Necunoaşterea lucrării practice în viaţa duhovnicească naşte în mintea omului contemporan multe semne de întrebare, pe care le auzim continuu în întâlnirile şi în discuţiile noastre zilnice. Sfinţirea, adică „desăvârşirea după Dumnezeu”, şi conţinutul ei esenţial aproape întotdeauna sunt interpretate greşit de către cei care se află departe de adevărata experienţă.
Este cu putinţă ca fiecare dintre noi să guste un anume fel de sfinţire, căci nevoinţa şi calea spre sfinţirea desăvârşitoare trec progresiv prin diferite stadii. 

Continuare …

Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, atunci îl inundă dragostea lui Dumnezeu, încât nu mai poate suferi ceea ce simte.
Apoi, dragostea aceasta se răsfrânge asupra lumii şi a omului, pe care-l iubeşte atât de mult, încât cere să ia el asupra sa toată durerea şi nefericirea omenească pentru a-i slobozi pe ceilalţi. Şi, în general, pătimeşte împreună pentru orice întristare şi mâhnire, chiar şi pentru cele ale animalelor necuvântătoare, plângând atunci când înţelege că ele suferă.

Continuare …

„Văzând toate aceste bunătăţi, pruncul, cel care nu are cunoaşterea ce se cere pentru a cunoaşte şi a distinge Pronia lui Dumnezeu – fiindcă până aici încă mai mănâncă lapte şi nu a dobândit ochii cei curaţi, ci până acum izvorăşte deopotrivă lumina şi întunericul, iar faptele sale sunt amestecate cu patimile –, începe să cugete că, pentru nevoinţele şi necazurile sale, iată ce îi dăruieşte Dumnezeu. Demonul cel rău seamănă în ascuns otrava precum odinioară Evei. Şi pruncul îşi deschide urechile. Aceasta se petrece potrivit îngăduinţei dumnezeieşti, pentru a învăţa smerenia. Vicleanul demon vine şi îi spune: «Vezi că astăzi toţi spun că Dumnezeu nu mai dă harul? Vezi? Fiindcă aceştia nu vor să se nevoiască, îl împiedică şi pe celălalt şi îi spun: te vei înşela, vei cădea, vei slăbi”.

Continuare …

Nepăsarea este un duşman viclean şi înfricoşător al vieţii noastre. De multe ori am fost îndreptăţit să consider nepăsarea drept vrăjmaşul cel mai neînduplecat al nostru. Grija Stareţului de a ne feri de ea şi profunda lui experienţă în ce priveşte vicleniile şi modurile încâlcite prin care ea zăpăceşte şi îşi încurcă victimele, ne impune să spunem ceva şi despre acest duşman al nostru.
În limbajul Părinţilor, ea se numeşte acedie, dar şi nepăsare şi trândăvie, care toate înseamnă acelaşi lucru, adică moarte sufletească.

Continuare …

Un alt motiv, la fel de necesar, care impune rânduiala programului este nestatornicia caracterului omului după căderea lui Adam. Dar şi starea de păcătoşenie, pe care fiecare dintre noi o poartă, toceşte curajul şi hotărârea.

De asemenea, şi lipsa de experienţă, neştiinţa, felul necunoscut al războiului nevăzut şi inegalitatea acestei lupte, măresc, cum este şi firesc, descurajarea. Nici un alt factor omenesc nu întăreşte atât de mult reuşita noastră, cum fac hotărârea noastră tare şi stăruitoare şi programul bine rânduit.

Continuare …

Dragostea sa pentru Maica Domnului era mai presus de orice descriere. Nu am văzut până astăzi un om care să o iubească atât de mult pe Maica Domnului, după Dumnezeu, precum Stareţul Iosif.

Ochii săi vărsau lacrimi la simpla auzire a numelui ei sau şi numai atunci când vedea icoana ei sau cânta vreo cântare închinată ei.

Continuare …

Nu vom arăta amănunţit felurimea ispitelor – de ce, unde, cât şi de unde – pentru că, potrivit Psalmistului „îi vor număra pe ei şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi”.

Ele au fost explicate în amănunt şi fără greşeală de Părinţii noştri în scrierile lor. Noi numai atât vom reaminti: că datoria de căpetenie a celor ce vor să se mântuiască este înfruntarea ispitelor, spre dovedirea credinţei şi mărturisirea acesteia împotriva lepădării, la care răul ne îmbrânceşte cu sila.

Continuare …

Aflarea voii dumnezeieşti este una din problemele cele mai delicate şi mai complicate ale vieţii noastre, mai ales pentru cei ce încearcă s-o cunoască prin rugăciune.
Viaţa noastră alături de Stareţ a avut mai degrabă caracterul unei petreceri copilăreşti, iar nu al uneia mature. Strădania noastră, în linii generale, se îndrepta spre tradiţia monahală, silindu-ne după putere la îndatoririle noastre tipiconale.

Continuare …

Continuare …