Grav este că nu mai simțim nevoia să ne înfrânăm și simțim că acest lucru n-ar fi ceva tentant pentru noi din perspectiva duhovnicească, nu ne face cu ochiul proiectul infranarii. Nu simțim că ar fi ceva vrednic de asumat pentru că nu intuim nici posibilele roade pe care le-am putea avea, eventual găsim o explicație sumară cu care concediem proiectul infranarii, spunând că este vrednic pentru lumea monahală, și că noi în lume nu putem face așa ceva și că nici nu suntem cumva legați prin vot de această înfrânare. În Filocalia 4 se spune așa: “liniștea cea bună naște roade bune”. Și după cele două puncte pe care le pune în text urmează roadele: prima este înfrânarea. Deci liniștea naște înfrânarea.
Aici cumva se poate vedea, într-o radiografie patristică foarte veche, de ce astăzi nu mai este foarte atrăgătoare înfrânarea. Pentru că omul secolului postmodernității, al consumului și al informației nu are liniște. Putem să spunem că avem de toate, liniștire nu avem. N-avem parte de liniștire. Liniștirea e imposibilă dacă avem un telefon care ne sună în orice moment, dacă avem câte un terminal prin toate camerele pe unde ne petrecem timpul, dacă avem un televizor cu 140 de canale care emit 24 de ore din 24, dacă avem radio și în mășînă și în telefon, și la serviciu, dacă avem mesagerii, email peste tot și fluxuri de știri, cum să fim liniștiți? Dacă avem două servicii sau trei, rate la banca, copii la școală, responsabilități de foarte multe tipuri, cum să fim liniștiți? Și dacă nu suntem liniștiți cum am putea avea înfrânare? Înfrânarea e un rod al liniștirii. De fapt ce se întâmplă atunci când o persoană se liniștește: taie aceste legături cu lumea și o parte foarte importantă din energia ei psihică nu se mai risipește. Și atunci când nu mai este risipită, are energia aceea necesară să înceapă să se supravegheze pe sine și să-și pună frână la unele tendințe.
Cercetarea psihologiei și a medicinei creierului ne spune că noi în două cazuri ne pierdem frână (psihologia nu vorbește de frână, vorbește de autocontrol). Și sunt foarte multe studii care ne arată ce anume îl aduce pe om în starea de a-și pierde frână sau de a-și pierde autocontrolul. Două sunt: multă stimulare și stresul, care aduce oboseală. Acestea două îl fac pe om foarte greu înfrânat. Când sunt foarte stimulat de cele din jur nu mai am capacitatea să mă controlez. Există studii care arată lucrul acesta: simpla expunere la niște reclame publicitare, unde văd obiecte care ar merită cumpărate sau lucruri care ar putea fi consumate sau produse alimentare care ar putea fi gustate, simplă expunere la un astfel de conținut, chiar dacă e vorba doar de imagini și nu de obiecte pe care să le am concret la dispoziție, mă fac să fiu mai impulsiv. Există niște zone din creier care pot fi vizualizate prin tehnologiile acestea moderne și care îmi arată că sunt mult mai impulsiv, simt impulsurile mult mai puternic în mine. Numai simplă expunere la câteva imagini. Acuma gândiți-va cum arată de fapt societatea noastră, că noi suntem în permanentă bombardați cu informații, cu invitații de tot felul, produse, reduceri foarte mari la tot felul de lucruri.
Cealaltă situație în care ne pierdem autocontrolul este stresul care obosește foarte mult. Sub stres, persoanele au tendința să renunțe la autocontrol. Pentru că autocontrolul este deja un stres, este o activitate de autoconstrangere care mă face să îmi subtiez cumva comfortul, să-l stramtorez și, dacă sunt deja stresat nu mai suport încă o povara în plus. De regulă, după o stare de stres foarte mare și prelungită, persoană simte nevoia să decompenseze și își permite un exces de plăcere, că să deconteze, practic, stresul prelungit pe care l-a avut, nicidecum să se autocontroleze și să se cenzureze foarte mult că să se supravegheze și să ducă o viață cumpătată.
Și atunci, liniștirea e aproape din start foarte greu de realizat pentru că societatea este exact aceea care ne conectează și din punct de vedere al consumului, și din punct de vedere informațional, la foarte multe date și astea ne țîn ocupați, ne fac să decidem, etc, și ajungem într-o situație în care energia noastră psihică nu mai este dispusă să mai lucreze înfrânarea.
Diaconul Sorin Mihalache, extras din conferința „Exercițiul înfrânării și tiparele societății de consum”