Este important ca primirea Sfintei Împărtăşanii să fie precedată de pregătire prin spovedanie, dar există moduri diferite, diferite tradiţii de a face pocăinţă. In Biserica Ortodoxă, în care împărtăşania a devenit rară, un eveniment de excepţie, trebuie să ne lepădăm de toată zgura care s-a depus în noi de luni de zile, să insistăm asupra sentimentului de nevrednicie. Aşa a iniţiat Biserica Taina Spovedaniei. Dar şi aici există pericolul automatismului: „Am să mă spovedesc pentru a mă împărtăşi”, şi astfel spovedania poate fi banalizată.
Este important ca Spovedania să aibă un statut propriu: „Mă voi spovedi nu pentru a mă împărtăşi, ci pentru a mă elibera”, pentru a primi împăcarea, iertarea, vindecarea, pentru a scăpa cu ajutorul lui Dumnezeu de această robie satanică pe care a făcut-o păcatul în noi. Acum în Occident, încercăm să restabilim Împărtăşania ca normă pentru participarea la Sfânta Liturghie. Sfânta Liturghie se săvârşeşte nu numai pentru că pâinea şi vinul devin Trupul lui Hristos, ci pentru ca această „Pâine din cer”, cum spune Hristos, să devină hrana noastră.
De aceea, Biserica Ortodoxă păstrează Sfânta Împărtăşanie pentru bolnavi, dar nu are ritualul adorării Sfintelor Taine. Aceasta înseamnă că Sfânta Euharistie este considerată şi trăită ca hrană cerească.
Când trăim împărtăşania în fiecare duminică nu putem cere credincioşilor să se spovedească în fiecare sâmbătă sau duminică de duminică.
Le cerem însă să aibă un anumit ritm în spovedanie, în conformitate cu ceea ce le spune părintele duhovnicesc. Părintele duhovnicesc este cel care judecă maturitatea şi capacitatea fiului său duhovnicesc de a se împărtăşi şi el este cel care decide cât de deasă să fie împărtăşania. Cunosc persoane care se spovedesc în fiecare sâmbătă sau duminică, altele o dată pe lună sau chiar mai rar, dar care se împărtăşesc duminica. Insă repet, Taina Spovedaniei este mai profundă decât ritul Spovedaniei. Pocăinţa este înainte de toate o atitudine interioară pe care trebuie să o avem, pe care o pregătim cu rugăciunile de dinainte de Spovedanie, care sunt importante întrucât trezesc în noi conştiinţa atât a nevredniciei noastre, cât şi a faptului că Dumnezeu ne cheamă. Cu credinţă şi cu dragoste să ne apropiem. Suntem sfâşiaţi pe de o parte, de sentimentul că suntem nevrednici, dar pe de altă parte de chemarea plină de dragoste: „ Luaţi, mâncaţi”. Trebuie să existe în noi o tensiune atunci când ne apropiem de Sfânta Masă.
Această sfâşiere este importantă şi e calea cea mai bună pentru că nu putem să spunem că suntem atât de nevrednici încât nu ne putem apropia de Sfânta Masă, şi nici că suntem atât de sfinţi încât nu mai contează spovedania. Acest sentiment de nevrednicie nu este unul negativ, ci ne aruncă la picioarele Domnului, Cel care ne cheamă şi care vine în întâmpinarea fiului rătăcitor.
Pr. prof. Boris Bobrinskoy, Iisus Hristos arhiereul cel veşnic. Duhovnici vorbind tinerilor, Editura Renaşterea