Rugăciunea ne călăuzește în toate împrejurările vieții noastre. Nu putem ști, de pildă, ce este în inima celuilalt și, de aceea, nu știm ce trebuie să facem sau să spunem într-o anumită întâmplare ori situație. Rugându-ne lui Dumnezeu, cerem povățuirea Celui Atotștiutor și, în rugăciune, primim îndrumarea de trebuință.
Viața este nesfârșit de felurită. Fiecărui om îi este dată o cale aparte. Cu mintea putem face diferite planuri de viitor, însă în desfășurarea întregii vieți, precum și în fiecare faptă sau moment al nostru, ceea ce este unic și nerepetat rămâne totuși necunoscut. Acest caracter unic și irepetabil al vieții le-a părut multora, în trecut, ca o soartă deja scrisă pentru ei de către cineva, o ursită, cum spuneau. Acest necunoscut îi înfricoșează pe oameni asemenea unei sorți de care nu pot scăpa.
Însă noi, creștinii, suntem izbăviți de acest coșmar. Știm din credință și din experiență că suntem liberi în alegerile noastre. Totuși, aceasta nu este de ajuns. A fi liber în alegere nu înseamnă încă a fi și înțelept sau a alege adevărat. Toți înțelegem că, neavând atotcunoașterea, nu putem face alegerea desăvârșit potrivită.
Atunci când, în viață, suntem nevoiți să hotărâm un anumit pas, o schimbare esențială sau chiar una neînsemnată la exterior, nici judecata omenească, nici logica nu ne pot ajuta pe deplin să rezolvăm problema. Ele nu ne pot arăta dinainte în ce împrejurare hotărârea noastră va aduce rod bun și în care va fi păgubitoare.
Și dacă, în cel mai înalt sens, numai cei care au vedere și auz duhovnicesc, asemenea prietenilor lui Dumnezeu, pot cunoaște prin rugăciune voia Lui, totuși și fiecare dintre noi trebuie să caute prin rugăciune luminarea pentru fiecare pas. Chiar dacă la început totul pare neclar, încâlcit și confuz, dacă vom alerga necontenit către Dumnezeu, treptat inima noastră va cunoaște calea, iar atunci Îl va lăuda pe Domnul pentru marea bucurie născută din această cunoaștere.
Taina vieții creștine; Arhim. Sofronie Saharov; Editura: Accent Print, 2014