Pr. Iosif Isihastul

Biruinţa este răbdarea, biruinţa este smerenia, biruinţa este ascultarea

Harul precede totdeauna venirea ispitelor, ca o vestire pentru pregătire. Lucrare (praxis) nu înseamnă numai a încerca şi a te lăsa păgubaş. Fapta se numeşte când pătrunzi în lucrare, te lupţi, biruieşti sau eşti biruit, câştigi sau pierzi, cazi, te ridici, răscoleşti totul, ridici totul în picioare, când primeşti lupta până la ultima suflare. Şi niciodată să nu te descurajezi până la ieşirea sufletului tău. Dar când ajungi până la cer, trebuie să te aştepţi ca ziua următoare să cobori în iad. Să nu mai spunem că uneori coborârea se întâmplă chiar în aceeaşi clipă. De aceea, nu trebuie să te pierzi în rătăciri, ci să ai înaintea ochilor că amândouă sunt ale tale.

Continuare …

Gheron Iosif Isihastul: Despre program şi neorânduială

Printre îndatoririle pe care pururea-pomenitul Stareţ ne învăţa să le împlinim încă din primele zile ale înţeleptei lui povăţuiri, erau şi cea a bunei rânduieli şi a programului, descriindu-ne în acelaşi timp neorânduiala în cele mai întunecate culori. Adesea ne spunea apoftegma Sfântului Efrem Sirul: „cei care nu au povăţuitor cad ca frunzele”, ceea ce înseamnă, aşa cum ne spunea el, lipsa programului.

Continuare …

Capul oricărei virtuţi şi vârful izbânzilor este rugăciunea stăruitoare

Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, atunci îl inundă dragostea lui Dumnezeu, încât nu mai poate suferi ceea ce simte. Apoi dragostea aceasta se răsfrânge asupra lumii şi a omului, pe care-l iubeşte atât de mult, încât cere să ia el asupra sa toată durerea şi nefericirea omenească pentru a-i slobozi pe ceilalţi. Şi, în general, pătimeşte împreună pentru orice întristare şi mâhnire, chiar şi pentru cele ale animalelor necuvântătoare, plângând atunci când înţelege că ele suferă.

Continuare …

Împuţinarea de suflet şi lipsa de curaj

Iată, iarăşi vin smerit, ca un părinte, să-ţi trezesc prin cuvinte voinţa cea bună. Scoală-te, fiul meu, din somnul nepăsării. Ascultă-mă şi nu mai dormi. Trezeşte-te şi alungă de la tine somnolenţa nepurtării de grijă. Pune-ţi din nou armura şi stai cu curaj împotriva duşmanilor tăi. Luptă-te cu răbdare. Nu întoarce spatele. Luptă-te piept la piept. Este mai de folos pentru noi să cădem în luptă decât să fim biruiţi.
O, minune a minunilor! Cei din lume pentru a pescui doi peştişori se luptă câteodată o noapte întreagă.

Continuare …

Marea binecuvântare a ascultării, care umbreşte binefăcător pe cei ce o preţuiesc

Desăvârşirea ascultării, ca virtute de temelie, identifică pe ucenicii ei cu Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut ascultător până la… moarte. Şi precum I S-a dat lui Iisus toată stăpânirea şi toată bunăvoirea Tatălui, astfel şi ascultătorilor li se dă vestirea voii dumnezeieşti şi harul spre izbândire şi deplina ei săvârşire.
Atunci când voiţi să aflaţi voia lui Dumnezeu, lăsaţi cu desăvârşire pe cea a voastră dimpreună cu orice alt gând sau program şi, cu multă smerenie, cereţi în rugăciunea voastră cunoaşterea acesteia.

