Pr. Iosif Isihastul

Scopul adevăratei pocăinţe este redobândirea Harului dumnezeiesc

Necunoaşterea lucrării practice în viaţa duhovnicească naşte în mintea omului contemporan multe semne de întrebare, pe care le auzim continuu în întâlnirile şi în discuţiile noastre zilnice. Sfinţirea, adică „desăvârşirea după Dumnezeu”, şi conţinutul ei esenţial aproape întotdeauna sunt interpretate greşit de către cei care se află departe de adevărata experienţă. Să-mi fie îngăduit să citez cu frică şi sfială câteva din judecăţile Părinţilor referitoare la aceasta, pentru a se face înţelese sensul şi însemnătatea sfinţirii potrivit duhului Sfinţilor Părinţi. 

Continuare …

Totdeauna Dumnezeu ajută, totdeauna ajunge la timp, dar este nevoie de răbdare!

Vino, buna şi iubita mea soră, vino şi iarăşi vom mângâia necazurile tale. Vino, şi vom binecuvânta pe Dumnezeu cu glasul dulce al inimii, rostit de gură şi care răsună în minte. Spunând: “Binecuvântează suflete al meu pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu numele cel sfânt al Lui”.

Continuare …

Fă metanie de îndată ce greşeşti, nu pierde timpul!

Am primit, fiul meu, scrisoarea ta şi am văzut în ea neliniştea ta.
Nu te întrista, fiule. Nu te nelinişti atâta! Dacă ai căzut iarăşi, iarăşi ridică-te! Ai fost chemat pe drumul ce duce la cer. Nu este bine să se împiedice cei care aleargă, dar dacă se împiedică să se ridice şi să continue alergarea. Este nevoie de multă răbdare şi de pocăinţă în fiecare clipă.

Continuare …

Niciodată ispitele nu sunt mai tari decât Harul

Bucură-te în Domnul, fiul meu iubit, pe care Harul lui Iisus l-a luminat și de lume l-a slobozit, care l-a aruncat în pustie și l-a așezat într-o chinovie cu o obște sfântă, iar acum slavoslovește și mulțumește din tot sufletul lui Dumnezeu.
Harul Dumnezeiesc, fiul meu, este ca momeala care intră în suflet și-l atrage, fără silă, pe om spre cele înalte. El cunoaște modul prin care poate să încânte peștii înțelegători și să-i scoată din marea acestei lumi. Şi ce se întâmplă după aceasta?

Continuare …

Gheron Iosif – Fă metanie de îndată ce greşeşti, nu pierde timpul!

Am primit, fiul meu, scrisoarea ta şi am văzut în ea neliniştea ta.
Nu te întrista, fiule. Nu te nelinişti atâta! Dacă ai căzut iarăşi, iarăşi ridică-te! Ai fost chemat pe drumul ce duce la cer. Nu este bine să se împiedice cei care aleargă, dar dacă se împiedică să se ridice şi să continue alergarea. Este nevoie de multă răbdare şi de pocăinţă în fiecare clipă.

Continuare …

În timp ce urci Golgota, nu se poate să nu cazi

Fiul meu iubit în Domnul, doar ce am primit astăzi scrisoarea ta şi iată, iarăşi plâng, iarăşi jelesc, iarăşi îmi pun sufletul meu pentru tine.
Ridică-te. Îţi întind mâna mea tremurândă. Nu te speria. Iară-şi încerc să te ţin. Plângi pe umărul meu. Sunt alături de tine, plâng împreună cu tine. Oftez, mă doare, suferă nespus sufletul meu şi inima mea se zbate până când te voi ridica pe Tabor.
În timp ce urci Golgota nu se poate să nu cazi. Este grea crucea. De multe ori vei cădea în genunchi. Tu să nu asculţi pe ispititor. Dacă îl asculţi, el va ieşi biruitor.

Continuare …

Biruinţa este răbdarea, biruinţa este smerenia, biruinţa este ascultarea

Harul precede totdeauna venirea ispitelor, ca o vestire pentru pregătire. Lucrare (praxis) nu înseamnă numai a încerca şi a te lăsa păgubaş. Fapta se numeşte când pătrunzi în lucrare, te lupţi, biruieşti sau eşti biruit, câştigi sau pierzi, cazi, te ridici, răscoleşti totul, ridici totul în picioare, când primeşti lupta până la ultima suflare. Şi niciodată să nu te descurajezi până la ieşirea sufletului tău. Dar când ajungi până la cer, trebuie să te aştepţi ca ziua următoare să cobori în iad. Să nu mai spunem că uneori coborârea se întâmplă chiar în aceeaşi clipă. De aceea, nu trebuie să te pierzi în rătăciri, ci să ai înaintea ochilor că amândouă sunt ale tale.

Continuare …

Gheron Iosif Isihastul: Despre program şi neorânduială

Printre îndatoririle pe care pururea-pomenitul Stareţ ne învăţa să le împlinim încă din primele zile ale înţeleptei lui povăţuiri, erau şi cea a bunei rânduieli şi a programului, descriindu-ne în acelaşi timp neorânduiala în cele mai întunecate culori. Adesea ne spunea apoftegma Sfântului Efrem Sirul: „cei care nu au povăţuitor cad ca frunzele”, ceea ce înseamnă, aşa cum ne spunea el, lipsa programului.

