Pr. Rafail Noica

Sfinţenia este firea omului!

Sfinţenia este firea omului, cea pe care trebuie să o dobândim în această vremelnicie şi nu este pentru om nimica deosebit, în sensul că se deosebeşte de vremelnicie, de viaţa biologică, sfinţenia este firea care veşniceşte în Dumnezeu, deci este firea omului. Şi fie în căsătorie, fie în monahism, fie dacă sunt alte căi, tot sfinţenia este ce caută el.

Continuare …

Duhovnicia este duh şi duh este Dumnezeu

Ce este un duhovnic bun şi când începe un duhovnic a fi bun? Voi încerca să explic cum înţeleg eu următoarea zicere cam îndrăzneaţă: Un duhovnic bun este cel care stă în pantofii tăi acum. Duhovnic bun eşti tu, părinte. Când începe un duhovnic să fie bun? Acum. Acum este, cum spune Sfântul Pavel, acum este clipa mântuirii. Nu citez prea bine, pentru că eu am citit Biblia în alte limbi, numai în română nu, mă iertaţi, Prea cuvioşiile voastre şi Preasfinţiile voastre, dar cunoaşteţi la ce fac aluzie. Acum, şi în virtute, de ce poate duhovnicul să fie bun?

Continuare …

“Cine n-a văzut pe Dumnezeu în viaţa asta nu-L va vedea nici în cealaltă”

Părintele Sofronie socotea că blestemul cel mai mare este a nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Bănuiesc că mulţi din contemporanii noştri sunt “bine mersi” fără Dumnezeu. Poate ne e un pic dor de El, poate mai avem şi nişte greutăţi şi ne amintim că mai este şi Dumnezeu şi poate… să ne ajute El când alţii nu pot, însă nu ne dăm seama…; a murit ceva în sufletul nostru şi nu ne dăm seama – tocmai fiindcă suntem morţi – ce moarte înseamnă faptul de a nu-L cunoaşte pe Dumnezeu.

Continuare …

„Am o inimă împietrită!” (Pocăinţă şi nevoinţă – între înţelegerea eretică şi înţelegerea dreaptă)

Câtă vreme nevoinţa noastră nu dobândeşte un rezultat, măcar un rezultat oarecare, ne nevoim eretic. Şi aici, ar trebui să definesc erezie şi ortodoxie, dar deocamdată mă ţin la pocăinţă. Ce înseamnă că ne nevoim eretic? Nelucrător, poftim! Câţi nu s-au spovedit [spunând] că cer pocăinţă şi lacrimi lui Dumnezeu şi nu vin.

Continuare …

Ce este păcatul în înţelesul creştin al cuvântului?

“Păcatul, mai înainte de toate este un fenomen duhovnicesc, metafizic. Rădăcinile păcatului se află în adâncurile tainice, “mistice”, ale firii duhovniceşti a omului. Esenţa păcatului nu constă în încălcarea unor norme etice, ci în înstrăinarea de viaţa dumnezeiască, veşnică, cea pentru care a fost făcut omul şi către care este chemat în chip firesc, adică prin însăşi firea lui. Păcatul se săvârşeşte în primul rând în adâncul tainic al duhului omului, însă urmările lui rănesc întreg omul.

Continuare …

Cum pot afla rolul meu în viaţă? De câţiva ani mă macină această întrebare. Cum pot scăpa de ea?

– În primul rând, cred că trebuie să părăsim dorul ăsta de “a scăpa de…”. Paradoxal, însuşindu-ne, asumându-ne anumite greutăţi scăpăm de ele. Fiindcă fiecare criză este o nevoie care trebuie să se împlinească. Iată că medicina homeopatică înţelege mai bine cele ale bolii. Nu este cazul să te scapi de un simptom, durere, temperatură, de leşin sau mai ştiu eu ce, e vorba că prin acel simptom boala în trup manifestă felul prin care trebuie să se vindece.

Continuare …

Cum putem evita erorile duhovniceşti?

În primul rând rugăciune, poate, şi-n al doilea rând, răbdare.
Trebuie să avem rugăciune ca Dumnezeu Însuşi să ne lumineze şi să corijeze traiectoriile greşite în noi, şi răbdare până când Dumnezeu va face asta. Nu să ne grăbim să tragem o concluzie, nu să ne grăbim ca, dacă Dumnezeu a început o frază de răspuns în viaţa mea, eu să completez această frază, din aceste erori de care vorbiţi, adică în starea de eroare în care sunt şi de neştiinţă duhovnicească în care sunt, eu să mă grăbesc să spun: “am înţeles ce vrei să zici” şi îmi dau un răspuns şi trag concluzia duhovnicească care cândva se va adeveri a fi… neadevărată!

Continuare …

Părintele Rafail Noica: Porunca cea mare din lege

Evanghelia de la Matei XXII, 35-46  
U
nul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii. Şi fiind adunaţi fariseii, i-a întrebat Iisus, Zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David. Zis-a lor: Cum deci David, în duh, Îl numeşte pe El Domn? – Zicând: „Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”. Deci dacă David Îl numeşte pe El domn, cum este fiu al lui? Şi nimeni nu putea să-I răspundă cuvânt şi nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe.

