Teologia spirituală a Părinţilor ortodocşi foloseşte adeseori expresia „energiile divine” sau „energiile necreate” pentru a desemna harul care îşi are izvorul în Dumnezeu, în Tatăl, care îşi are manifestarea în Fiul, Hristos şi care se comunică în Duhul Sfânt. S-a spus astfel că Hristos, pe muntele Taborului, a strălucit de energiile divine. Cu alte cuvinte, lumina care a strălucit în trupul Său nu a fost o lumină măsurabilă numai cu mijloace omeneşti. Nu este o lumină asemenea celei a soarelui sau a electricităţii; este Divinul personal însuşi transparent prin intermediul creatului. Întrebarea care s-a pus este următoarea: dacă această lumină este divină, cum o poate atunci percepe creatura?
Cum poate ceea ce este sensibil să-şi dea seama de ceea ce nu are măsură comună pentru simţurile sale? Părinţii au răspuns vorbind de o transformare, ba chiar de transfigurarea simţurilor însăşi: metamorfozate prin harul necreat, simţurile şi mintea credinciosului devin capabile să perceapă şi să cuprindă Divinul. Cel Necuprins face El Însuşi creatura în stare să cuprindă.
Dumnezeule, curăţă inima mea, ca ochii mei să Te vadă şi urechile mele
să Te audă! 
În Ei înşişi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt lumina. Ei sunt Ipostasuri sau Persoane luminoase, radiind iubirea şi bucuria iubirii dintre Ele. Părinţii spun astfel: este lumina în trei persoane, o singură lumină în trei candele, sau invers. E ca un candelabru cu trei braţe. există o singură lumină prin aceea că Ele sunt împreună; această lumină comună în care fiecare îşi arată specificul ipostatic este legată de faptul că Ele se bucura împreună. Fiecare lumină străluceşte în afara ei, dacă se poate spune aşa. Fiecare lumină iradiază spre cealaltă. Există însă o aureolă luminoasă şi în jurul luminii treimice, pe care o numim energia divină; ea este aceea care ne atinge şi ne metamorfozează pentru a fi în stare să percepem. Primind această lumină, văzând-o, nu vedem natura divină însăşi, nici chiar persoana divină în ea însăşi. Dar ne unim cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; simţim în această lumină prezenţa Lor, ceea ce înseamnă că noi înşine devenim treptat lumină. Această unire este unul din punctele centrale ale teologiei mistice ortodoxe: umanul este îndumnezeit de energiile divine, în măsura în care persoana umană are comuniune cu Persoana divină.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, trimite peste noi Duhul Sfânt al Părintelui tău şi luminează sufletele, inimile şi trupurile noastre cu întreaga bogăţie a energiilor Tale! Binevoieşte, aşadar, să ne socoteşti ca pe nişte nevrednici slujitori ai lucrării tale mântuitoare! Amin.

……………                                                                                                                 Părintele prof. Dumitru Stăniloae

 

Leave a reply

required