Continuare …

Calea care duce la sfinţire şi la desăvârşirea în Hristos este pocăinţa

Necunoaşterea lucrării practice în viaţa duhovnicească naşte în mintea omului contemporan multe semne de întrebare, pe care le auzim continuu în întâlnirile şi în discuţiile noastre zilnice. Sfinţirea, adică „desăvârşirea după Dumnezeu”, şi conţinutul ei esenţial aproape întotdeauna sunt interpretate greşit de către cei care se află departe de adevărata experienţă.
Este cu putinţă ca fiecare dintre noi să guste un anume fel de sfinţire, căci nevoinţa şi calea spre sfinţirea desăvârşitoare trec progresiv prin diferite stadii. 

Continuare …

Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, atunci îl inundă dragostea lui Dumnezeu,

Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, atunci îl inundă dragostea lui Dumnezeu, încât nu mai poate suferi ceea ce simte.
Apoi, dragostea aceasta se răsfrânge asupra lumii şi a omului, pe care-l iubeşte atât de mult, încât cere să ia el asupra sa toată durerea şi nefericirea omenească pentru a-i slobozi pe ceilalţi. Şi, în general, pătimeşte împreună pentru orice întristare şi mâhnire, chiar şi pentru cele ale animalelor necuvântătoare, plângând atunci când înţelege că ele suferă.

Continuare …

Ispitele ne călesc în lupta duhovnicească

„Văzând toate aceste bunătăţi, pruncul, cel care nu are cunoaşterea ce se cere pentru a cunoaşte şi a distinge Pronia lui Dumnezeu – fiindcă până aici încă mai mănâncă lapte şi nu a dobândit ochii cei curaţi, ci până acum izvorăşte deopotrivă lumina şi întunericul, iar faptele sale sunt amestecate cu patimile –, începe să cugete că, pentru nevoinţele şi necazurile sale, iată ce îi dăruieşte Dumnezeu. Demonul cel rău seamănă în ascuns otrava precum odinioară Evei. Şi pruncul îşi deschide urechile. Aceasta se petrece potrivit îngăduinţei dumnezeieşti, pentru a învăţa smerenia. Vicleanul demon vine şi îi spune: «Vezi că astăzi toţi spun că Dumnezeu nu mai dă harul? Vezi? Fiindcă aceştia nu vor să se nevoiască, îl împiedică şi pe celălalt şi îi spun: te vei înşela, vei cădea, vei slăbi”.

Continuare …

Noaptea este mai potrivită prin liniştea firii pentru rugăciune…

Noaptea este mai potrivită prin liniştea firii pentru rugăciune, în special, la ceasurile în care omul se odihneşte de grija zilei. Mintea se linişteşte de flecăreala şi de osteneala de peste zi şi omul mai odihnit şi mai cumpătat are folos mai mult priveghind.
Când am fost cu bătrânul meu la Schitul Nou, exemplul, îndemnul, tactica şi scopul lui erau să ne sfătuiască continuu, cu ştiinţă, cu pândă prevăzătoare, ca să zicem rugăciunea lui Iisus şi să priveghem în toată vremea.

Continuare …

Gheron Iosif Isihastul: Nepăsarea este un duşman viclean şi înfricoşător al vieţii noastre

Nepăsarea este un duşman viclean şi înfricoşător al vieţii noastre. De multe ori am fost îndreptăţit să consider nepăsarea drept vrăjmaşul cel mai neînduplecat al nostru. Grija Stareţului de a ne feri de ea şi profunda lui experienţă în ce priveşte vicleniile şi modurile încâlcite prin care ea zăpăceşte şi îşi încurcă victimele, ne impune să spunem ceva şi despre acest duşman al nostru.
În limbajul Părinţilor, ea se numeşte acedie, dar şi nepăsare şi trândăvie, care toate înseamnă acelaşi lucru, adică moarte sufletească.

Continuare …

Cât omul aleargă să ajute pe ceilalţi, tot atât prisoseşte harul lui Hristos în el

Este adevărat lucru cât omul aleargă să ajute pe ceilalţi, tot atât prisoseşte harul lui Hristos în el, pentru că iubirea este porunca lui Dumnezeu, prima şi cea mai mare: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău şi din toată inima ta”. Iar cea de-a doua asemenea ei: „Şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

„În aceste două porunci se cuprind Legea şi proorocii”. Cât de mult însetează cineva pentru mântuirea fratelui său, atât de mult este copleşit sufletul său de iubirea lui Dumnezeu.

