O, preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primește această puțină rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scăpând și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinți ne rugăm ție: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră. Vezi rănile sufletelor și ale trupurilor noastre.
Odată, demult, pe când sfinţii obişnuiau să coboare pe pământ şi să stea de vorbă cu oamenii, iată că şi cel mai sobru dintre ei, Sfântul Ilie, a cerut îngăduinţă de la Dumnezeu să umble cu pasul pe pământ şi să-şi cerceteze neamurile, ce mai zic şi ce mai fac, şi cum mai merge lumea. Dumnezeu l-a slobozit să se ducă, iar Sfântul Ilie a bătut pământul în lung şi în lat, după care s-a întors, cam căzut pe gânduri şi codindu-se să dea ochii cu Dumnezeu. Dar Domnul nu l-a lasat cu una cu două, ci a prins a-l descoase, să vadă cu ce s-a folosit din această călătorie: