Mănăstirea Suruceni păstrează cu evlavie Cinstitul Cap al Sfintei Cuvioase Singlitichia.
Că nu se cuvine să se deznădăjduiască cineva pe sine vreodată, măcar şi multe de ar greşi, ci prin pocăinţă să nădăjduiască mântuirea.”

Zicea Sfânta Singlitichia că se cuvine a lăuda sufletele cele leneşe şi trândave şi amorţite întru sporirea binelui, încă şi către deznădăjduire lesnicioase, căci, cu adevărat, de vor arăta chiar şi numai puţină bunătate, se cuvine a ne minuna şi a le mări pe dânsele; iar greşealele cele iuţi şi prea mari, prea mici şi de nimic să le numim; că Diavolul, pe toate vrând să le răzvrătească spre a noastră pierzare, întru cei adică nevoitori se ispiteşte să ascundă păcatele şi întru uitarea acestora să-i aducă, ca să facă mândrie întru dânşii, iar sufletelor celor de curând venite în viata de nevoinţă şi neîntărite, cu adăugire să le pună păcatele înaintea ochilor, arvunindu-le lor deznădăjduirea.

Deci pe sufletele astfel clătite se cuvine să le mângâiem într-un chip ca acesta: a le aduce lor aminte de neasemuita împreună-pătimire a lui Dumnezeu şi bunătate, şi de aceea că Domnul nostru este Multmilostiv şi Milosârd şi îndelungrăbdător, şi Se pocăieşte de răutăţile oamenilor.

A le aduce lor mărturii din dumnezeieştile scrieri: cum au arătat acestea nesfârşita Lui milostivire spre cei ce au greşit şi s-au pocăit, şi a zice că, deşi Raav era curvă, s-a mântuit prin credinţă; Pavel era prigonitor, dar s-a făcut vasul alegerii; tâlharul fura şi ucidea, dar, cu un cuvânt, uşa Raiului întâi o a deschis; încă şi de Matei, de vameş, de fiul cel curvar şi de cele asemenea acestora cu de-amănuntul a zice, şi prin acestea a le chema înapoi pe dânsele din deznădăjduire.

Iar acele sufletele prinse de mândrie a le tămădui din mai mari pilde: căci şi lucrătorii de pământ, acolo unde vor vedea sadul mic şi slab, îl adapă cu îndestulare şi de grijă multă îl învrednicesc spre a creşte şi a se întări, iar dacă vor vedea odraslă în sad mai-nainte de vreme, curăţă pe cele prisosite, ca nu degrab să se usuce; încă şi doftorii, pe unii din bolnavi îi hrănesc cu îndestulare şi-i îndeamnă a se plimba, iar pe alţii cu flămânzirea în multă vreme legându-i, neieşiţi îi păzesc.

                                                                                                                                          Everghetinosul Vol.l, Editura Egumeniţa, pp.19-20

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.