Melodia câştigătoare a Eurovision 2015 confirmă transformarea treptată a acestui concurs european de muzică într-o tarabă a ciudăţeniilor, unde gusturile cele mai bizare ale publicului se îmbină cu grotescul tot mai accentuat al interpreţilor şi melodiilor prezentate.
După travestitul Conchita Wurst „Cârnăcior”, câştigătorul de anul trecut, Eurovision trece la lucruri mai serioase în ediţia 2015 şi oferă marele premiu suedezului Mans Zelmerlow care ne cântă despre demoni, despre fuga de răspunderea pentru răul comis şi despre cum să trăieşti ca şi când nu ar exista ziua de mâine. I-auzi, ce cool, ce trendy! ”
Nu spune zeilor că am lăsat un dezastru / Nu pot anula ceea ce s-a făcut / Să fugim şi să ne ascundem.” – (într-o traducere relativă) aşa îşi începe Zelmerlow melodia, să fie mesajul cât mai clar, să nu avem vorbe că nu am ştiut despre ce vrea el să ne cânte. Apoi, în versuri apare imediat un personaj misterios, pe care Zelmerlow îl pomeneşte de vreo două ori, ca un fel de mentor: ”El a spus: du-te şi usucă-ţi (şterge-ţi) ochii / Şi trăieşte-ţi viaţa ca şi când nu există ziua de mâine, fiule / Şi spune şi celorlalţi / Să meargă şi să cânte ca un colibri / Cel mai mare imn auzit vreodată:”
Care să fie acest ”cel mai mare imn auzit vreodată”? Din logica frazei muzicale a melodiei, ”marele imn” este de fapt, refrenul: ”Noi suntem eroii timpului nostru / Dar dansăm cu demonii din mintea noastră!” – două versuri repetate obsesiv pe parcursul melodiei, două versuri care reprezintă esenţa melodiei.
„Mentorul” pomenit în reapare şi îţi reaminteşte ţie, consumatorului de Eurovision şi muzică ”bună”, că: „Niciodată nu te-am părăsit / Când te-ai pierdut eram chiar în spatele tău (lângă tine, în urma ta) / A fost fundaţia ta”. Cine să fie acest personaj despre care ne cântă suedezul Mans Zelmerlow?
Păi, probabil că ne lămurim din versurile următoare, care conţin îndemnul final făcut de „personaj” în melodie: „Acum du-te şi cântă ca un colibri / Cel mai mare Imn auzit vreodată / Acum să cântăm împreună (marele imn): ”Noi suntem eroii timpului nostru / Dar dansăm cu demonii din mintea noastră!”
Nu-mi doresc să acord o importanţă mai mare decât merită acestei bătăi de joc pusă pe note muzicale, cu un ritm şi o coregrafie, trebuie să recunoaştem, antrenante, însă doar atât. Cultura mea muzicală, dobândită la Liceul de Artă din Craiova şi în vremea când am lucrat la Teatrul de Operă din Craiova, respectul pentru ceea ce înseamnă cu adevărat Muzica mă determină să renunţ la a mai analiza aberaţia asta muzicală.
Eu mă întreb: Quo vadis, Europa? Căci Eurovision, care a fost fondat ca un festival-concurs care să încurajeze muzica modernă de calitate a naţiunilor europene, exprimă o parte a culturii europene contemporane. În anul 1956, prima ediţie a Eurovision era câştigată de Elveţia, reprezentată de Lys Assia, cu melodia Refrain d’amour . Ascultaţi melodia şi comparaţi cu aberaţia suedezului Zelmerlow.
În numele diversităţii, Europa se rătăceşte în bizar şi grotesc, în demonic şi auto-anihilare. Poate că o melodie ca aceea interpretată de Zelmerlow nu exprimă în totalitate cultura modernă europeană, însă faptul că după travestitul Conchita Wurst „Cârnăcior”, câştigătorul de anul trecut, Eurovision şi publicul european (!) acordă marele premiu unei melodii cu evidente puseuri demonice, mă determină să cred că ceva e putred în Europa noastră şi că vremurile rătăcirii şi lepădării de Dumnezeu prorocite în Sfânta Scriptură sunt tot mai aproape:
„Zis-a cel nebun întru inima sa: „Nu este Dumnezeu!” / Stricatu-s-au şi urâţi s-au făcut întru fărădelegi. Nu este cel ce face bine. / Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu. / Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bine, nu este până la unul.” (Psalmul 52)
Marcel Răduț
Sursa: http://adevarul.ro/