Continuare …

Ce este păcatul?

Vă spun din amărăciunea experienţei mele: este nimic, este moarte. Are o aparenţă de frumuseţe de viaţă, de plăcere, de adâncime, de înţelepciune: minciună! Se poate evita calea asta a păcatului, ca fiul risipitor, dar se poate evita numai prin rugăciune. Rugăciunea este cuvânt; cuvântul este energia prin care Dumnezeu a făcut lucrurile, cerurile şi pământul.

Continuare …

Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească

Tainele, ne zic Sfinţii Părinţi, sunt numai în Biserică. Şi aş vrea să se înţeleagă lucrul ăsta mai deplin. Când văd în tot felul de contexte secvenţa asta: „Biserică creştin-ortodoxă” este, nu ştiu cum să zic, triplu pleonasm, sau dublu pleonasm. Adică cele trei sunt sinonime, dacă e Biserică, nu poate fi decât creştină; dacă e creştinism, numai ortodox. Tot restul este o deformare. Însă tare aş vrea să se citească mai mult cărţulia aia a lui Homiakov, care s-a tipărit aicea, la Alba Iulia, pe care am recomandat-o şi altcândva, greu de înţeles pentru gândirea noastră obiectivă şi nepersonală, însă aş vrea să se citească mai mult, şi să dea Dumnezeu să se înţeleagă mai adânc.

Continuare …

Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire?

Cum se vede de la mănăstire lumea aceasta? Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire?

Viaţa de monah, deşi uneori am numit-o nebunie, esenţial nu se deosebeşte de viaţa creștinului obişnuit, mai ales a creștinului care poate conştientiza chemarea lui Dumnezeu. Viaţa de monah este viaţă de rugăciune, de unire cu Dumnezeu şi aceasta este, într-adevăr, viaţa fiecărui creştin.

Continuare …

Sfătuiesc pe toți să se împărtășească cât mai des

Sfătuiesc pe toți să se împărtășească cât de des posibil, atât de des cât îi sfătuiesc duhovnicii lor […] eu sfătuiesc la împărtășire cât mai des – nu împărtășanie deasă, ci aș zice împărtășanie des. Dar cât de des este bine ție, sau ție – asta o las duhovnicului tău. Și cer Domnului să insufle pe fiecare duhovnic cât de des e bine pentru cutare și pentru cutare. Pentru tine poate: Vino peste doi ani! Pentru tine, în fiecare Duminică. Pentru altcineva, Duminica și de Praznice, pentru alții la două săptămâni, ș.a.m.d.

Continuare …

Părintele Rafail Noica: Noi ar trebui să trăim cu Dumnezeu așa cum trăiesc doi îndrăgostiți

Scopul rugăciunii, în primul rând, este – nici nu știu pe unde s-o apuc și de-aia ezit cu cuvintele – aș zice [că] este un dialog între om și Dumnezeu.

Încep cu omul, pentru că noi ne știm mai bine decât pe Dumnezeu, Care ni se pare că e tare departe. Ar trebui să încep cu Dumnezeu în toate, bineînțeles. În acest dialog noi ar trebui să avem permanent un contact cu Dumnezeu și am încercat să insuflu gândul ăsta de mai multe ori când am spus: să trăncănim cu Dumnezeu despre orișice.

Continuare …

Exemple biblice de viaţă monahală

Sînt unii care se fac pe ei înşişi fameni pentru Îm­părăţia lui Dumnezeu.

– Care sînt argumentele biblice pentru viaţa monahală?

– Cred că există, mai degrabă, exemple decît argu­mente biblice pentru viaţa monahală. Printre personajele Vechiului Testament aş aminti mai cu seamă pe Proorocul Ilie, iar în Noul Testament pe Sfîntul Ioan Botezătorul, pe însuşi Hristos şi Maica Domnului.

Continuare …

Să ne rugăm pentru bine

Într-o scriere se spune: pentru om, a-şi vedea propriul păcat înseamnă începutul vederii Adevărului, iar aceasta se poate produce prin Sfânta Spovedanie. Observăm că suntem păcătoşi, dar mai important este să vedem păcatul ce-l facem. Să-l vedem şi să respingem cele rele, alegând binele. Şi chiar dacă nu-l putem obţine, să-l întâmpinăm cu speranţă, să ne rugăm pentru bine. Asta înseamnă rugăciunea.

Continuare …

Părintele Rafail Noica vorbind despre Cuviosul Siluan Athonitul

Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi, alcătuită – pe lângă părinţi – din cinci băieţi şi două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credinţă, blândeţe şi de multă înţelepciune, îi este primul model în viaţa sa lăuntrică.

Încă de mic copil, Simeon şi-a pus în gând – avea doar patru ani – ca atunci „când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul”. Auzind mai apoi de viaţa sfântă şi minunile săvârşite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan) tânărul Simeon şi-a dat seama că „dacă există Sfinţi, înseamnă că Dumnezeu e cu noi şi n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc.”

Continuare …