Continuare …

Capul oricărei virtuţi şi vârful izbânzilor este rugăciunea stăruitoare

Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, atunci îl inundă dragostea lui Dumnezeu, încât nu mai poate suferi ceea ce simte. Apoi dragostea aceasta se răsfrânge asupra lumii şi a omului, pe care-l iubeşte atât de mult, încât cere să ia el asupra sa toată durerea şi nefericirea omenească pentru a-i slobozi pe ceilalţi. Şi, în general, pătimeşte împreună pentru orice întristare şi mâhnire, chiar şi pentru cele ale animalelor necuvântătoare, plângând atunci când înţelege că ele suferă.

Continuare …

Împuţinarea de suflet şi lipsa de curaj

Iată, iarăşi vin smerit, ca un părinte, să-ţi trezesc prin cuvinte voinţa cea bună. Scoală-te, fiul meu, din somnul nepăsării. Ascultă-mă şi nu mai dormi. Trezeşte-te şi alungă de la tine somnolenţa nepurtării de grijă. Pune-ţi din nou armura şi stai cu curaj împotriva duşmanilor tăi. Luptă-te cu răbdare. Nu întoarce spatele. Luptă-te piept la piept. Este mai de folos pentru noi să cădem în luptă decât să fim biruiţi.
O, minune a minunilor! Cei din lume pentru a pescui doi peştişori se luptă câteodată o noapte întreagă.

Continuare …

Marea binecuvântare a ascultării, care umbreşte binefăcător pe cei ce o preţuiesc

Desăvârşirea ascultării, ca virtute de temelie, identifică pe ucenicii ei cu Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut ascultător până la… moarte. Şi precum I S-a dat lui Iisus toată stăpânirea şi toată bunăvoirea Tatălui, astfel şi ascultătorilor li se dă vestirea voii dumnezeieşti şi harul spre izbândire şi deplina ei săvârşire.
Atunci când voiţi să aflaţi voia lui Dumnezeu, lăsaţi cu desăvârşire pe cea a voastră dimpreună cu orice alt gând sau program şi, cu multă smerenie, cereţi în rugăciunea voastră cunoaşterea acesteia.

Continuare …

Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, atunci îl inundă dragostea lui Dumnezeu,

Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, atunci îl inundă dragostea lui Dumnezeu, încât nu mai poate suferi ceea ce simte.
Apoi, dragostea aceasta se răsfrânge asupra lumii şi a omului, pe care-l iubeşte atât de mult, încât cere să ia el asupra sa toată durerea şi nefericirea omenească pentru a-i slobozi pe ceilalţi. Şi, în general, pătimeşte împreună pentru orice întristare şi mâhnire, chiar şi pentru cele ale animalelor necuvântătoare, plângând atunci când înţelege că ele suferă.

Continuare …

Ispitele ne călesc în lupta duhovnicească

„Văzând toate aceste bunătăţi, pruncul, cel care nu are cunoaşterea ce se cere pentru a cunoaşte şi a distinge Pronia lui Dumnezeu – fiindcă până aici încă mai mănâncă lapte şi nu a dobândit ochii cei curaţi, ci până acum izvorăşte deopotrivă lumina şi întunericul, iar faptele sale sunt amestecate cu patimile –, începe să cugete că, pentru nevoinţele şi necazurile sale, iată ce îi dăruieşte Dumnezeu. Demonul cel rău seamănă în ascuns otrava precum odinioară Evei. Şi pruncul îşi deschide urechile. Aceasta se petrece potrivit îngăduinţei dumnezeieşti, pentru a învăţa smerenia. Vicleanul demon vine şi îi spune: «Vezi că astăzi toţi spun că Dumnezeu nu mai dă harul? Vezi? Fiindcă aceştia nu vor să se nevoiască, îl împiedică şi pe celălalt şi îi spun: te vei înşela, vei cădea, vei slăbi”.

Continuare …

Noaptea este mai potrivită prin liniştea firii pentru rugăciune…

Noaptea este mai potrivită prin liniştea firii pentru rugăciune, în special, la ceasurile în care omul se odihneşte de grija zilei. Mintea se linişteşte de flecăreala şi de osteneala de peste zi şi omul mai odihnit şi mai cumpătat are folos mai mult priveghind.
Când am fost cu bătrânul meu la Schitul Nou, exemplul, îndemnul, tactica şi scopul lui erau să ne sfătuiască continuu, cu ştiinţă, cu pândă prevăzătoare, ca să zicem rugăciunea lui Iisus şi să priveghem în toată vremea.

Continuare …

Gheron Iosif Isihastul: Nepăsarea este un duşman viclean şi înfricoşător al vieţii noastre

Nepăsarea este un duşman viclean şi înfricoşător al vieţii noastre. De multe ori am fost îndreptăţit să consider nepăsarea drept vrăjmaşul cel mai neînduplecat al nostru. Grija Stareţului de a ne feri de ea şi profunda lui experienţă în ce priveşte vicleniile şi modurile încâlcite prin care ea zăpăceşte şi îşi încurcă victimele, ne impune să spunem ceva şi despre acest duşman al nostru.
În limbajul Părinţilor, ea se numeşte acedie, dar şi nepăsare şi trândăvie, care toate înseamnă acelaşi lucru, adică moarte sufletească.

Continuare …