a) Domnul nu ne părăseşte

Vindecarea paraliticului s-a făcut în Ierusalim, în perioada Paştelui din al doilea an din vremea vieţii publice a Domnului (probabil spre sfârşitul lui martie). Iar In Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare care se numeşte pe evreieşte Vitezda (Casa milei), având cinci pridvoare (loan 5, 2).
Scăldătoarea avea dimensiunile: 120 m x 60 m. Poate părea mare, dar încăpeau cinci pridvoare. Era ceva ca un puţ întins, de mică adâncime. O dată pe an, în timpul sărbătorii Paştelui, un înger al Domnului cobora şi „tulbura” apa. Oricare dintre bolnavi reuşea să intre primul în apă, se făcea bine pe loc, orice boală ar fi avut. Aşa încât în zilele acelea se adunau în jurul scăldătoarei foarte mulţi bolnavi – orbi, paralitici şi alţii -, aşteptând să vină îngerul sa tulbure apa. între aceştia era şi un paralitic pe care ni-l descrie Evanghelistul loan (care nu pare pe deplin paralizat, deoarece încerca să intre singur în scăldătoare – v. loan 5, 7).
Când îngerul cobora şi tulbura apa, începea…! Cine pe cine să împingă mai întâi!? Până să merg eu, altul se coboară înaintea mea, Ii spune paraliticul lui Hristos (loan 5, 7). Unii aveau cu ei şi rude, care îl luau pe bolnav şi-l aruncau în apă, în timp ce acest paralitic era singur. Doamne, om nu am ca să mă arunce în scăldătoare, îi spune lui Hristos. Desigur, avea prieteni, avea cunoscuţi, avea vecini. Poate la început câţiva se oferiseră să-l ducă la scăldătoare, să aştepte cu el până va veni marea clipă pentru a-l ajuta să ajungă primul în apă. Poate la început o făceau cu mult zel, dar încet, încet au obosit, şi-au pierdut răbdarea şi l-au părăsit. Aşa sunt oamenii: compătimesc cu celălalt până când îi doare pe ei. Când începe să-i doară, îi părăsesc – în afara cazului când există vreun alt interes. Şi în timp ce ceilalţi din jur îl vedeau pe acest paralitic luptându-se de ani de zile singur, nu s-a găsit nimeni să spună: „Lasă să treacă amărâtul ăsta, care-i singur şi aşteaptă de atâta timp aici, care a venit înaintea noastră!
Cu cât vom arăta mai multă bunătate şi blândeţe, cu atât mai mult va veni îngerul să tulbure apa şi să ne facem cu toţii bine. Dacă vrea Dumnezeu, va trimite îngerul Său nu doar o dată pe an, ci de cinci sute de ori pe zi.” Nimeni nu s-a gândit aşa, nici dintre bolnavi, nici dintre rude. Egoismul şi inima lor împietrită nu-i lăsau să gândească astfel de lucruri. Fiecare pentru sine! S-a „stricat” darul lui Dumnezeu din pricina „obiectivului” inimii de piatră şi a exploatării. De aceea şi Dumnezeu trimitea pe îngerul Său o dată pe an. Ce L-ar fi „costat” dacă-l trimitea în fiecare zi? De aceea se împuţinează azi minunile: nu pentru că a obosit Dumnezeu, ci pentru că a îngheţat inima noastră, credinţa noastră.
D
e acest paralitic, deci, care se lupta de atâţia ani să intre în apă, pe care-l părăsiseră toţi, doar de acesta S-a apropiat singur Hristos. Pe acesta văzându-l Iisus zăcând şi ştiind că este aşa de multă vreme, i-a zis: Vrei să te faci sănătos? (Ioan 5, 6), pentru a ne arăta că, deşi toţi ne pot uita, El niciodată nu ne uită. Oare îşi va uita femeia pe propriul copil, astfel încât să nu-i fie milă de odrasla pântecelui ei? Dar chiar dacă o femeie ar uita acestea, Eu pe tine nu te voi uita, zice Domnul în Sfânta Scriptură (Isaia 49,15). Cu siguranţă aşa este.
Un creştin şi-a văzut viaţa ca-ntr-o viziune. Se vedea pe sine, păşind desculţ pe nisip, vedea urmele paşilor lăsate în nisip de el şi alături vedea urmele paşilor lui Hristos – dovadă că Hristos îl însoţea în viaţă. Cu uimire însă a observat că uneori, în clipele grele din viaţa sa, pe nisip erau urmele unei singure persoane. El, mirat, a întrebat: „Doamne, de ce tocmai în clipele grele m-ai părăsit?” Iar Hristos i-a răspuns: „Fiule, în clipele grele ale vieţii tale te-am purtat în braţe.” Acesta este Hristos al nostru. Veniţi să ne închinăm Lui!

