„Maica Domnului premerge umanității și toți îi urmează. Premerge în iubire, în curăție, în apropierea de Dumnezeu.” (Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae)
De Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni. În calendarul Bisericii noastre, Maica Domnului are mai multe zile de pomenire, însă cea mai mare sărbătoare închinată ei este cea de la 15/28 august – Adormirea Maicii Domnului. Sinaxarul Sărbătorii menționează că, atunci „când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, să ia la Sine pe Maica Sa, atunci, cu trei zile mai înainte, a rânduit ca ea să cunoască printr-un înger mutarea de pe pământ la viața cerească. Înștiințându-se Născătoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat mult și s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, ca să se roage. S-a întors apoi acasă și a pregătit toate cele de îngropare, încredințând pe cele de aproape ale ei că, mutându-se la ceruri, nu numai că nu le va uita, ci pe toată lumea o va cerceta și o va ocroti… (…) Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu și preaslăvit, a fost mutată și cu trupul la ceruri, ca o pârgă a întregii omeniri. Însă, spre deosebire de Mântuitorul, ea a fost dusă la ceruri de Îngeri, nu prin puterea ei, ci prin voința Fiului ei, Domnul nostru Iisus Hristos, iar acolo, în ceruri, se roagă de-a pururea pentru noi. Să avem, așadar, mare încredere în ocrotirea ei, pentru că ea singură poate mijloci înaintea lui Dumnezeu cu îndrăznire de mamă”.
În legătură cu sfârșitul pământesc al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Părinții Bisericii mărturisesc că ziua mutării sale în Împărăția Cerurilor este numită „adormire”, și nu „moarte”. Sfântul Ioan Damaschin ne lămurește în mod deosebit această taină și explică de ce sfârșitul pământesc al Maicii Domnului este numit „adormire” sau „mutare”. Într-una dintre omiliile rostite la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, el spune: „Așadar, cum vom numi taina aceasta care s-a petrecut cu tine? Moarte? Dar, cu toate că preasfântul și fericitul tău suflet se desparte, în chip firesc, de trupul tău cel cinstit și nepătat, iar trupul este dat îngropării celei după lege, cu toate acestea, trupul nu rămâne în moarte și nici nu este atins de stricăciune, pentru că celeia căreia fecioria i-a rămas neatinsă, în pofida nașterii, și trupul îi este păzit nestricat odată cu mutarea din această viață și se mută la o viață mai bună și mai dumnezeiască, fără ca moartea să-i frângă în două curgerea vieții, ci rămâne de-a pururea vie în vecii vecilor. Pentru aceasta, mutarea nu o vom numi moarte, ci mai potrivit este să-i zicem adormire sau strămutare sau sălășluire, pentru că, plecând din cele ale trupului, tu, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, îți faci sălaș în cele cu totul deasupra.”
Maica Domnului este făptura omenească ce devine părtașă la biruința pe care Însuși Domnul a dobândit-o prin Învierea Sa. Moartea nu mai este un motiv de frică și de groază, ci devine trecerea spre unirea deplină cu Dumnezeu. Sau, așa cum se exprimă foarte frumos unul dintre teologii contemporani, Părintele Alexander Schmemann, această realitate a morții este asemenea momentului în care suntem puși în situația de a deschide niște uși și, dintr-odată, suntem inundați de lumină. Iar acele uși sunt ușile morții și, deschizându-le, întrezărim cum ne inundă lumina cea veșnică a Învierii.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este cinstită și slăvită de veacuri, iar Adormirea ei este prăznuită cu bucurie. Ceea ce, în mod obișnuit, este pentru oameni prilej de întristare, în cazul Maicii Domnului devine motiv de bucurie și nădejde, mărturisind că, în Hristos, moartea a fost biruită și toate capătă o nouă dimensiune. Moartea devine „slăvită adormire”, așa cum vedem la Adormirea Născătoarei de Dumnezeu.
Maica Domnului ne arată astfel și nouă spre ce este chemat omul: la viața veșnică, la lumina lui Dumnezeu, la bucuria care nu are sfârșit.
Să ne rugăm Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să mijlocească pentru noi, ca, trăind potrivit poruncilor Fiului ei, să ne învrednicim și noi de Paștele cel veșnic, împreună cu Hristos, cu ea și cu toți sfinții. Să ne învețe să nu ne temem de moarte, ci să ne pregătim pentru întâlnirea cu Dumnezeu, cu nădejdea vieții veșnice și a Paștelui Împărăției lui Dumnezeu.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
