Printre treptele sporirii unui suflet ce se nevoieşte, după slobozirea lui de patimi şi după dobândirea luminării dumnezeieşti, se află discernământul şi străvederea, care sunt cele mai obişnuite harisme pe care le poate dobândi orice om. Afară de harisma mai presus de fire a străvederii, există şi o străvedere firească pe care o dobândesc cei înzestraţi cu înţelepciune, după o experienţă deosebită câştigată în nevoinţe îndelungate împotriva patimilor şi a diavolilor. Având o astfel de experienţă, mulţi Stareţi pot să vadă de mai înainte şi să descrie fapte şi situaţii din prezentul sau din viitorul unor oameni, chiar de la prima întâlnire cu ei.

Continuare …

Plânsul se naște din simțirea micimii, a nimicniciei, a ticăloșeniei și a neputinței omului. Plânsul este cel mai nemincinos ambasador către aceia care pot oferi izbăvire și ajutor, mai cu seamă însă către Dumnezeu, Cel ce este singurul vrednic să dea mângâiere.

Plânsul nu exista atunci când omul se afla în sânurile iubirii desăvârșite și ale înfierii lui Dumnezeu. A fost adăugat și acesta la pedepsele pedagogice date împotriva neobrăzării omenești de după cădere.

Continuare …

„Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 32). În această frază Apostolul Pavel pune în paralel relaţia dintre bărbat şi femeie, care există în căsătorie, cu relaţia dintre Hristos şi Biserică.

Aşa cum Domnul nostru, în calitate de cap, S-a unit pe Sine cu Biserica şi formează un singur trup – chiar dacă cea din urmă este formată din multe mădulare –, aşa şi în căsătorie, unirea legală a celor două părţi: bărbatul şi femeia, formează o unitate; o singură fire, aşa cum a fost ea alcătuită la începutul zidirii.

Continuare …

Să mulțumim încă o dată bunătății lui Dumnezeu și iubirii de mamă a Preasfintei Fecioare Maria care ne-au adunat pe toți aici împreună pentru a ne înnoi puterile și hotărârile în Hristos. Cu harul lui Dumnezeu, nu ne vom retrage și vom continua, cerând mijlocirea Sf. Apostol și Evanghelist Matei și a celorlalți Sfinți să ne ajute, și de asemenea a celorlalți Părinți care, în acest loc, au bineplăcut Domnului. De aceea, cel mai mare lucru pe care-l voi înfățișa evlaviei voastre este acela că am primit respectul pe care-l aveți în nevrednicia mea, precum și dragostea voastră, și am început, fără să am vreo pricepere, având încredere în dorințele și dragostea voastră și, puțin câte puțin, am reușit să ajung aici.

Continuare …

Botzul este identitatea mărturisirii credincioşilor creştini, a celor ce se supun cu toată fiinţa lui Dumnezeu, a adevăraţilor cetăţeni ai Împărăţiei cerurilor, a mădularelor statornice ale trupului lui Hristos şi deci a moştenitorilor vieţii veşnice.

Dumnezeiescul botez, din perspectiva ortodoxă şi numai din aceasta, este restabilirea şi redobândirea alcătuirii noastre dintru început, cea „după chipul şi asemănarea” Ziditorului nostru şi, prin urmare, redobândirea identităţii noastre personale.

Continuare …

Cum să descriem vasul iubirii, unealta şi mijlocul prin care Dumnezeu Ziditorul comunică cu făpturile Sale? Cum să o descriem pe aceasta, care s-a numit pe ea însăşi fiică a lui Dumnezeu şi iconom al desăvârşitelor bogăţii.

Când Sfântul Ioan cel Milostiv era tânăr, se gândea să pună în lucrare în viaţa sa împreună-pătimirea şi milostenia. Atunci i s-a înfăţişat această atotvirtute şi ca o împărăteasă plină de har i-a grăit:

Continuare …

Proprie omului înţelept (priceput) îi este slobozenia faţă de orice simţire iraţională şi de orice dispoziţie şi mişcare pătimaşă. Din acestea se iveşte controlul şi stăpânirea asupra înţelesurilor şi apoi urmează folosirea dreaptă şi fără de greşeală a lucrurilor.

De asemenea, purtarea blândă şi delicată faţă de apropiaţii săi, cugetul smerit, compătimirea, milostivirea, facerea de bine faţă de toţi, statornicia voinţei în hotărârile pe care le ia, în opoziţie cu nestatornicia de dinainte, sunt însuşirile omului înţelept.

Continuare …

Părinţii noştri cei cercaţi ne învaţă că uneori trebuie să zicem toate cuvintele rugăciunii, iar alteori, mai cu seamă la început, din pricina neputinţei minţii de a ţine mai multe cuvinte, să spunem Doamne Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă. Nu trebuie însă să schimbăm des cuvintele rugăciunii şi să spunem când una, când alta, deoarece nu se întemeiază o bună obişnuinţă. Rostim rugăciunea uneori cu gura, „cu glas”, cu voce înceată, în şoaptă, pentru ca să fie ţinută mintea pe loc mai uşor din împrăştierea şi confuzia mediului înconjurător, iar alteori mental, aşadar, doar în mintea noastră. Ambele moduri de rugăciune sunt necesare şi folositoare.

Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, p. 94

21. Dragoste egală faţă de toţi… nu-i invidiază pe cei evlavioşi şi vrednici, şi îi sprijină cu ajutor pe cei necinstiţi şi vicleni.

22. Atunci când auzi un cuvânt folositor, să nu-l judeci pe acela care învaţă, ca să nu te lepede pe tine harul şi să te lipseşti de o povaţă folositoare.

23. Nevoieşte-te să-l iubeşti pe orice om la fel şi vei alunga împreună toate patimile tale.

Continuare …

11. De vreme ce dragostea arată răbdare şi bunătate, cel care se împuţinează cu sufletul pentru cele întristătoare care i se întâmplă şi de aceea se face rău şi întrerupe dragostea pentru aceia care l-au întristat cum oare nu va decădea din scopul proniei dumnezeieşti?

12. Nu dispreţui porunca iubirii, pentru că prin aceasta vei deveni fiu al lui Dumnezeu. Iar încălcând-o, te vei afla fiu al gheenei.

Continuare …

1. Desăvârşita dragoste este născută din nepătimire, nepătimirea este născută de nădejdea în Dumnezeu; pe nădejde o naşte răbdarea şi mărinimia. Pe acestea le naşte înfrânarea; înfrânarea este născută de frica dumnezeiască. Pe aceasta o naşte credinţa în Dumnezeu.

2. Cel care-L iubeşte pe Dumnezeu îl iubeşte, fără doar şi poate, şi pe aproapele său. Un astfel de om se scârbeşte de lăcomie; îşi economiseşte banii săi potrivit voii lui Dumnezeu şi îi împarte acelora care au nevoie.

Continuare …