Dumnezeu a venit în această lume, a venit în această lume, dar apoi a înălțat-o la cer. Nu a rămas în această lume. După cum cântăm într-un frumos tropar de la Nașterea Domnului: „Hristos pe pământ, înălțați-vă!” Nu ne-a spus că Hristos a venit pe acest pământ ca să trăiască bine aici. Hristos nu a venit pe acest pământ ca să-l îmbunătățească și să-l înfrumusețeze, să-l facă mai fericit și să-i rezolve problemele.
Nu! Hristos a venit în această lume și ne-a dus pe noi în Împărăția Cerurilor. Și ne-a arătat modul prin care ne vom folosi de orice greutăți am avea în lumea prezentă; valorificându-le pentru Împărăția cea cerească a lui Dumnezeu – care este singura noastră stare stabilă.
Vedeți că astăzi noi, oamenii, pătimim și suferim și ne întristăm, ne enervăm, ne simțim apăsați, ne stresăm și, în sfârșit, facem toate cele… Și cei mai mulți dintre noi suntem într-o stare de continuă cârteală, smiorcăială, murmură, neînțelegeri: „De ce asta? De ce ailaltă? Viața mea e numai un chin! Nu am avut și eu o zi bună… Unul nu mă iubește, celălalt nu mă înțelege. Nimic nu merge bine …”
În sfârșit, vedem mulți oameni cu o viață plină de necazuri. Iar lucrul acesta ne sufocă. Și astfel, inima noastră, existența noastră, e cufundată într-un întuneric, într-o întunecime sufletească care nu ne lasă să ne bucurăm. Dacă vrem să găsim țapi ispășitori, vom da vina pe ceilalți.
Dincolo de asta, unde-i vina? Greșim pentru că nu am înțeles care-i scopul vieții noastre pe acest pământ. N-am priceput că noi nu avem ca țintă să clădim ceva aici.