Monahismul (din termenul grec: μοναχος— care înseamnă persoană singură/însingurată) este vechea practică a creștinilor de a părăsi lumea pentru a se închina trup și suflet unei vieți conforme cu Evanghelia, urmărind unirea cu Iisus Hristos.
Scopul monahismului este îndumnezeirea omului (în greacă, theosis), lucrare la care sunt chemați toți creștinii. Căutarea voii lui Dumnezeu mai presus de orice altceva este o idee care apare peste tot în scrierile ortodoxe, ca de exemplu în Filocalia, o carte care cuprinde scrieri ale monahilor. Cu alte cuvinte, un monah (călugăr) sau o monahie (călugăriță, maică) este o persoană care a jurat să urmeze nu numai poruncile Bisericii, ci și sfaturile evanghelice (i.e. „voturile” sau jurămintele monahale ale sărăciei, castității/curăției, statorniciei și ascultării). Cuvintele lui Hristos pe care se bazează acest fel de viață sunt: „Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru desăvârșit este”.
Astfel, monahii sunt isihaști, angajați în lupta duhovnicească pe calea despătimirii (καθαρσις), contemplației (θεωρια) și îndumnezeirii sau unirii cu Dumnezeu (θεωσις), prin rugăciune, Sfintele Taine și ascultare.