Atunci când te dezorganizezi la exterior, te organizezi în interior, cu harul Sfântului Duh. Părintele Porfirie „s-a dezorganizat” şi s-a smerit prin poruncile multe şi deseori contradictorii ale celor doi duhovnici ai lui. Cu toate acestea, a primit harul Sfântului Duh, care i-a format şi i-a întărit sufletul şi trupul.
Organizarea exterioară desăvârşită este o cursă cumplită. Te va face să te relaxezi, să „te blochezi”, să nu-L mai cauţi pe Dumnezeu. Occidentul, care a organizat drumuri, afaceri, societăţi, l-a uitat pe Dumnezeu. S-a odihnit în creaţiile lui care, în cele din urmă, au devenit bumerang şi l-au ruinat. Oamenii s-au organizat în societăţi frumoase, dar totodată s-au dezorganizat în interior, s-au prăbuşit psihologic, au devenit animalici şi plini de patimi. Iar noi, în ţinuturile noastre, ce facem? Ne lăudăm cu drumurile, cu podurile. Praf în ochi, fraţilor. Dezorganizarea sufletească nu se vindecă prin societăţi organizate, militarizate, ci prin preocupare creativă, prin iubire, prin bunăvoinţă, prin râvnă pentru realizarea binelui.

Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos, Lucrări minunate ale harului – eroi contemporani ai duhului, Editura Egumeniţa 2013

Leave a reply

required