„Căci crucea e privită după formă, după compoziție, după proprietatea părților, după lucrare și după alte multe laturi pe care le văd cei ce iubesc să contemple lucrurile dumnezeiești. După formă, crucea e privită când se observă puterea ei ce cuprinde toate, cele de sus, cele de jos și cele de amândouă părțile, până la marginile lor. După compoziție, când se observă în ea ființa, pronia și judecata, sau manifestările acestora, adică înțelepciunea, cunoștința și virtutea Puterii care toate le cârmuiește: ființa și înțelepciunea, fiind creatoare, prin linia ridicată în sus; pronia și cunoștința, fiind purtătoare de grijă, prin linia culcată; judecata și virtutea, care biruiesc păcatul și strâng cele făcute și îngrijite în obârșia și cauza lor, prin întregul ei. După proprietatea părților, când se vede cum prin linia verticală crucea arată pe Dumnezeu, Care rămâne pururea același și nu iese nicicum din stabilitatea Lui datorită așezării Lui statornice și neclintite, iar prin linia orizontală, toată zidirea în atârnare desăvârșită de Dumnezeu, neavând alte obârșii ale existenței sau altă bază afară de Dumnezeu. După lucrare, când se vede însemnând inactivitatea și mortificarea celor ce s-au fixat prin ea. În înțelesul acesta socotesc că a luat învățătorul cuvântul prorocesc.
Observăm că orice slujbă sau putere (fiindcă e bine să arătăm adevărul lucrurilor mai presus de noi prin exemple de la noi) își are anumite semne prin care cei ce le primesc se fac văzuți tuturor. Astfel, unul a luat această slujbă de la împărat: de pildă căpetenia are ca semn așa-zișii codicili, ducele își are ca semn al slujbei sabia, și iarăși altul, altă slujbă, prin alt semn. Aceste semne le primesc ei înșiși de la împărat și le poartă în mâinile lor, dar ieșind, le dau să le poarte casnicii lor. În același fel, și Stăpânul nostru Iisus Hristos primind după omenitate ca simbol al puterii Sale crucea Sa a ieșit având-o pe umerii Săi, purtând-o întâi El, apoi dând-o altuia. Prin aceasta a arătat că cel ce a primit puterea trebuie să premeargă celor conduși de el și să se țină de cele poruncite prin ea (căci așa va fi ascultat în chestiunile reprezentate de ea) și apoi să poruncească celor încredințați lui, ca să facă și ei ca el.
Iar dacă semnul puterii Domnului nostru Iisus Hristos este crucea pe care a purtat-o pe umerii Lui, se cuvine să știm ce a voit să arate când a rânduit și a răbdat acestea astfel în chip tainic. Spun cei pricepuți în simboluri că umărul este dovada făptuirii, iar crucea, a nepătimirii, ca una ce pricinuiește mortificarea. Deci, prin aceste ghicituri Domnul și Dumnezeul nostru, împlinind amândouă cele înfățișate prin aceste ghicituri (adică făptuirea și nepătimirea desăvârșită) în așa fel ca făptura să nu fie coruptă prin slava deșartă, prin cele ce le-a făcut, a arătat ce au să facă și cei ce ascultă de El. El aproape că strigă în chip pătrunzător: «Acesta este simbolul puterii Mele. Deci oricine din voi dorește această putere, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie; adică, să ia făptuirea omorâtoare a patimilor, bunătatea și libertatea de orice invidie». Prin aceasta a arătat că dorește ca toți să primească asemenea Lui această putere. Căci atunci când purtătorul-de-Dumnezeu învățător (Sfântul Grigorie Teologul – n.n.) zice: «Se ridică împreună prin cruce», socotesc că prin aceasta ne învață că, întrucât firea rațională a oamenilor se înalță prin făptuire și prin nepătimirea unită cu ea, înseamnă că Însuși Hristos Se înalță împreună, adică Hristos ne ajută să ne facem asemenea Lui, înălțându-ne treptat și după o ordine, prin făptuirea nepătimitoare, la contemplația cunoscătoare a naturii și, de la aceasta, se mișcă mai departe la tainica inițiere teologică (cunoștința de Dumnezeu).”
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 97, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 80, pp. 244-246