La crearea lumii, pământul era acoperit de ape, de întuneric şi de adâncuri, dar „Duhul lui Dumnezeu – adică lucrarea Sfântului Duh – Se purta pe deasupra apei“ (Fc. 1,2). Pământul era nevăzut, şi numai Duhul lui Dumnezeu pătrundea întunecimile şi adâncurile. Apoi, Dumnezeu l-a făcut pe om „luând ţărână din pământ; şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă, şi s-a făcut omul cu suflet viu“ (Fc. 2, 7).
Să fim întotdeauna viteji, suflete frumoase, fără urme de nenorocire şi văicăreală…şi când în căderea şi în păcatul tău spui: “Doamne al meu, auzi-mi, rogu-mă, strigătul, primeşte revărsarea inimii mele!”, având deplina simţire că Domnul este înaintea ta şi te aude (Ps. 15, 8), atunci îndată vine întreaga rouă a cerului peste tine şi devii sfânt.
Să nu ai duşmănie faţă de vreun om, căci nu-ţi va fi primită rugăciunea. Împacă-te cu toţi, ca să ai îndrăznire la rugăciune.
Viaţa duhovnicească nu înseamnă să dobândesc ceva ce nu am, ci să descopăr ceea ce am deja, să dau viaţă înlăuntrul meu la ceea ce am primit de la Dumnezeu. Asta-i stagnarea noastră, faptul că nu simţim că pentru noi nu e viu ceea ce deja Dumnezeu ne-a dat.