b) Virtuţile paraliticului

Paraliticul era, se pare, bolnav doar trupeşte, în timp ce sufleteşte era sănătos, şi atunci când Hristos l-a vindecat, s-a făcut şi mai sănătos (sufleteşte).
Vrei să te faci bine? (Ioan 5, 6), l-a întrebat Hristos. Nu l-a întrebat: „Vrei să te fac bine?”, deoarece Hristos îi era necunoscut lui şi nu L-ar fi crezut dacă i-ar fi spus: „Eu te voi face bine.” Vedeţi cât de atent era Hristos cu cuvintele Sale. Iar acest Vrei să te faci bine? i-a rostit nu rece, sec, mecanic, ci cu dragoste, cu o compasiune care l-a făcut pe paralitic să-şi deschidă inima şi să-I spună durerea sufletului său: Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că până să merg eu, altul se coboară înaintea mea (Ioan 5, 7). Dacă Hristos i-ar fi vorbit sec, rece, probabil că paraliticul I-ar fi spus: „îţi baţi joc de un om paralizat. Cum să nu vreau să fiu sănătos?”
Până să merg eu, altul se coboară înaintea mea, I-a spus lui Hristos (Ioan 5, 7). Închipuiţi-vă că vedeţi această scenă: apa să se tulbure, paraliticul să se ridice, încercând să ajungă singur, să cadă în apă. Şi, apropiindu-se de scăldătoare, să vadă că alţii îl depăşesc. Şi aceasta să se întâmple de 38 de ani! Am fi uimiţi de răbdarea lui. Oare noi arătăm o astfel de răbdare pe teme duhovniceşti? Insistăm atâţia ani în rugăciune pentru o cerere a noastră? In sfârşit: nu osândea, nu-i înjura pe cei care de atâţia ani îl depăşeau, îi furau rândul. Că până să merg eu, altul se coboară înaintea mea (Ioan 5, 7). Nici o observaţie pe seama lor. O astfel de smerenie şi lipsă de răutate!

