„Aşadar, dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde Se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu. Cugetați cele de sus, nu cele de pe pământ; căci voi ați murit şi viața voastră este ascunsă în Dumnezeu (Col 3; 1-3). În Iisus Hristos suntem deja în cer, ne rămâne să ne mutăm acolo cu mintea şi cu inima, ca să ne fie şi inima acolo unde ne este comoara. Într-acolo trebuie să le îndreptăm pe toate: şi gândurile, şi cuvintele, şi faptele. Într-acolo trebuie să ne ațintim toate grijile şi toată petrecerea noastră pământească trebuie astfel să o chivernisim, încât să ne fie o pregătire pentru veşnica, fericita petrecere în cer, cu Iisus Hristos, Domnul nostru.” (Sf. Teofan Zăvorâtul)
Sărbătoarea Înălţării Domnului a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Înălţarea Domnului Iisus Hristos este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a după Paşti. În Sfânta Scriptură acest eveniment ne este descris astfel: după ce a dat ucenicilor Săi ultimele învățături, Mântuitorul „i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.” (Lc. 24, 50-52).
Cum putem explica această bucurie din sufletul Apostolilor? Cum este posibil ca ucenicii să se bucure atunci când ei s-au despărţit de Hristos? Ne răspunde PS Ignatie, Episcopul Hușilor: „Când Hristos se înalţă la ceruri, El, de fapt, coboară în adâncul fiinţei noastre. Odată cu Înălţarea Sa la cer, Hristos devine interior, se ascunde în intimitatea sufletelor Apostolilor. De aceea erau atât de bucuroşi. Despărţirea era una fizică. (…) Înălţându-Se la cer, El ne-a conferit tuturor adevărata demnitate care ni se cuvine şi pentru care am fost creaţi în această lume: să stăm lângă Dumnezeu”.
Înălțarea este Sărbătoarea cerului deschis pentru om, a cerului ca noua și veșnica noastră locuință, a cerului ca adevărata noastră patrie. Mântuitorul Hristos se înalță de-a dreapta Tatălui, arătând că locul firii umane este aceasta: înălţată în binecuvântare de-a dreapta Tatălui.
„Așa cum Dumnezeu este ceresc și noi trebuie să ne facem cerești, și așa cum ne-am îmbrăcat în chipul pământesc trebuie să ne îmbrăcăm și în chipul ceresc. Iar după ce vom reteza legăturile cu hainele de piele, va trebui să ne așezăm în pământ sfânt, unde, prin virtuți și prin îndreptarea nezdruncinată a vieții înspre Dumnezeu, fiecare dintre noi va putea să prindă rădacini. Inima noastră trebuie să se înalțe spre cer, unde va vedea priveliște minunată, adică firea noastră înveșnicită de focul Dumnezeirii. Omul poate trăi Înălțarea lui Hristos în viața sa personală. El se poate înalța cu Hristos, după cuvântul Sfântului Grigorie Teologul: „Urcând la ceruri, Hristos ne-a înalțat și pe noi,” menționează Ierotheos Vlachos.
Înălțarea Domnului reprezintă încununarea tuturor Sărbătorilor împărătești, desăvârșirea la tot ce a facut Mântuitorul Hristos pentru noi, prin lucrarea sfintei iconomii. Aceasta Sărbătoare ne cheamă spre desăvârșire duhovnicească și împlinire, spre împărtașirea din Înălțarea Domnului și trairea propriei noastre înălțări.