– Puteți să ne vorbiți de taina credinței? Sunt persoane care au credința de când sunt mici, altele care o găsesc cu mult mai târziu…
– Este adevărat ceea ce spuneți. Este un aspect al credinței care este cel pe care-l moștenim de la părinții noștri, din tradiție. Avem o bunică virtuoasă ca model, continuăm modelul ei de viețuire, expresiile credinței ei : avem credința pe care am primit-o moștenire. Dar trebuie să știm că în cele din urmă, ceea ce Dumnezeu cere, nu sunt doar lucrurile exterioare, lucrurile pe care le primim prin moștenire : ceea ce contează este ceea ce am câștigat noi prin propria sudoare. Toți dintre noi care sunt creștini ortodocși botezați, primim prin Botez harul credinței, al buneivoiri, al răbdării… îl primim în germene ca un dar. Și deci, acest germene al virtuților îl primim atât prin botez, cât și ca moștenire de la părinții noștri, dar, ceea ce avem în adâncul nostru are nevoie de a fi cultivat. Și, cum se cultivă acest germene? Trebuie să ai dorința de a-l cultiva, trebuie să lucrezi pentru asta, trebuie să citești, trebuie să te rogi, trebuie să urmezi poruncile lui Dumnezeu. Așa putem să facem să crească acest germene al credinței. Nevoința pentru virtuți permite cultivarea credinței, și, de asemeni, durerile vieții care ne aduc încercări. Cum pot să iubesc? Dragostea o avem înlăuntrul nostru în germene, dar trebuie să luptăm împotriva egoismului pentru a putea să-i iubim pe alții.
Avem cu toții germenul virtuților: Dumnezeu nu ne va cere niciodată ceva ce nu avem prin botez.
Și, pentru a termina, cel mai bun prieten al nostru este Dumnezeu. Dumnezeu este prietenul cel mai ușor de a ajunge la El, pentru că putem să-L găsim ușor. Între noi avem dificultăți! Să știți că dacă vreți ceva, prietenul cel mai fidel care poate să răspundă la toate cererile noastre, este Dumnezeu. Și dacă Îl avem pe Hristos ca prieten, relațiile noastre cu ceilalți oameni vor fi ușoare.
Arhim. Elisei, Starețul Măn. Simonopetra