Hristos i-a zis: Ridică-te, ia-ţi patul tău şi umblă (Ioan 5, 8). Paraliticul ar fi putut iarăşi să spună acestui „Domn” necunoscut: „De ce-Ţi baţi joc de mine? Sunt paralitic de 38 de ani. Aici coboară un înger şi face bine un bolnav în fiecare an. Iar tu, un simplu om, mă vei face bine? Şi asta doar cu un singur cuvânt?” Dar, pentru că era smerit, a ascultat de cuvintele lui Hristos şi îndată omul s-a făcut sănătos (Ioan 5, 9). Iar Hristos, Care l-a vindecat, S-a făcut nevăzut din faţa lui (v. Ioan 5,13). Şi era multă lume acolo (v. Ioan 5, 9). Şi au rămas la scăldătoare şi cel ce fusese paralitic şi bolnavii şi rudele lor. închipuiţi-vă acum bucuria şi uimirea celui ce fusese paralitic, dar şi uimirea tuturor celorlalţi bolnavi şi a rudelor lor, care l-au văzut pe paralitic făcându-se bine.
Era sâmbătă. Fariseii, într-o astfel de zi, nu permiteau iudeilor să ridice nici o greutate. Dacă ar fi căzut un ac sau orice altceva, le era interzis să se aplece şi să-l ridice. Îl lăsau acolo pentru altă zi. Paraliticul primise poruncă de la Hristos: Ridică-te, ia-ţi patul tău şi umblă (Ioan 5, 8). Pe de altă parte, Hristos, Care-i dăduse porunca, Se făcuse nevăzut, aşa că i-ar fi fost uşor paraliticului să ţină cont de porunca Legii. Dacă ar fi desconsiderat-o şi şi-ar fi ridicat patul, atunci fariseii şi toţi ceilalţi l-ar fi bătut cu pietre. Atunci ce a făcut?
Nu voia să se arate nerecunoscător faţă de binefăcătorul său. Fusese atât de „vrăjit” de bunătatea Sa, încât nu l-a lăsat inima să-I desconsidere porunca. Şi şi-a luat patul şi umbla (loan 5, 9). Şi iată, a primit primul atac: E sâmbătă şi nu ţi-e îngăduit să-ţi iei patul, i-au zis fariseii (Ioan 5, 10), în timp ce ar fi trebuit să-i spună: „Dar tu erai bolnav. Cât de mult ne bucurăm că te-ai făcut bine!” Iar el le-a răspuns: Cel care m-a făcut sănătos, El mi-a zis: la-ţi patul şi umblă (Ioan 5, 11). Ca şi cum le-ar fi spus: „Eu pe Acesta îl recunosc de învăţător al vieţii mele, Care mi-a vorbit cu dragoste, şi nu pe voi. Acesta este Stăpân al sâmbetei, nu voi.”
Cel ce fusese înainte paralitic, ca un iudeu evlavios, în aceste zile, zilele Paştelui, s-a dus la templu. La fel a făcut şi Firistos. Şi într-o zi, acolo, în templu, Hristos S-a apropiat de el şi i-a spus: Iată, te-ai făcut sănătos (Ioan 5,14). Nu i-a zis: „Vezi? Te-am făcut bine!”, ca să ne arate smerenia.
Însă paraliticul nu ştia că fariseii îl urau pe Hristos. Şi, pentru a-i face şi pe aceştia să creadă în El, le-a vestit că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos (Ioan 5, 15). Şi, de cum au aflat, îl prigoneau şi căutau să-L omoare, că făcea aceasta sâmbăta (v. Ioan 5, 16). Cum să-şi fi închipuit fostul paralitic marea răutate care se întorcea împotriva lui Hristos? Cu adevărat paralitici erau fariseii şi nu voiau să se vindece. Dumnezeu să ne păzească de o astfel de boală!

