este sufletul meu! Zi, așadar, un cuvânt și se va vindeca!”

Nu rareori se întâmplă ca oamenii care merg pe calea bunei vieţuiri creştineşti, brusc şi, după cât se pare, fără nici un motiv, să înceapă să simtă în ei o paralizie a tuturor puterilor sufleteşti, în urma căreia le apare răceală faţă de toate nevoinţele duhovniceşti de până atunci. Acest lucru li se întâmplă tuturor din când în când. Despre el pomenesc toţi cei care scriu despre viaţa duhovnicească. Sfântul Marcu Ascetul pomeneşte trei mari vrăjmaşi: neştiinţa împreună cu uitarea, lenevia împreună cu nepăsarea şi nesimţirea împreună cu împietrirea.

Continuare …

✝) Duminica V-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

Pilda pocăinţei Sfintei Maria Egipteanca este atât de cuprinzătoare și de pilduitoare, încât Sfânta Biserică vrea în mod deosebit sa o întipărească in inimile noastre. (…) S-ar părea ca sunt destule imbolduri pentru a ne opri luarea-aminte asupra întoarcerii ei la Dumnezeu şi a trage învăţătură din ea. Să ascultăm, deci, această lecţie.

Continuare …

Să nu uităm faptele dragostei

Creştinul care a postit, s-a spovedit şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine înnoieşte în sine izvoarele harului, deschise în el prin Sfântul Botez, care după aceea au fost de atâtea ori înnoroite prin nepăsare şi căderi, şi de atâtea ori au fost curăţite prin pocăinţă. Acum, ele sunt iarăşi curăţite după ultimele căderi.

Continuare …

Niciodată să nu-ţi spui: „Gata, m-am ostenit îndeajuns, pot să mă odihnesc”

Niciodată să nu-ţi spui: „Gata, m-am ostenit îndeajuns, pot să mă odihnesc.” O astfel de înlesnire şi vlăguire este primul duşman. Gândul, cu toate că este mic şi slab, este cel mai viclean trădător: el deschide porţile vrăjmaşilor. Cine se împacă cu el, acela cade. El a fost observat de Sfinţii Părinţi şi fiecărui începător i se repetă necontenit: vezi, să nu spui „gata, acum pot s-o las mai moale”, ci întreabă-te pentru ce eşti aici sau de ce nu faci nimic.

Continuare …

Harul poartă sufletul, precum o mamă îşi poartă pruncul

Când copilul, în loc să se uite după mamă, începe să se uite ştrengăreşte după altele, mama lasă copilul singur şi se ascunde. Observând că e singur, copilul începe să ţipe şi să-şi strige mama… Mama se iveşte iarăşi, ia copilul în braţe… şi copilul se strânge şi mai tare la pieptul ei.

Continuare …

Pericolul grijilor neîntrerupte

Pericolul cel mai mare, adus de grijile neîntrerupte, este uitarea de Dumnezeu şi neglijarea vieţii duhovniceşti. Socotesc că avem experienţa necesară. Ar fi foarte înspăimântător să ajungem până la răcirea cu desăvârşire a zelului dumnezeiesc, aşa cum ne temem. Acesta, în tot cazul, nu este provocat de grijile lumeşti, ci de trândăveala noastră. Noi ne lăsăm pe noi înşine „să ne înnoroim”, şi cu gândurile, şi cu sentimentele, şi cu voinţa, şi cu grijile lumeşti.

Continuare …

Cu cât cineva are mai multe obişnuinţe şi simţăminte pătimaşe, cu atât mai greu îi este sufletului să se întoarcă la Dumnezeu

La toţi oamenii, viaţa creştină autentică începe cu o asemenea transformare radicală dureroasă, cum este înfăţişată în cartea „Lupta cu păcatul”. Şi este adevărat că cine nu a trăit o asemenea transformare radicală, încă nu a început să trăiască creştineşte? Nu, nu la toţi. Cei ce şi-au păstrat harul botezului în toată puritatea lui, nu încearcă acest seism. Dar şi în cazul lor este vizibil momentul în care încep să trăiască viaţa creştină în mod conştient. Acesta este acel moment când ei încep, în mod conştient, să considere obligatorie pentru ei acea rânduială a vieţii, în care se aflaseră încă din copilărie, datorită îndrumării educatorilor, prin imitaţie sau din obişnuinţă.

Continuare …

Iubind această lume, nu-L putem iubi pe Dumnezeu – şi nu ne putem mântui sufletul

În cuvintele nu iubiţi lumea (I Ioan 2, 15), lumea nu înseamnă deloc ceea ce înseamnă în cuvintele: căci Dumnezeu aşa a iubit lumea (Ioan 3, 16).
În cele din urmă, prin lume se înţelege neamul omenesc cel căzut, care este, în acelaşi timp, iubit de Dumnezeu. Dumnezeu datorită acestui lucru a şi hotărât să-l mântuiască, dându-L pentru el pe Fiul Său Cel Unul Născut.

Continuare …

Dacă nu vei zidi Tu casa sufletului meu, în zadar mă voi osteni zidind-o de unul singur

Vai mie, ce osândă mă așteaptă și de ce rușine sunt vrednic! Cele ascunse ale mele nu sunt ca cele din afară; vorbesc despre despătimire, dar mă gândesc zi și noapte la patimi de rușine; am neprihănirea pe limbă, dar în cuget mă îndeletnicesc cu netrebnicii.
Vai, ce încercare mă așteaptă! Cu adevărat, port chipul cucerniciei, însă nu și puterea ei. Cu ce obraz mă voi apropia de Domnul Dumnezeu, Care știe tainele inimii mele, fiind vinovat de atare netrebnicie?

Continuare …

Zici că ai credinţă? Ia seama să nu faci această credinţă deşartă şi neroditoare

Doar astfel, vrea să spună Apostolul, nu vei rămâne trândav şi neroditor „în cunoştinţa Domnului nostru Iisus Hristos”.

Continuare …

Ochii celor care ne înconjoară au o puternică influenţă asupra intenţiilor noastre

Toate faptele noastre săvârşite la vedere în familie, în societate, la serviciu, constituie comportarea noastră. Dacă ne uităm împrejur, nu putem decât să spunem că, în general, comportarea noastră este în cea mai mare parte corectă. Dar dacă este tot aşa de corectă şi starea noastră interioară – aceasta nu o putem susţine. Ochii celor care ne înconjoară au o puternică influenţă asupra intenţiilor noastre.

Continuare …