Gheron Iosif Isihastul,  Mărturii din viaţa monahală, Editura Bizantină, 2003, p. 323

Creștem duhovnicește prin respectarea rânduielilor

Un alt motiv, la fel de necesar, care impune rânduiala programului este nestatornicia caracterului omului după căderea lui Adam. Dar şi starea de păcătoşenie, pe care fiecare dintre noi o poartă, toceşte curajul şi hotărârea.

De asemenea, şi lipsa de experienţă, neştiinţa, felul necunoscut al războiului nevăzut şi inegalitatea acestei lupte, măresc, cum este şi firesc, descurajarea. Nici un alt factor omenesc nu întăreşte atât de mult reuşita noastră, cum fac hotărârea noastră tare şi stăruitoare şi programul bine rânduit.

Continuare …

Rugăciunea Starețului Iosif Isihastul: „Doamne, învredniceşte-mă de luminarea dumnezeieştii cunoştinţe… ”

„Doamne lisuse Hristoase, Preadulce Părinte, Dumnezeule şi Doamne al milei şi a toată făptura Ziditorule, caută spre smere­nia mea şi iartă-mi toate păcatele pe care în toată viaţa mea le-am făcut până în ziua şi ceasul de acum.

Şi trimite pe Preasfântul şi Mângâietorul Tău Duh, ca să mă înveţe, să mă lumineze, să mă acopere spre a nu păcătui, ci a Te iubi din tot sufletul şi inima mea pe Tine, Preadulcele meu Mântuitor şi binefăcător Dumnezeu, Cel vrednic de toată dragostea şi închinarea.

Continuare …

Cât de mult o iubea Gheron Iosif Isihastul pe Maica Domnului!

Dragostea sa pentru Maica Domnului era mai presus de orice descriere. Nu am văzut până astăzi un om care să o iubească atât de mult pe Maica Domnului, după Dumnezeu, precum Stareţul Iosif.

Ochii săi vărsau lacrimi la simpla auzire a numelui ei sau şi numai atunci când vedea icoana ei sau cânta vreo cântare închinată ei.

Continuare …

Datoria de căpetenie a celor ce vor să se mântuiască este înfruntarea ispitelor

Nu vom arăta amănunţit felurimea ispitelor – de ce, unde, cât şi de unde – pentru că, potrivit Psalmistului „îi vor număra pe ei şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi”.

Ele au fost explicate în amănunt şi fără greşeală de Părinţii noştri în scrierile lor. Noi numai atât vom reaminti: că datoria de căpetenie a celor ce vor să se mântuiască este înfruntarea ispitelor, spre dovedirea credinţei şi mărturisirea acesteia împotriva lepădării, la care răul ne îmbrânceşte cu sila.

Continuare …

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – Despre cunoaşterea voii lui Dumnezeu

Aflarea voii dumnezeieşti este una din problemele cele mai delicate şi mai complicate ale vieţii noastre, mai ales pentru cei ce încearcă s-o cunoască prin rugăciune.
Viaţa noastră alături de Stareţ a avut mai degrabă caracterul unei petreceri copilăreşti, iar nu al uneia mature. Strădania noastră, în linii generale, se îndrepta spre tradiţia monahală, silindu-ne după putere la îndatoririle noastre tipiconale.

Continuare …

Gheron Iosif Isihastul: O, fericită smerenie şi recunoştinţă!

Precum în cele ale harului există mijloace ajutătoare ce fac să prisosească sporirea în timp şi cantitate, aşa şi în latura înşelării există cele ce contribuie la micşorarea ei.

În latura harului, când cu harul lui Hristos călătoreşte omul pe calea cea strâmtă şi cu scârbe a poruncilor, după măsura înţelegerii sale, dacă adaugă la această călătorie a sa smerenie şi bună dispoziţie în slujirea dragostei, se măreşte doza harului şi a iluminării.

Continuare …