c) Păcatul şi darurile lui Dumnezeu

Iată că te-ai făcut sănătos, de-acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău, i-a spus Hristos fostului paralitic (Ioan 5, 14). Atenţie: prin paralizia îndelungată nu a fost dezlegat de păcatele pe care le făcuse înainte. Pur şi simplu, Hristos l-a compătimit şi i-a şters restul datoriei sale. Dacă Hristos nu i-ar fi făcut acest dar, adică dacă nii l-ar fi vindecat în clipa aceea, ar fi fost paralizat toată viaţa şi ar fi murit paralitic – lucru care înseamnă că păcatul nu este ceva ne însemnat, ci cel mai grav lucru care i se poate întâmpla omului p pământ. Atât de grav este, încât a fost nevoie ca însuşi Hristos să Se răstignească pentru izbăvirea noastră.
Dar câţi oameni nu păcătuiesc? Şi-n ciuda acestui fapt, nu sunt paralitici, ci sunt drepţi şi sănătoşi. De ce deci să nu plătească şi aceştia păcatele lor, cum a plătit şi paraliticul?
Dacă fiecare om care ar păcătui şi-ar plăti aici şi acum păcatul, atunci toţi oamenii de pe pământ ar fi paralitici, deoarece nici un om nu este fără de păcat. Tot pământul ar fi un aşezământ de invalizi, fără să existe vreunul sănătos. De aceea deci Dumnezeu Cel înţelept prevede să nu plătească toţi oamenii acum şi aici păcatele lor, ci doar puţini, pentru a fi conduşi şi ceilalţi către pocăinţă. Dacă însă nu se pocăiesc, nu vor scăpa de plata păcatului, ci vor plăti cu vârf şi îndesat în înfricoşătorul iad veşnic. Altfel, Dumnezeu ar fi nedrept. Pentru că este drept, toţi cei care păcătuiesc, dacă nu se pocăiesc, vor plăti preţul păcatelor lor.
Hristos nu a spus paraliticului: „Nu mai păcătui, ca să nu mai păţeşti la fel!”, ci: „să nu păţeşti mai rău”. Şi de ce ar păţi mai rău? Pentru ca să nu plătească păcatul cu acelaşi preţ cu care l-a plătit şi mai devreme.
Acum Dumnezeu i-a făcut un mare dar: i-a iertat toată datoria. Ar trebui deci de aici înainte să preţuiască acest dar şi să fie mult mai atent. Cu alte cuvinte, dacă şi acum, după ce a primit acest dar de la Hristos, ar mai păcătui din nou, păcatul lui ar fi mai greu, deoarece ar desconsidera darul primit de la Hristos.
Asta înseamnă că oricine primeşte de la Dumnezeu oarecare har sau binecuvântare şi apoi se aruncă în păcat va fi pedepsit mult mai sever (v. Amos 2,11-14). Exemplu: te-ai botezat, eşti adică creştin, şi furi. Acelaşi păcat îl face şi un nebotezat. însă păcatul tău este înaintea Domnului mult mai greu, deoarece tu ai primit şi harul Botezului.
Alt exemplu: te-ai împărtăşit astăzi, în timp ce fratele tău nu s-a împărtăşit. Tu păcătuieşti şi păcătuieşte şi el, însă păcatul tău este mult mai mare. Alt exemplu: eşti preot sau arhiereu şi păcătuieşti. Păcatul tău este mult mai grav decât păcatul făcut de cel care nu are harul preoţiei sau al arhieriei. In Vechiul Testament, dacă un arhiereu păcătuia, aducea ca jertfă un viţel (v. Le vi ticul 4, 6), păcătuia un simplu om, aducea doar o capră (v. Leviticul 4, 28). In timp ce, dacă ar fi păcătuit tot poporul, trebuia să aducă jertfă tot un viţel, aşa cum trebuia să aducă şi arhiereul. Vedeţi cât cântăreşte păcatul unui arhiereu? Cât păcatul întregului popor!
Cei ce primesc oarecare binecuvântare sau har de la Domnul vor trebui să fie deja curaţi. Curăţiţi-vă pentru ziua de mâine şi veţi avea să mâncaţi carne (Numerii 11, 18), a zis Domnul israeliţilor. Nu pentru că urmau să mănânce, ci pentru că această carne pe care o mâncau le era dată de însuşi Dumnezeu. Cu cât mai mult este valabil pentru alte daruri superioare, pe care ni le dă Dumnezeu! Catehumenii, de exemplu, nu posteau 40 de zile aspru, pentru a nu slăbi, pentru a fi mai în putere când intrau în apă. Dar posteau pentru a primi harul Duhului Sfânt, care se dăruia după Botezul lor. La fel se petrece şi atunci când trebuie să primim Trupul şi Sângele Domnului. Ne pregătim cât mai mult cu posturi, cu rugăciuni, pentru a primi acest mare dar. Să luăm aminte, Sfintele sfinţilor!, exclamă preotul puţin înainte de Sfânta împărtăşanie.

                                                                                                                                                          Arhim. Vasilios Bacoianis

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.