Dragii noştri,
……Dragostea lui Dumnezeu se revarsă cu putere asupra lumii. Astăzi Cerul și Pământul s-au unit, Hristos se naște. Fiul lui Dumnezeu devine Fiu al Omului, pentru ca omul să devină fiu al lui Dumnezeu. Omul Îl vede cu trup pe Cel din fire nevăzut. Pământul primește Lumina, Cele cerești se fac slujitoare celor pământești.
În sufletele însetate de Lumină e bucuria prezenței neântrerupte a lui Dumnezeu în noi și cu noi, dorința sinceră de a-L căuta și a-L găsi, și a face în toate voia Sa cea Sfântă.
Vă dorim să aveți pace în suflet, sănătate, bucurii duhovnicești. Domnul să vă învrednicească de liniștea unei vieți împlinite și de Lumina Slavei Sale celei veșnice.
Cu dragoste, întru Iisus Hristos Domnul,
……………. ….. egumena Epistemia împreună cu obștea monahală